”Cum să...” Ritm, flow și puncte de vedere

Salutare tuturor,

În tutorialul de astăzi vom discuta despre ritm sau flow. Ritmul în sine nu poate fi definit ca tehnică, dar am putea spune, că acesta este format din tehnicile deprinse până acum. Prezentarea ritmului, cu exemplu concret, va semăna mai mult cu o mică recapitulare a tutorialelor de până acum, pentru că ritmul este doar un sinonim al ”lucrului cu bicicleta”. Pentru cei care ați vizionat filmul ”Karate Kid”, prezentul text va face logica dintre vopsitul gardurilor sau spălatul mașinilor și datul propriu zis.

Spuneam într-un tutorial anterior că flow-ul riderilor este dictat de aplicarea acelui ”lucru cu bicicleta”. În acest sens, am ales ca exemplu o secțiune destul de dificilă a unuia dintre traseele locale. Deși discutăm despre o porțiune de doar aproximativ 50 de metri, această secțiune cântărește destul de mult. Pe de o parte pentru că poate fi foarte periculoasă, iar pe de alta parte, pentru că este mult timp de pierdut sau câștigat pe aceasta. Beneficiile pe care ni le va aduce ritmul sunt stabilitate, control și creșterea vitezei.

Aplicarea ritmului - powered by Aaron Gwin

Ca o mică prezentare, discutăm despre o cărare îngustă, care începe cu o dublă, urmată de o linie dreaptă, presărată cu câteva valuri, spărturi și compresii, urmând a se închide cu un viraj spre dreapta.

Obligatoriu un plan inițial. Sursa: www.landp-ifa.co.uk

Dacă spuneam că mountain bike-ul este sportul minții, haideți să ne ținem de cuvânt. Primul pas pe care trebuie să îl facem, cel mai important de altfel, este acela din capul nostru. În acest sens, pentru că suntem încă novici și avem resurse limitate, propun un mic plan de bătaie:

1. Traversarea secțiunii. Viteza trebuie să fie confortabilă. Deseori ne vom lovi de diferențe de logică între ce înțelegem vizual dintr-o secțiune de traseu și ce percem după prima traversare. Presupun de la sine înțeleasă o verificare anterioară, la picior, a porțiunii.

2. După prima traversare pe bicicletă, indicat ar fi să reluăm la picior porțiunea, împreună cu o scurtă analiză. (ex: aici mi-a fugit roata, aici era să cad, aici puteam merge mai repede etc.)

3. Revenim pe bicicletă iarăși și punem în aplicare logica deprinsă din primii doi pași. Scopul acestui punct este menținerea elanului, sau a vitezei de intrare în secțiunea respectivă. Vom crește viteza, dar în continuare o vom menține confortabilă.

4. Pentru că discutăm de ritm, lucru cu bicicleta sau dans cu terenul, cum doriți să numiți acest lucru, în pasul final vom încerca să creștem viteza și mai mult. Deși este o porțiune în care pedalatul este exclus, folosindu-ne de beneficiile ritmului vom putea dobândi o creștere continuă a vitezei.

Track walk - una dintre cele mai importante etape în racing. Post ride track walk fiind cireașa de pe tort. Ambele, cam absente la noi în sat. Sursa: www.mpora.com

Pasul 1 și 2 sunt de fapt doar simplă logică și acomodare cu terenul. Ideal ar fi ca această analiză să fie făcută pe un fond cât se poate de obiectiv al experienței personale. Să nu fim nici visători și nici curajoși. Cel mai bun termen ar fi realist. Să știm de ce suntem în stare și de ce nu.

Pasul al treilea va fi primul obstacol. Desigur depinde în mare măsură de traseu. Nu este aplicabil oriunde. Dar acolo unde este aplicabil, precum e și cazul nostru, acesta se va evidenția după primele traversări. În cazul de față, aici se află și limita multora dintre noi. Pentru că odată ajunși aici, orice pas spre creșterea vitezei, fie acesta cât de mic, aduce cu sine o zdravănă dezechilibrare, lipsă de focus și câțiva G serioși. De ce nu și niște iepuri, doar au fost cazuri destule. Poteca este îngustă și se află într-un stufăriș dens. Odată cu creșterea vitezei, survine acea îngustare a percepției vizuale, acel tunnel vision. Datorită suprafeței foarte denivelate vom primi șocuri mari, cu o succesiune ridicată, lucru care va duce la lipsa de concentrare. Se întâmplă prea multe lucruri, într-un interval prea scurt de timp. Acestea nu sunt senzații de dorit. Or fi ele extreme, dar știți cum stă treaba cu extremul nu? nu durează mult.

Mulți dintre noi vom presupune că ne-am atins limitele siguranței personale, lucru care lasă un gust amar uneori. Vom tinde să ne lamentăm și să ne complacem în această poziție, de parcă am avea în față un zid de netrecut. Partea bună este că acel zid este doar în capul nostru. Putem trece de acest pas. Pe deasupra, poate fi atât distractiv cât și safe!

Realitate? sau iluzie optică? indiferent de decizie, avem dreptate! Sursa:www.xyzwallpaper.com

Dacă ne-am făcut temele de până acum: ”Cei Trei P, Lucrul cu bicicleta, Manual, Ollie și Săriturile” treaba este simplă. Tot ce trebuie să facem, este să ne luăm pantofii de dans și să o invităm pe ”Doamna Potecuță” pe ring. Asemenea bărbatului care conduce dansul, vom fi și noi. Noi vom dicta acest dans, acest ritm. Și ne vom folosi de experiența, volumul deprinderilor, punctul de vedere și creativitatea personală. Toate le vom implementa în acest dans. Arbitrul? ca de obicei, cronometrul.

Să o invităm pe ”Doamna Potecuță” la un dans. Și frumoasă și periculoasă. Sursa: plus.google.com

Așadar, să trecem la practică:

Primul obstacol, un step-down

Porțiunea începe cu o dublă. De fapt un step-down, pentru că aterizarea este ceva mai joasă decât buza rampei. Distanța dintre rampă și aterizare, aproximativ 4 metri. Luăm viteza de intrare ca fiind implict aceeași de fiecare dată, îndeajuns încât să putem sări dubla. "Cum să..." înveți să SARI

Cam aceasta ar fi limita de viteză a unei treceri, fără aplicarea ritmului

Primul as din mânecă îl vom scoate la aterizare. Aterizarea este abruptă și lungă de vreo 5 metri. Dacă facem lucrurile cum trebuie, vom vedea cum o săritură mică generează mai multă viteză decât una mare. Astfel, este important să atingem solul în partea superioară a aterizării. După cum bine știm deja, fiecare aterizare este însoțită de o pompare. Dacă aterizăm în partea de sus, mai câștigăm încă un minim de 3 metri de pantă abruptă, loc în care putem executa acea pompare. Câștigul de gradient + pomparea + inerția = creștere considerabilă a vitezei.

Aplicarea ritmului ne îngăduie o creștere considerabilă a vitezei

Traducerea:

Eficientizarea aterizării

Următorul șiretlic va transforma câțiva dușmani în aliați. Aterizarea se termină într-o groapă generoasă, urmată imediat de două valuri cu mărime decentă și presărate cu spărturi între ele. Ținând cont de viteza tocmai câștigată, discutăm de o compresie enormă în respectiva groapă, care foarte probabil ne va dezechilibra. Și dacă nu aceasta, atunci valurile și șanțurile care urmează, sigur o vor face.

Aici ne vom folosi de pop și de săritură. Pop-ul este generat de o compresie. Mai țineți minte acel arc de la Cei trei P?

Pop-ul

Pentru că lenea îi șade bine styler-ului, vom lăsa terenul să lucreze în favoarea noastră. Compresia generată de acea groapă, va fi folosită în aplicarea pop-ului. Sincronizarea fiind singurul lucru care necesită atenție. Primul val se va transforma în rampă și vom sări până pe panta opusă a celui de-al doilea val, transformând-o în aterizare.

Convertirea ”dușmanilor” și ”scurtătura”

Cu ce ne-am ales? am transformat o compresie periculoasă și dificilă într-un pop și am ”ocolit” prin aer două valuri și câteva șanturi. Am scăpat de dezechilibrări, bubuituri ale roților și de ce nu și de frică. Stabilitatea și controlul sunt inamicii fricii, nem? Dar, ținând cont de arbitru, cel mai mare câștig este că în loc să încetinim datorită compresiei sau loviturilor cauzate de șanturi/valuri, am reușit să aducem două mari câștiguri vitezei. Odată prin acea ”ocolire” a obstacolelor, iar a doua oară prin pomparea de pe panta opusă a celui de-al doilea val. Acea aterizare improvizată.

Viteza, stufărișul și succesiunea rapidă de obstacole. Sau lipsa de focus și tunnel vision Sursa: www.peacefulpixel.com

De aici încolo lucrurile devin serioase, pentru că nu mai e de joacă cu viteza. Aici întervine acel tunnel vision. Lucrurile se întâmplă atât de repede încât intervine acea lipsă de concentrare. Deseori uit ce mi-am propus să fac în acest moment. În timp ce realizez asta, roțile încep să bubuie și-mi trece prin cap că voi sta iarăși cu acul acasă scoțându-mi ghimpii tufelor de te miri unde.

O abordare fără ritm dar cu stabilitate. Filmarea nu-i face dreptate gradului de accidentare al potecii

Ritmul este un dans ce trebuie dus până la capăt, altfel se va supăra ”Doamna Potecă” și nu e de bine. Aflându-ne la a doua treime din traseu cu viteza lejer dublă față de alte cazuri, dacă renunțăm la ”lucrul cu bicicleta”, vor fi repercursiuni. Ritmul este cel care a generat acea viteză, ritmul este cel care ne dă stabilitatea și tot ritmul este cel care ne va scoate la capăt.

Mai departe, mai avem două valuri mari, situate cam la 5 metri aproximativ unul de celălalt. De asemenea, presărate cu șanțuri și spărturi. Ca să mai complicăm puțin lucrurile, imediat după ultimul val, avem acel viraj la dreapta. La rece, este un viraj foarte domoale, omul tinde chiar să-l numească linie dreaptă. În schimb la viteză, pare un adevărat ac de păr. Ratarea acestui viraj nu prea e de dorit. Poteca traversează o zonă de tufe spinoase. Nu prea ai ce să-ți rupi, pentru ca tufele amortizează șocul, dar ghimpii aceia strică ziua oricui.

Mai pe șleau, avem un viraj care este obligatoriu de luat. Problema este cel de-al doilea val, care se află în zona de pregătire, unde ne alegem trasa virajului și unde frânăm. Suprafața după cum spuneam, accidentată bine. Dacă am fost viteji seara la fete în sat și ne-am pus să dansăm acest dans, acum avem și noi viteză grămadă, precum mahmureala de dimineața de după. Contabilizarea acesteia fiind obligatorie.

În cazul în care ne pierdem focusul și pierdem acel ritm, încadrarea ideală pentru viraj devine loterie. Datorită șocurilor, prioritatea nr. 1 este menținerea echilibrului. Nu tocmai ce ne dorim în această porțiune.

Abordare la viteză cu lipsă de focus. Dacă păstrarea echilibrului devine prioritatea nr. 1, ne va fi greu să ne pregătim pentru viraj. Un eșec frecvent al porțiunii

Deși am încercat de-alungul timpului mai multe variante de traversare, bunny-hop sau manual au fost singurele tehnici care au dat un rezultat eficient. Prefer în schimb să aleg manualul, deoarece este mai ușor de pus în aplicare decât bunny hop-ul.

Aplicarea manual-ului și rezolvarea problemelor

La urma urmei, nici nu discutăm despre un manual concret, pentru ca nu va fi susținut prea mult. Va fi doar un simplu mijloc de traversare, de scurtă durată. Ne vom folosi de buza primului val pentru a ridica roata de față. Ne vom poziționa bazinul în spate și în jos, deasupra roții de spate. Îmediat ce ajungem în vârful primului val, vom împinge puternic roata de spate în jos. Aici este punctul în care vom susține manual-ul. Odată ce roata de spate se va lovi de fața celui de-al doilea val, vom coborî roata de față. Aceasta se va așeza pe versantul sau fața opusă a celui de-al doilea val. Astfel, am trecut peste primul val, zona de spărturi a fost traversată doar de o roată și l-am absorbit pe cel de-al doilea. Fără a ne periclita stabilitatea și totodată menținând viteza. În timp ce ne aflăm pe al doilea val, vom începe acționarea frânelor. Aceasta trebuie să fie de fiecare dată cât mai agresivă și cât mai târzie. Dacă suntem stabili, efectul de frânare este optim. Asemenea automobilelor, motocicletelor etc., cu stabilitate, frânarea este eficientă. În momentul în care stabilitatea dispare, eficiența frânării devine derizorie.

Un simplu manual poate face minuni în cele mai dificile situații

Un alt plus al acestei tehnici, este că ne îngăduie să ne alegem trasa potrivită pentru abordarea virajului. Inițial, fără manual, mi-a fost imposibil acest lucru. Revenind la priorități, în clip-ul de mai sus, cu aplicarea manual-ului, problema dezechilibrării este inexistentă, astfel încât, prioritatea nr. 1 va deveni concentrarea asupra virajului.

Voila!

Concluzii:

Poziția centrală - cel mai bun punct de pornire pentru toate tehnicile aplicate. Este factorul comun între fiecare poziție specifică sau amplasament al centrului de greutate

Pomparea - surplusul de viteză dobândit în urma aplicării acesteia pe acele aterizări (improvizate)

Pop - transformarea unei compresii nedorite în săritură, evitând astfel câțiva metri buni de teren accidentat

Manual - traversarea eficientă a ultimei porțiuni, câștigând stabilitate, alegerea trasei și eficiență la frânare

Sărituri - abordarea primului obstacol al porțiunii, acel step-down și săritura peste primele două valuri ale potecii


Manual de utilizare al ritmului:

Nu există porțiune în care să nu putem aplica ritmul. Totul se reduce la experiența, aptitudinile și creativitatea noastră. Repetiția este mama învățăturii. Pași mici, încet la început și răbdare!

Odată obișnuiți cu aplicarea acestui dans, vom aborda orice porțiune în acest mod. Chiar dacă suntem la prima vedere pe acel traseu, vom putea constant să ne adaptăm, folosindu-ne de ritm și de tehnicile pe care acesta le cuprinde. Pe viitor va fi o a doua noastră natură la dat.

Stabilitate, încredere, finețe, stil, viteză sau eficiență sunt doar câteva atribute ale ritmului și lista ar putea continua. Totuși, acesta are și un cost din punct de vedere fizic. Efortul depus în ritm (pompări, etc) va dicta eficiența acestor tehnici. Dar, să ținem cont și de faptul că aceste tehnici sunt mari consumatoare ale resurselor de energie de care dispunem. Este un mod eficient de a ne da, dar nu este eficient în cazul în care nu dispunem de o oarecare condiție fizică. În exemplul personal, ritmul este singura metodă pe care o știu folosi. Însă datorită condiției fizice precare pe care o posed, cursele mele de coborâre nu durează mai mult de 30 de secunde. Cel puțin nu la intensitate competițională. Restul fiind poate doar o plimbare mai susținută, la aproape zero intensitate a ritmului.

Lucrurile se schimbă, încet dar sigur. Tehnica și talentul pălesc astăzi pe lângă câștigurile aduse de minte și pregătirea fizică Sursa: www.mpora.com

Rider-ii pro, pun un foarte mare accent pe adaptarea intensității ritmului aplicat la întreaga lungime a traseului. Mai pe viitor, vom aborda și noi acest echilibru dintre intensitate și timp.

Prezentul text are ca scop prezentarea unei abordări bazate pe logică și deprinderi. Este doar o posibilă abordare dintr-o sumedenie. Este trusa de scule și câteva indicații despre cum, când și de ce să le folosiți. O pizza se poate mânca și cu tacâmuri, dar și cu mâna. Fiecare după bunul plac.

Alți colegi au alte abordări, poate mai eficiente în relație cu riscul sau ceasul. Categoric mai optime sau mai la îndemână pentru ei înșiși. Logica fiecăruia dintre noi în abordarea diverselor secțiuni/trasee ne va forma în timp stilul definitoriu. Atât de definitoriu de fapt, încât deghizarea lui Geza Kinda spre exemplu, ar fi un eșec. Cunoscuții îi vor recunoaște instant stilul caracteristic, indiferent de echipament. Și la fel este cu marea majoritate, odată ce începem să ne dăm cu ritm.

Pentru că nu putem discuta despre downhill și stil, fără a-l pomeni pe Brendan Fairclough Sursa: www.mtb-news.de

În cele de mai sus am discutat despre o porțiune foarte scurtă. Un traseu tipic de coborâre poate avea până la 3 kilometri lungime. După cum spuneam, ritmul se poate aplica oriunde, deseori fiind chiar mai eficient decât pedalatul. Dacă pe această simplă porțiune am avut un asemenea spor de viteză și stabilitate, cred că e de la sine înțeles cam ce rezultat vom avea după aplicarea ritmului pe un traseu întreg. Acest cumul de tehnici va scoate zeci de secunde, dacă nu minute din timpii cu care suntem obișnuiți. Dacă ajungem la finish-ul unei curse și nu avem arm pump înseamnă că ori intensitatea nu a fost în intervalul 80-100\%, fie am avut lacune în aplicarea ritmului.

În cele de mai sus, nu vom fi experți niciodată. Îndiferent de câte cunoștințe sau abilități dispunem, întotdeauna vom învăța ceva nou. Aaron Gwin, sau orice alt personaj de calibru este doar un elev al acestei școli. Cu toții continuăm să învățăm, chiar dacă noi suntem la creșă, iar ei sunt la facultate. În timp vom deveni mai buni desigur, dar garantat, NOU-ul va fi mereu prezent.

Spor la dat,
Salutare și numai bine,
Mitzu