"Cum să..." înveți să SARI

Salutare tuturor!

În tutorialul de astăzi vom discuta despre tehnica săriturilor cu rampă de lansare. Știm bine cu toții, cel mai râvnit lucru sunt săriturile și cam mai toată lumea își dorește deprinderea acestei tehnici, însă cu precădere începătorii. În ceea ce ne privește pe restul, ne putem împărți în două categorii: cei care urâm din tot sufletul hopurile și cei care le iubim. Asta în funcție de modul nostru inițial de abordare al acestora sau norocul pe care l-am avut de-a lungul timpului.

Tot două mâini și două picioare. Dacă el poate, vom putea și noi!
Sursa: fotos.mtb-news.de


Să ne întoarcem: săriturile sunt distractive și faine, dar cu o atitudine sau o abordare necorespunzătoare, putem învăța, că pot fi și foarte periculoase. La urma urmei, nici nu e de mirare, ținând cont de ceea ce implică aceste manevre. Partea proastă este că odată ce ai căzut la un hop, deseori rămâi cu urme adânci în psihic, urme care reapar de fiecare dată când se lovește omul cu vechea ”ispită”.

Vom apela și astăzi la câteva elemente ajutătoare: învățarea progresivă, repetiția și capul de pe umeri. Această strategie este cât se poate de benefică în evoluția noastră în general, însă mai cu seamă în cazul săriturilor. Cu toții știm lupta cu nălucile din capul nostru cănd dăm drumul la frăne și ne îndreptăm spre un hop nedovedit, mai ales dacă punem în calcul și o vastă lipsă de pregătire. În schimb, odată ce aplicăm metoda bazată pe repetiție, evoluție graduală și gândire, nălucile vor dispărea. Vom putea sări orice, oricând și oricum, fără nici o urmă de frică sau nesiguranță!

Ca începător, în cazul unui hop nu discutăm de frică, ci deseori de-a dreptul despre PANICĂ. Haideți să ne evidențiem mai întâi dușmanii:

- panica sau frica și necunoscutul (Ce se va întâmpla???)
- Dead Sailor
- hopul greșit


Panica, frica și necunoscutul

Deși pare un zid peste care nu putem trece, în realitate, este cel mai ușor obstacol de trecut. Odată ce începem cu sărituri mici și exersare frecventă, partea inițială a fricii va dispărea. Este o mare diferență între a sări un hop și a învăța să sărim un hop.

Sunt multe șanse să putem sări un hop, chiar dacă nu suntem pricepuți. Presupunem că suntem curajoși și hopa!, am sărit. Bravo sau nu, întrebarea mea e următoarea: mai putem sări de încă zece ori același hop fără vreun incident? Consider stupid să ne limităm la noroc și la șanse 50-50%.

Pe partea cealaltă, un hop învățat este acela pe care îl sare omul de 100 de ori din 100 de încercări, toate cu succes aterizate. Un pas mare, chiar dacă hopul este doar de jumătate de metru.

Această poză se numește ”Lucky nose dive” - Să nu lăsăm norocul să ne dicteze reușita.
Sursa: www.baguslife.com


Partea bună în învățare este că începem să ne simțim confortabil în aer, iar senzația va fi din ce în ce mai firească. Acesta este cel mai important pas. Odată ce vom face trecerea către un hop puțin mai mare, vom ști că suntem cu temele făcute, deci nu ne e frică de extemporal.

În vremuri demult apuse am ajuns la nivelul în care rar găseam un hop la care să îmi pun semne de întrebare, însă ici colo se mai găsea câte unul. Aici intervine experiența. Odată ce am exersat, exersat și iarăși exersat, vom ști că avem o fundație solidă pe care să ne bazăm când dăm ochii cu câte un zmeu. Atât timp cât există acea bază, succesul este garantat și lupta cu frica devine cât se poate de lesne.

Să ne înțelegem: lupta cu frica nu se câștigă prin curaj! Această luptă se câștigă prin repetiție și evoluție graduală! Adică acumulare de experiență.


Dead Sailor

La figurat desigur, este această marionetă cu care dansăm în aer, începători fiind. Ca senzație, aș putea spune că ți se taie filmul. Nu vezi nimic, nu ții minte nimic. E ca și cum ai îngheța. O pauză de câteva ”eterne” fracțiuni de secundă. Dead Sailor-ul survine în urma lipsei de experiență și a necunoscutului, odată ce ne aflăm în aer.

Partea proastă este că odată prinși în dans cu marinarul, nu vom fi în stare să realizăm ce și cum în călătoria noastră prin aer și, de asemenea, nu vom putea nici contracara diversele dezechilibrări sau alte probleme ce pot să apară pe parcurs. Mai pe șleau: în aer trebuie să avem mintea curată și să lucrăm bicicleta! în timp ce Dead Sailor ne face doar pasageri, cu proaste predispoziții.

Pentru a putea combate Dead Sailor-ul, vom apela la fundația noastră de know-how, din care vom alege Cei trei P si bunny hop-ul.



Hopul greșit

Nu există concurs la care să nu văd sau să aud de câte vreun Messerschmitt trimis la culcare de câte un Spitfire deghizat în hop. E regulă să vezi oameni cu slabe cunoștințe, încercându-și norocul la vreun hop de 5, 8 sau 10 metri. Este o loterie la propriu și garantat, nu e fun! Însă tipic, lucrurile trebuiesc dovedite, prietenii sunt prieteni și doar nu vrei să mergi acasă ca singura găină care n-ai sărit hopul, nem? Ei bine, decât semeț și curajos, cu o claviculă în bucăți, mai bine o găină înțeleaptă, răbdătoare și sănătoasă. Să nu poți da un hop nu e rușine! Rușine și totodată prostie este să faci pe temerarul când clar nu e cazul. Întotdeauna va mai fi un alt concurs, un alt an și o altă șansă. Mai este timp să ne pregătim.



Morala? Dacă tocmai am învățat să dăm prima dublă din trail-uri, nu înseamnă că putem să ne avântăm la notoriul road gap din Parâng! Evoluție graduală, mult exercițiu și vom ajunge să-l sărim și pe acela, nici o problemă. Partea bună este că odată ajunși acolo, vom ști că suntem bine pregătiți. Frica va fi lesne de învins, iar rezultatul? Zece sărituri din zece, toate cu succes. Pro riderii nu sunt nici nebuni și nici temerari! Sunt doar bine pregătiți! Impecabil, de fapt.

Road gap-ul de la Parâng. Ușor ca bună ziua; desigur cu bagajul necesar de cunoștințe. Kinda Geza la balon. Sursa: Hila.ro



Cum:

Există o sumedenie de feluri de hopuri sau tipuri de sărituri. Pentru început ne vom rezuma la cel mai simplu, eficient și safe mod, de asemenea și pe cea mai simpla variantă de hop, adică așa-numitul fly-off jump.

Fly-off jump: Aterizarea este la același nivel cu buza kicker-ului.


Căutați prin zonă un hop asemănător. Cu succes se poate folosi si o rampă pentru cei cu dizabilități locomotorii din lateralul unui set de trepte. Totodată, putem oricând să punem mâna pe o lopată și să ne construim singuri hopul, după bunul plac.

Un alt exemplu de fly-off jump. Sigur găsim unul prin oraș



Raportul dintre hop și săritură!

Lumea are prostul obicei de a se speria de înălțimea kicker-ului unui hop. Nimic mai greșit, deoarece un kicker mai înalt, ne va da întotdeauna o stabilitate mai mare la punctul de plecare. Pe langă asta, trebuie să ținem cont de acest raportul hop/săritură! De recomandat la început, ca săritura să nu fie mai înaltă decât o pătrime din înălțimea hopului. Este mult mai safe o săritură mică pe un hop mare, decât o săritură mare, pe un hop mic!

A: Hop mic + săritură mare = risc
B: Hop mare + săritură mica = zero risc



Ingrediente

Dacă săriturile cu rampă de lansare ar fi o ciorbă, ingredientele de bază ar fi: poziția, pomparea, pop-ul și bunny hop-ul.

Primul pas îl reprezintă verificarea hopului. NICIODATĂ să nu săriți un hop orbește, fără să-l studiați puțin. Cât e de mare? Cum e aterizarea? De ce viteză avem nevoie? Este liberă aterizarea? Etc.

Speed Check - verificarea vitezei. Abordăm hopul cu o viteză medie, fără să încercăm să sărim. Încercăm să găsim viteza optimă pentru realizarea unui bunny hop, fără să ne arunce rampa. De obicei factorul principal de risc este viteza excesivă. De evitat pentru început. După câteva repetări, trecem la pasul următor.

Cu aceeași viteză, executăm o pompare pe rampă, iar spre terminarea acesteia vom încerca un bunny hop.
Inițial săritura va parea smucită, sacadată și deloc cursivă. Suntem încă departe de a spune că am sărit, dar acest pas este unul foarte important pentru câștigul de încredere și deprinderea dinamicii unei sărituri.

Ca un mic ajutor la pompare: să ne închipuim că suntem fără bicicletă, în poziția drepți, încercând să executăm o săritură de pe loc, cu genunchii la piept, însă fără a ne îndoi genunchii în prealabil. Cam greu nu?

Să încercăm acum, înainte de săritură, să ne îndoim genunchii (semi genuflexiune), după care să sărim. Mare diferență nu?

Genuflexiune cu săritură.
Sursa: www.womenshealthmag.com



Această flexare și desprindere, în cazul nostru, va fi executată prin pompare și pop. Bunny hop-ul reprezentând acea aducere la piept a genunchilor. Sursa celor mai multe căzături o reprezintă această lipsă a ”genuflexiunii”. Abordăm hopul ori prea rigid, ori prea moale și cu zero stabilitate sau traiectorie. Adică la voia întâmplării.

În continuare vom lega aceste tehnici pentru a câștiga fluiditate.

Odată ce putem face un bunny hop din mișcare la capătul unei rampe vom începe să ne folosim de aceasta la propriu. De această dată, cu o viteză PUȚIN mai mare, ne vom folosi de rampă pentru a facilita prima jumătate a bunny hop-ului. Nu vom mai ridica roata de față din puterile noastre, ci vom lăsa rampa să o ridice. În acest sens, vom intensifica pomparea de pe buza hopului.

Odată ce mișcarea începe să devină mai fluidă și căpătăm încredere de sine, e timpul să mergem mai departe, la hopuri dedicate, de preferat table top-ul.

Secțiunea unui Table Top


Diferența dintre un table top și fly-out jump, este prezența unei aterizări. Aterizarea pe landing, la unghiul potrivit aduce de la sine câteva beneficii precum: spor la viteză, extra pompare la aterizare, spor la stabilitate, absorbție a socului ș.a.m.d.

Un table lung de 1.5~2 m și înalt de 1 m este ideal.


1.

Îndoirea genunchilor din genuflexiune sau în cazul nostru, pregătirea pentru pompare


Ne apropiem de hop cu viteză comfortabilă. Coborâm centrul de greutate prin îndoirea coatelor și a genunchilor - acea semi genuflexiune sau punctul de pornire al pompării.

2.

Deschiderea.


În imaginea de mai sus avem deschiderea, care este efectul unei puternice pompări.

3.

Desprinderea. Aplicăm tehnica bunny hop-ului. Mutăm trunchiul înainte și lăsăm roata de spate să se ridice.


Desprinderea, sau saltul propriu-zis. La fel ca în cazul genuflexiunii cu săritură, acesta este pop-ul, în cazul nostru. Pentru direcționarea acestuia și pentru stabilitate, ne vom folosi de tehnica bunny hop-ului. Este aceeași mișcare, doar că execuția va fi la o intensitate mult mai scăzută. Amplitudinea va fi dictată întotdeauna de către intensitatea pompării, nu de forța de smucire. Bunny hop-ul are aici doar rol de direcționare.

4.

Poziția de control


Tehnica bunny hop-ului ne va îngădui să ne așezăm în această poziție de control. Trunchiul trebuie să fie centrat între cele două roți. Genunchii și brațele ușor îndoite. Să nu uităm, trunchiul reprezintă centrul de greutate, nu bicicleta. Această poziție de control ne permite să contracarăm orice posibilă dezechilibrare sau traiectorie greșită în aer, pe toate cele trei axe.

5.

Pregătirea pentru aterizare


În cazul unei aterizări pe plat, vom folosi tehnica de aterizare a bunny hop-ului, așezând pe sol, mai întâi roata de spate. După atenuarea șocului, vom așeza și roata de față pe sol. În cazul în care hopul are aterizare, vom începe ușor să înclinăm bicicleta. Trunchiul rămâne în continuare centrat, însă vom începe să împingem cu brațele ghidonul în jos, astfel coborând roata de față. Schimbăm doar poziția bicicletei și păstrăm în continuare poziția trunchiului.

6.

Aterizarea


Cu aceeași traiectorie: trunchi centrat și roata de față coborâtă, vom așeza roțile pe aterizare. Manevrele necesare atenuarii șocului sunt infime, deoarece aterizarea în plan înclinat elimină o mare parte din șoc.


O practică bună este ca imediat după ce absorbim șocul aterizării, să mai adăugăm o pompare la baza landing-ului. Lucru folositor în mai toate cazurile, însă cu precădere într-un set de trails.


Trails. Aur curat pentru împătimiții air-time-ului.


Spuneam mai sus că medicamentul pentru acel ”marinar” este lucrul cu bicicleta. Astfel, deși greu de observat, fiecare săritură de pe lumea asta, pleacă de la o poziție și conține o pompare (sau antipompă), un pop și un bunny hop. Chiar daca nu sunt evidențiate sau sunt cât se poate de infime, aceste mișcări vor fi veșnic prezente. Ele ne vor transforma din pasager în jumper.


Air time-ul stabil? senzația este de nedescris. O adevărată plăcere!



Concluzii:

Arta săriturilor nu este dedicată unei caste speciale de temerari sau dependenților de ”adrenalină”, cum des și prost auzim în reportajele TV fușerite. Cu abordarea de mai sus, aceasta devine disponibilă fiecăruia dintre noi, într-un mod facil și cu risc milnim. Să nu uităm cele trei elemente esențiale: repetiția, evoluția graduală si capul de pe umeri. ”Smart” câștigă în fața lui ”curajos” de fiecare dată!

După cum ne-am obișnuit deja, practica va avea mult mai mult sens în deprinderea dinamicii decât tot textul de mai sus.

Vă doresc mult succes tuturor în deprinderea acestei tehnici. Cu siguranță, odată deprinsă, va spori factorul de distracție pe două roți! Nu m-ar mira să se întâmple câteva reprofilări în cadrul cititorilor, deoarece săriturile sunt printre cele mai faine lucruri pe care le poți face cu hainele pe tine. ;)



Puțină etichetă:

- unii sar orice, oricând, oriunde și oricum. Trails, gaps, drops la dimensiuni considerabile etc.
- alții dau toate trick-urile posibile pe un singur hop de 2 m.

Clipul de mai jos este cât se poate de exemplificativ, mai ales ca atitudine. Vă las pe voi să judecați care e unul și care e celalalt. ;)



Până data viitoare!

Salutare și numai bine,
Mitzu
 
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×