PlayBike - On The Rocks pe final: Bun venit în nivelul urmator! Cu ce vă putem servi?
PlayBike - On The Rocks pe final: Bun venit în nivelul urmator! Cu ce vă putem servi?
Autor: Maximilian Munteanu | 21 septembrie 2010
Pe când eram copil, o oarecare formaţie 4 Non Blondes a unei şi mai oarecare Linda Perry a avut un hit de proporţii cu melodia "What's Up". Cam asta ar fi treaba mea acum: what's up. Puţini ştiu însă că albumul de atunci al trupei s-a numit "Bigger, Better, Faster, More!" ...ceea ce este cât se poate de adecvat, fiindcă exact asta a fost evenimentul din Bunloc, raportat la ce s-a întâmplat în ultimii 5, 10, 15, 20, 100, 1000 de ani în materie de mountainbiking în România. Ştiu că nu prea e firesc să te baţi singur pe umăr şi să-ţi spui "Foarte tare, frate, gen!", dar feedback-ul din partea riderilor şi al publicului a fost unanim pozitiv, deci cuvintele de laudă nu sunt scoase din burtă, ci sunt cât se poate de meritate. Până la urmă, am avut cele mai rafinate ingrediente, timpii de coacere au fost respectaţi, oaspeţii erau înfometaţi oricum, iar masa nu mai trebuia decât servită. Să nu se mire nimeni dacă bucătarul acceptă complimentele! Pe bune acum: când vezi oameni coborând de pe traseu şi exclamând cât de tare le place şi cât de mult îi bucură, ţi-e mai mare dragul şi ţi-e destul de limpede că prietenii tăi şi-au facut bine treaba!
Cum se întâmplă de obicei la evenimentele de anvergură, lumea şi-a croit drum spre Braşov încă de miercuri-joi, pentru a adulmeca din timp elementele traseului, pentru a-şi calcula vitezele necesare săriturilor mai mari, pentru a evalua propriul fond de pneuri şi alte astfel de bagatele. Fiindcă tot pomeneam de ele, step down-ul, step-up-ul, roadgap-ul şi intervalul de după acesta au fost cele care au cernut într-o bună măsura riderii. Cine nu avea chef să rişte, putea foarte bine să ţină roţile lipite de pământ, asumându-şi însă risipa de secunde. În rest, partea superioara a traseului găzduieşte şi azi porţiunile mai tehnice, pietrele şi rădăcinoasele (sic) preferate de unii, în timp ce a doua jumătate este mama flow-ului, cu atâtea contrapante de poţi ameţi de la excesul de G-uri şi schimburile rapide de direcţie. Am auzit şi câţiva oameni pronunţând cu insistenţă cuvântul "Champery" în relaţie cu abrupturile din zona defrişată, dar cred că e bine să ne temperăm puţin entuziasmul şi să ne uităm mai atenţi la 2-3 montaje din Cupa Mondială! Pe final, ieşirea din ravena "Wall Rights" şi din stufărişul aferent marca locul preferat al publicului, cu roadgap-ul şi kicker-ul de după, însoţite de o secţiune de ritm cu aromă de BMX şi de 4X care "pre mulţi i-a popit"! Ultimele două kickere, cu aterizare oblică, în contrapantă, au dat tonul săriturilor până la Mama Naibii™ (Cezar, Piciu, Petardă) sau a liniilor isteţe de "go, low şi flow" a la Steve Peat (Sorin, Geza), nerămânând foarte clar care dintre cele două variante e mai rapidă. Cert e totuşi altceva: ploaia de joi a transformat locul de joacă într-un festin al noroaielor şi al roţilor blocate, cărora doar instalaţia de spălare cu presiune pusă la dispoziţie de PlayBike le mai venea de hac. Cel puţin nu şi-a pus nimeni problema cauciucurilor la modul serios. Full spikes şi la revedere!
Pe măsură ce traseul se usca, au început să fie scoase de către cei atenţi roţile cu crampoane tăiate (poreclite pe bună dreptate "Dry Screams" ), pentru a ameliora aderenţa pe pietre şi pentru a cosmetiza timpii. Sâmbăta ne-a prins cu bluebird sky, doi-trei nori rătăciţi la altitudine şi cu nişte condiţii de aderenţă aproape de nivelul optim. Pfhiu, o bună dovadă că atâta muncă nu poate rămâne fără apreciere de Sus. Mulţumim că ne-Ai dat răspunsul! ;)
Mihai I-Straight knows shit! No shit, he really does! Foto: © Tibi Hila
Interlude: Cronometrarea despre care vorbeam în ultimul text On The Rocks a fost activată de dimineaţă, când s-au făcut ultimele verificări şi ne-am asigurat că timpii intermediari pot fi afişaţi şi că radarul este pregătit să le dea amenda meritată celor mai rapizi din concurs. După cum precizam în repetate rânduri: downhill înseamnă "concurs cronometrat pe un traseu bine delimitat", iar un sistem de măsurare a timpului care ridică semne de întrebare poate fi lesne interpretat drept lipsă de respect faţă de rideri. Dincolo de premiile puse în joc, un astfel de eveniment este o sărbătoare a comunităţii, iar oamenii, competitivi din fire, vor să ştie cât de rapizi sunt (la modul real şi corect) în comparaţie cu prietenii lor, pentru se putea bucura mai apoi împreună. Jos pălăria, astfel, în faţa celor de la Chrono Moto din Ungaria şi în faţa brigăzii Garage Racing din Baia Mare, care ne-a sprijinit în comunicarea cu aceştia!
Calificările au dat la fiecare dintre clase indicii despre potenţialii învingători de mai târziu. La Juniori şi la Elite, primii au fost oaspeţii polonezi Maciej Jodko şi Michal Gzela (veniţi dintr-o comunitate mult mai bine dezvoltată decât a noastră şi cu multe concursuri serioase la activ), în timp ce la Masters rockerii Ciprian Popescu şi Christian Rakosy îşi disputau un duel interesant, secondaţi de Tiberiu Matei şi de Răzvan Damian, iar la Hardtail Mihai Hunyadi, Ştefan Coca, Cristian Fănăţan şi Cătălin Isopescu erau şi ei foarte aproape unii de alţii. Dincolo de aceste evidenţe mai zace însă o poveste... Petardă (Radu Ianoşiu-Hangan) coborâse fără lanţ şi putea să dea peste cap clasamentul din calificările la Juniori, Sorin şi Geza nu se ştie niciodata cum îşi evaluează manşele de calificare şi ce păstrează pentru finală, Ova Seician, Dan Marcu (Danika) şi Mircea Fănăţan sunt de luat oricând în calcul, la fel şi lupii tineri Robert Condurache şi Ionuţ Bodnar (Tzuna), unde nu-i pui pe Radu Cătălin Ghioş (Salam) şi pe Cezar Băjenaru, amândoi cu biciclete de împrumut şi cu talent ce dă pe dinafară. Să scriu acum "se anunţa o cursă palpitantă" ar fi un crunt eufemism!
Înainte de a trece la finală şi la felul în care s-au încheiat ostilităţile de pe traseu, ţin morţiş să le mulţumesc tuturor celor care au participat, nu doar celor mai talentaţi, rapizi şi mai iscusiţi dintre rideri! Aplauze, vă rog! Mountainbiking-ul este pentru toată lumea şi se clădeşte permanent pe inimile entuziaştilor care vin la fiecare cursă şi, indiferent de rezultat, nu uită să zâmbească. Sunt cei care şi-au terminat bicicleta cu trudă în seara dinainte de concurs, sunt copiii care şi-au strâns timp de o vară fiecare rest primit la pâine pentru a ajunge măcar la un concurs din sezon, sunt inginerii D-I-Y care meşteresc zi de vară până-n seară la velocipede şi corporatiştii care au redescoperit la 30 de ani pasiunea din copilărie pentru biciclete şi se reinventează în timp ce scriem aceste rânduri. Merci, nu am fi NIMIC fără voi!
Petru Vereştiuc contemplând aderenţa şi noroiul. Foto: © Tibi Hila
Finala a fost… calculabilă şi nu prea, cum ar spune un geniu recent al YouTube-ului. ;) La hardtail, cel puţin, moldovenii se pare că "şi-au dorit mai mult victoria" (sic) în meciul cu bistriţenii şi au împuşcat prompt primele trei locuri. Whoa! Deşi Petru Vereştiuc, învingătorul clasei, nu are (încă) aceleaşi rezultate precum rivalii săi, maniera cu care s-a impus nu cred că lasă loc de intepretare. Kickere de final sărite până în plat şi ţinute cu dârzenie: aşa se face! Ştefan Coca şi Cătălin Isopescu (Rossi) l-au însoţit pe podium pe Petru, Mihai Hunyadi s-a instalat pe 4, iar Filip Ciurel din Bucureşti a prins un excelent loc 5, după ce a stat atât de mult timp în hot-seat, încât o parte bună din public, inclusiv subsemnatul, a crezut că a şi câştigat. Scuze încă o dată pentru confuzie!
Masters şi manşa lui Kiks din finală sunt sinonime cu "total destruction" şi cu nimic altceva! La 18, respectiv 26 secunde de urmăritori nici nu încap alte vorbe în fraza de mai înainte. Multitalentatul Popo a ajuns pe 2, ahoi, şi Răzvan Damian pe 3, după ce era să îşi rateze startul printr-un spital din Braşov unde a fost îndrumat pentru a-şi coase o rană la picior. 4 pentru eternul Tibi Matei şi 5 pentru Daniel Roşioru din Buzău, alt rider multilateral dezvoltat, prezent şi pe podiumurile de cross country şi de maraton ale ultimilor 10 ani. Să mai zică cineva că nu avem bătrâni! Înainte de a trece la clasa următoare, îmi exprim speranţa că şi Bronco citeşte paragraful ăsta şi că realizează în sfârşit că prietenii lui aşteaptă revenirea sa în concursuri. Hai odată!
Juniori, mândria ţării! Sau, să fie mândria ţării altora??? Hm! Michal Gzela a câştigat, e drept, la o distanţă confortabilă şi a impresionat asistenţa prin zborurile sale lunguţe de la step down (vezi YouTube), dar Petardă a venit pe pană încă de sus, de la rockgarden, a sărit step down-ul fără a clipi (!!!) şi a obţinut, până la urmă, un timp pe care majoritatea nu-l scot nici cu cauciucurile umflate şi cu racheta propulsoare legată de fund! Mărunţelul Mihai Andrei ne-a lăsat din nou cu gura căscată şi ne-a arătat că nimic nu este întâmplator şi că e pe calea cea bună pentru a deveni un Rider în adevăratul sens al cuvântului. Bravo, Piciule! Local hero Mirciulică a bifat, în sfârşit un rezultat onorabil pentru talentul pe care îl deţine şi mai mult ca sigur şi-a ridicat moralul la finele unui sezon mai calculat şi mai cerebral decât al altora. Cel puţin la fel de admirabil, Itză din Constanţa: direct pe locul patru. Am spus "Constanţa", am spus "downhill" şi mai adaug doar "talent" plus "părinţi inimosi". O ecuaţie imbatabilă; de mai mult chiar nu e nevoie!
Headmaster Kiks endtroducing Bestial Devastation of the competition! © Tibi Hila
Iar acum, doamnelor şi domnilor, piesa principală de teatru gravitaţional: finala la Elite! În ciuda accidentărilor şi operaţiilor sale, era destul de clar că domnul Kinda are aşteptări mari de la concursul ăsta, iar motivele sunt mai mult decât evidente. Totuşi, Geza a rămas, din pacate, pe trip-ul de ghinion al unui sezon pe care-l va dori uitat cât de repede. Cu vreo două near-death-experiences la activ doar în weekend-ul de concurs (dintre care una ca POW discutabil aici pe site), Geza trebuie că e fericit că-i intreg şi se mai poate da, nemaivorbind de un loc 6 mai mult decât onorabil! Uneori lucrurile pur şi simplu nu se leagă şi trebuie să accepţi asta cu bărbăţie. Ova şi Mirciulică din Baia Mare, întotdeauna în cărţi, după cum spuneam, nu au prea fost în pas şi ritm cu primii doi clasaţi: locurile 4 şi 8 pentru ei, cât se poate de meritorii şi ele! Danika şi Robi Condurache sunt convins ca sunt împăcaţi cu plasările lor de pe 3 respectiv 7, la fel cum sigur sunt şi următorii: Tamas Debreczeni (Tomi) din Baia Mare, Tzuna din Câmpulung Moldovenesc şi Salam de Braşov (sic) au avut cele mai bune poziţii la downhill din carierele lor de până acum, iar asta poate însemna enorm, în special pentru conştiinţă şi ca ego-boost. Un popas subiectiv la omul meu Cezar, cel care s-a dat cu o bicicletă de împrumut doar 2 zile şi a prins un ireal loc 5, cot la cot cu cei mai buni rideri din ţară. Cu un look de tip "I don't give a fuck!" în cea mai bună tradiţie de punkist şi cu nişte hucks-to-flat de speriat, Cezar nu face decât să confirme că felul în care a zbârnâit în Postăvarul cu o bicicletă de 11 ani poate fi orice, numai întâmplător nu! Să sperăm că alţii îşi iau notiţe… În duelul principal Sorin Părau nu a pierdut, ba dimpotrivă! Nu a pierdut, deşi l-au despărţit 2 secunde de Maciej Jodko, rider cu o cu totul altă experienţă, după cum am mai repetat cu fiece ocazie. De ce spun asta? Fiindcă a te lupta de la egal la egal cu un asemenea personaj este în primul rând o hrană nepreţuită pentru încrederea de sine, decisivă în acest gen de competiţii; e un joc psihic înainte de a fi orice altceva! Nu uitaţi, vă rog, nici că Sorin a câştigat sezonul acesta cam tot ce era de câştigat pe la noi prin România (vorbim aici despre concursuri cu participare suficientă şi a caror metode nu sunt de pus la îndoială)! Maciej a venit, a văzut şi a învins; simplu! A plecat şi cu premiul de 200 EUR pentru cea mai mare viteză din concurs şi s-a declarat mai mult decât mulţumit de noua sa experienţă ardeleană. Sunt şanse bune să îl mai vedem!
Clasamentul Campionatului Naţional concide cu cel al competiţiei PlayBike – On The Rocks, mai puţin prezenţa celor doi polonezi. Cu alte cuvinte, la clasele Elite şi Juniori toată lumea progresează cu o poziţie, iar Campionii Naţionali, recunoscuţi şi medaliaţi de federaţia de profil, se numesc Sorin Părău, Mihai Andrei, Christian Rakosy şi Petru Vereştiuc. Pentru a evita afluxul de fabulaţii de prin vestul ţării (cu extensie .eu), notăm că acesta a fost primul Campionat Naţional după o pauză de 6 ani.
Dar lucrurile nu s-au încheiat la Bunloc! Petrecerea post-eveniment a fost un highlight în sine şi a prilejuit şi un concurs invitaţional de dirtjumping, în cadrul căruia localnicii s-au confruntat cu musafirii şi BMX-erii cu mountainbikerii, motivaţi de nişte premii sănătoase de la Eastern şi Kero Bringa. Un parcurs destul de ghetto, în spiritul "pune mâna şi fă!" al întregului event, tineri talentaţi şi vulpoi bătrâni, sonorizare de la taurii înaripaţi şi trick-uri. Dar ce mai trick-uri! 360-uri back-to-back (Sasu), nothing-uri şi tuck-no-handers (Alex din Poiană), tailwhip-uri (Barni, Nandi şi Kazi), încercări de flip (Baby Gaby), de 360-barspin (Alin) şi de 360-tailwhip (Barni), plus 360-tabletop şi 360-can-can (Nandi), barspin combo-urile lui Andu din Constanţa (care pentru mine unul au fost mai rapide decât lumina reflectorului) şi acţiunile subversive ale Boracului de Sibiu (maaare pişicher!). Demni de menţionat sunt sigur şi localnicii Norbi, Răchită, Hipo, Dog şi Tavi, dar şi musafirii Comi (Ciuc), Cipri (Gu'a 'âului) sau Martin (Sibiu). Itză a probat din nou prin acţiuni stylish faptul că e multitalentat si "born for destruction", în timp ce Salam de Braşov, echipat strategic cu wifebeater alb, a fost showman-ul serii, după ce s-a hărnicit un pic la un tuck-no-hander to double tiregrab (vizualizaţi, vă rog!) şi a luat un faceplant, dar nu s-a oprit până când nu s-a încheiat şi sesiunea! That's the spirit! Având în vedere că Barni rotea cele mai frumoase 360-uri, iar Nandi nu prea era de oprit cu ale lui combinaţii tehnice, concursul şi premiile au fost adjudecate de cei doi ciucani!
Petrecerea este o extensie logică a unei astfel de reuniuni de rideri. Imaginile vorbesc de la sine. Cei doi deejays şi barul oferit de Die Stube s-au îngrijit de bunăstarea spirituală a participanţilor, până când nişte oameni de bine (sic) s-au gândit că e bine să ne strice cheful cu nişte uniforme. Notat! Anul viitor facem să fie mai bine.
Petardă în zodia lui "N-a fost să fie..." Nimeni nu a spus că lumea asta este dreaptă, deci nedrept e să şi poti sări pe noroi cât sare Petardă aici. Nu, nu încercaţi asta acasă, că oricum nu o să reuşiţi! Foto: © Tibi Hila
La finalul acestui text lunguţ, înainte de a purcede la a mulţumi celor cărora trebuie să le mulţumim, îmi voi permite o concluzie. Dincolo de traseu, participare, rideri, manşe furibunde şi incredibile ori premii consistente, evenimentul PlayBike – On The Rocks are un alt mare merit, pe care nu mulţi l-au remarcat încă: a dat scenei o coeziune nemaiştiută de mult şi i-a adus la un numitor comun pe cei mai buni dintre Cei Buni. Pentru că lucrurile bune unesc oameni! Am iniţiat campania "Respect Shapers!" şi am avut grijă ca cei responsabili cu lopătatul să fie aplaudaţi, la premiere, înaintea riderilor, la scena deschisă! Jos pălăria! Ne-am facut o grămadă de noi prieteni cu această ocazie şi am strâns şi mai tare legăturile cu vechii prieteni. Le mulţumim tuturor pentru încrederea lor, pentru răbdare şi pentru sprijinul acordat! Nu am glumit nici măcar o clipă cand am scris în proiectul de eveniment şi pe tricourile On The Rocks "This is the beginning of a beautiful friendship!", nota bene!
Mulţumiri speciale următorilor:
Attila şi Eszter Kovacs, Ciprian şi Viviana Burtan, Dan şi Dana Pohrib, Viorel şi Flori Bajora, Kinda Geza, Marcel Butuza, Dieter Rizea, Mircea Florescu, Bodo Jeno, webmaster Costi Iordan, Andras Antal şi a lui Anita, Christian Rakosy (Kiks), Ciprian Popescu (Popo), Adrian Stoica (Bronco), Iulius Miklos, brigăzii Garage Racing din Baia Mare, Dr. Rareş, Octavian Czeko (Tavi), Rudolf-Daniel Fröhlich (Rudi), Cezar Băjenaru, Radu Cătălin Ghioş (Salam), Mircea Ignat, Cosmin (Kane), Dani Braşoveanu, Cătălin Pelin, Ştefan Câmpean, Christian Baier (Neamţu), Robert Condurache, Radu Ianoşiu-Hangan (Petardă), Bilă, Aripilă şi Ovidiu, săpătorilor profesionişti, tractoristului, buldozeristului Octavian Şerb, tuturor arbitrilor, domnului Virgil şi echipei de la Telescaun Bunloc, Paul Bârsan & friends, Olivia Sârghi şi Ciprian Ursache, oamenilor de la Chrono Moto din Ungaria, Alex & Stefan @ RedBull, Mateffy, Puşoc, Cabrion, Dan Pelei, Russu Mic, Tibi Hila, Sergiu Faur, Iulia Borcsa, Virgil Poteacă, Adriana, tuturor fotografilor. Scuze tuturor celor pe care i-am uitat!
Sponsorii PlayBike – On The Rocks: DHS Bike Parts, SRAM, RockShox, O'Neal, Bikexpert, Kero Bike, Eastern, Maxxis, Dip Motors/Seat, Red Bull, Sanosan, RomSoft, Gerom Aslan, Crenvurştilă, Ferma Honigberg, GoPro Romania, ECO-S Paragliding, Thunder Tools, LMS Engineering Innovation, L.Angélys, Cubo, K&T, Silnef Security, Pizzaiolo, Bopal SERV, Macrotext şi Finterm Distribution. Mulţumim pentru tot!
Maximilian Munteanu
PR & media PlayBike – On The Rocks
Nota: luaţi, vă rog, aminte că în timp ce aţi citit textul de mai sus şi vă veţi delecta în continuare cu imaginile de mai jos, Mateffy a.k.a. Edward Scissorhands lucreaza de zor la filmul PlayBike – On The Rocks! Da, avem şi imagiini din elicopter, un milion de helmetcam-uri şi vreo zece ore de footage în care ne prindem urechile! Dar nu e bai; apăi când a hi mai rău, aşe să hie! Stay tuned for more!
Fotografii oficiale:
Itză - born for destruction şi atât! Foto: © Tibi Hila
Piciu sare un gap de 1000 de ori mai mare decât el. Foto: © Tibi Hila
Salam de Braşov, big air de Bunloc şi talent de pretutindeni. Foto: © Tibi Hila
Geza, acest cartofor al liniilor de concurs. Foto: © Tibi Hila
Asta au privilegiul să vadă cei ce ies cu Cezar la dat: nişte jeans rupţi, până îl pierd după primele curbe... Foto: © Tibi Hila
Danika într-o manşă bine inchegată care-i va aduce locul 3 şi titlul de vicecampion. Foto: © Tibi Hila
Sorin Părău ştie cum să aşeze una plată peste platul din step-up. Foto: © Tibi Hila
Maciej Jodko: focused daily! Foto: © Tibi Hila
Nişte vaze pentru băieţii ăştia... Foto: © Tibi Hila
RESPECT SHAPERS! Cu aplauze, vă rog! Foto: © Tibi Hila
Maciej Jodko a mers cu 63 la oră şi a primit 200 EUR. Nu, nu funcţionează şi cu agentul vostru de circulaţie... Foto: © Tibi Hila
De la stânga la dreapta: Daniel, Popo, Kiks, Răzvan, Tibi. Foto: © Tibi Hila
Podiumul de la Elite a avut şi şampanie. Nou! Foto: © Tibi Hila
Campionii voştri Naţionali. Foto: © Tibi Hila
Clasamentele oficiale PlayBike – On The Rocks:
Cum se întâmplă de obicei la evenimentele de anvergură, lumea şi-a croit drum spre Braşov încă de miercuri-joi, pentru a adulmeca din timp elementele traseului, pentru a-şi calcula vitezele necesare săriturilor mai mari, pentru a evalua propriul fond de pneuri şi alte astfel de bagatele. Fiindcă tot pomeneam de ele, step down-ul, step-up-ul, roadgap-ul şi intervalul de după acesta au fost cele care au cernut într-o bună măsura riderii. Cine nu avea chef să rişte, putea foarte bine să ţină roţile lipite de pământ, asumându-şi însă risipa de secunde. În rest, partea superioara a traseului găzduieşte şi azi porţiunile mai tehnice, pietrele şi rădăcinoasele (sic) preferate de unii, în timp ce a doua jumătate este mama flow-ului, cu atâtea contrapante de poţi ameţi de la excesul de G-uri şi schimburile rapide de direcţie. Am auzit şi câţiva oameni pronunţând cu insistenţă cuvântul "Champery" în relaţie cu abrupturile din zona defrişată, dar cred că e bine să ne temperăm puţin entuziasmul şi să ne uităm mai atenţi la 2-3 montaje din Cupa Mondială! Pe final, ieşirea din ravena "Wall Rights" şi din stufărişul aferent marca locul preferat al publicului, cu roadgap-ul şi kicker-ul de după, însoţite de o secţiune de ritm cu aromă de BMX şi de 4X care "pre mulţi i-a popit"! Ultimele două kickere, cu aterizare oblică, în contrapantă, au dat tonul săriturilor până la Mama Naibii™ (Cezar, Piciu, Petardă) sau a liniilor isteţe de "go, low şi flow" a la Steve Peat (Sorin, Geza), nerămânând foarte clar care dintre cele două variante e mai rapidă. Cert e totuşi altceva: ploaia de joi a transformat locul de joacă într-un festin al noroaielor şi al roţilor blocate, cărora doar instalaţia de spălare cu presiune pusă la dispoziţie de PlayBike le mai venea de hac. Cel puţin nu şi-a pus nimeni problema cauciucurilor la modul serios. Full spikes şi la revedere!
Pe măsură ce traseul se usca, au început să fie scoase de către cei atenţi roţile cu crampoane tăiate (poreclite pe bună dreptate "Dry Screams" ), pentru a ameliora aderenţa pe pietre şi pentru a cosmetiza timpii. Sâmbăta ne-a prins cu bluebird sky, doi-trei nori rătăciţi la altitudine şi cu nişte condiţii de aderenţă aproape de nivelul optim. Pfhiu, o bună dovadă că atâta muncă nu poate rămâne fără apreciere de Sus. Mulţumim că ne-Ai dat răspunsul! ;)
Mihai I-Straight knows shit! No shit, he really does! Foto: © Tibi Hila
Interlude: Cronometrarea despre care vorbeam în ultimul text On The Rocks a fost activată de dimineaţă, când s-au făcut ultimele verificări şi ne-am asigurat că timpii intermediari pot fi afişaţi şi că radarul este pregătit să le dea amenda meritată celor mai rapizi din concurs. După cum precizam în repetate rânduri: downhill înseamnă "concurs cronometrat pe un traseu bine delimitat", iar un sistem de măsurare a timpului care ridică semne de întrebare poate fi lesne interpretat drept lipsă de respect faţă de rideri. Dincolo de premiile puse în joc, un astfel de eveniment este o sărbătoare a comunităţii, iar oamenii, competitivi din fire, vor să ştie cât de rapizi sunt (la modul real şi corect) în comparaţie cu prietenii lor, pentru se putea bucura mai apoi împreună. Jos pălăria, astfel, în faţa celor de la Chrono Moto din Ungaria şi în faţa brigăzii Garage Racing din Baia Mare, care ne-a sprijinit în comunicarea cu aceştia!
Calificările au dat la fiecare dintre clase indicii despre potenţialii învingători de mai târziu. La Juniori şi la Elite, primii au fost oaspeţii polonezi Maciej Jodko şi Michal Gzela (veniţi dintr-o comunitate mult mai bine dezvoltată decât a noastră şi cu multe concursuri serioase la activ), în timp ce la Masters rockerii Ciprian Popescu şi Christian Rakosy îşi disputau un duel interesant, secondaţi de Tiberiu Matei şi de Răzvan Damian, iar la Hardtail Mihai Hunyadi, Ştefan Coca, Cristian Fănăţan şi Cătălin Isopescu erau şi ei foarte aproape unii de alţii. Dincolo de aceste evidenţe mai zace însă o poveste... Petardă (Radu Ianoşiu-Hangan) coborâse fără lanţ şi putea să dea peste cap clasamentul din calificările la Juniori, Sorin şi Geza nu se ştie niciodata cum îşi evaluează manşele de calificare şi ce păstrează pentru finală, Ova Seician, Dan Marcu (Danika) şi Mircea Fănăţan sunt de luat oricând în calcul, la fel şi lupii tineri Robert Condurache şi Ionuţ Bodnar (Tzuna), unde nu-i pui pe Radu Cătălin Ghioş (Salam) şi pe Cezar Băjenaru, amândoi cu biciclete de împrumut şi cu talent ce dă pe dinafară. Să scriu acum "se anunţa o cursă palpitantă" ar fi un crunt eufemism!
Înainte de a trece la finală şi la felul în care s-au încheiat ostilităţile de pe traseu, ţin morţiş să le mulţumesc tuturor celor care au participat, nu doar celor mai talentaţi, rapizi şi mai iscusiţi dintre rideri! Aplauze, vă rog! Mountainbiking-ul este pentru toată lumea şi se clădeşte permanent pe inimile entuziaştilor care vin la fiecare cursă şi, indiferent de rezultat, nu uită să zâmbească. Sunt cei care şi-au terminat bicicleta cu trudă în seara dinainte de concurs, sunt copiii care şi-au strâns timp de o vară fiecare rest primit la pâine pentru a ajunge măcar la un concurs din sezon, sunt inginerii D-I-Y care meşteresc zi de vară până-n seară la velocipede şi corporatiştii care au redescoperit la 30 de ani pasiunea din copilărie pentru biciclete şi se reinventează în timp ce scriem aceste rânduri. Merci, nu am fi NIMIC fără voi!
Petru Vereştiuc contemplând aderenţa şi noroiul. Foto: © Tibi Hila
Finala a fost… calculabilă şi nu prea, cum ar spune un geniu recent al YouTube-ului. ;) La hardtail, cel puţin, moldovenii se pare că "şi-au dorit mai mult victoria" (sic) în meciul cu bistriţenii şi au împuşcat prompt primele trei locuri. Whoa! Deşi Petru Vereştiuc, învingătorul clasei, nu are (încă) aceleaşi rezultate precum rivalii săi, maniera cu care s-a impus nu cred că lasă loc de intepretare. Kickere de final sărite până în plat şi ţinute cu dârzenie: aşa se face! Ştefan Coca şi Cătălin Isopescu (Rossi) l-au însoţit pe podium pe Petru, Mihai Hunyadi s-a instalat pe 4, iar Filip Ciurel din Bucureşti a prins un excelent loc 5, după ce a stat atât de mult timp în hot-seat, încât o parte bună din public, inclusiv subsemnatul, a crezut că a şi câştigat. Scuze încă o dată pentru confuzie!
Masters şi manşa lui Kiks din finală sunt sinonime cu "total destruction" şi cu nimic altceva! La 18, respectiv 26 secunde de urmăritori nici nu încap alte vorbe în fraza de mai înainte. Multitalentatul Popo a ajuns pe 2, ahoi, şi Răzvan Damian pe 3, după ce era să îşi rateze startul printr-un spital din Braşov unde a fost îndrumat pentru a-şi coase o rană la picior. 4 pentru eternul Tibi Matei şi 5 pentru Daniel Roşioru din Buzău, alt rider multilateral dezvoltat, prezent şi pe podiumurile de cross country şi de maraton ale ultimilor 10 ani. Să mai zică cineva că nu avem bătrâni! Înainte de a trece la clasa următoare, îmi exprim speranţa că şi Bronco citeşte paragraful ăsta şi că realizează în sfârşit că prietenii lui aşteaptă revenirea sa în concursuri. Hai odată!
Juniori, mândria ţării! Sau, să fie mândria ţării altora??? Hm! Michal Gzela a câştigat, e drept, la o distanţă confortabilă şi a impresionat asistenţa prin zborurile sale lunguţe de la step down (vezi YouTube), dar Petardă a venit pe pană încă de sus, de la rockgarden, a sărit step down-ul fără a clipi (!!!) şi a obţinut, până la urmă, un timp pe care majoritatea nu-l scot nici cu cauciucurile umflate şi cu racheta propulsoare legată de fund! Mărunţelul Mihai Andrei ne-a lăsat din nou cu gura căscată şi ne-a arătat că nimic nu este întâmplator şi că e pe calea cea bună pentru a deveni un Rider în adevăratul sens al cuvântului. Bravo, Piciule! Local hero Mirciulică a bifat, în sfârşit un rezultat onorabil pentru talentul pe care îl deţine şi mai mult ca sigur şi-a ridicat moralul la finele unui sezon mai calculat şi mai cerebral decât al altora. Cel puţin la fel de admirabil, Itză din Constanţa: direct pe locul patru. Am spus "Constanţa", am spus "downhill" şi mai adaug doar "talent" plus "părinţi inimosi". O ecuaţie imbatabilă; de mai mult chiar nu e nevoie!
Headmaster Kiks endtroducing Bestial Devastation of the competition! © Tibi Hila
Iar acum, doamnelor şi domnilor, piesa principală de teatru gravitaţional: finala la Elite! În ciuda accidentărilor şi operaţiilor sale, era destul de clar că domnul Kinda are aşteptări mari de la concursul ăsta, iar motivele sunt mai mult decât evidente. Totuşi, Geza a rămas, din pacate, pe trip-ul de ghinion al unui sezon pe care-l va dori uitat cât de repede. Cu vreo două near-death-experiences la activ doar în weekend-ul de concurs (dintre care una ca POW discutabil aici pe site), Geza trebuie că e fericit că-i intreg şi se mai poate da, nemaivorbind de un loc 6 mai mult decât onorabil! Uneori lucrurile pur şi simplu nu se leagă şi trebuie să accepţi asta cu bărbăţie. Ova şi Mirciulică din Baia Mare, întotdeauna în cărţi, după cum spuneam, nu au prea fost în pas şi ritm cu primii doi clasaţi: locurile 4 şi 8 pentru ei, cât se poate de meritorii şi ele! Danika şi Robi Condurache sunt convins ca sunt împăcaţi cu plasările lor de pe 3 respectiv 7, la fel cum sigur sunt şi următorii: Tamas Debreczeni (Tomi) din Baia Mare, Tzuna din Câmpulung Moldovenesc şi Salam de Braşov (sic) au avut cele mai bune poziţii la downhill din carierele lor de până acum, iar asta poate însemna enorm, în special pentru conştiinţă şi ca ego-boost. Un popas subiectiv la omul meu Cezar, cel care s-a dat cu o bicicletă de împrumut doar 2 zile şi a prins un ireal loc 5, cot la cot cu cei mai buni rideri din ţară. Cu un look de tip "I don't give a fuck!" în cea mai bună tradiţie de punkist şi cu nişte hucks-to-flat de speriat, Cezar nu face decât să confirme că felul în care a zbârnâit în Postăvarul cu o bicicletă de 11 ani poate fi orice, numai întâmplător nu! Să sperăm că alţii îşi iau notiţe… În duelul principal Sorin Părau nu a pierdut, ba dimpotrivă! Nu a pierdut, deşi l-au despărţit 2 secunde de Maciej Jodko, rider cu o cu totul altă experienţă, după cum am mai repetat cu fiece ocazie. De ce spun asta? Fiindcă a te lupta de la egal la egal cu un asemenea personaj este în primul rând o hrană nepreţuită pentru încrederea de sine, decisivă în acest gen de competiţii; e un joc psihic înainte de a fi orice altceva! Nu uitaţi, vă rog, nici că Sorin a câştigat sezonul acesta cam tot ce era de câştigat pe la noi prin România (vorbim aici despre concursuri cu participare suficientă şi a caror metode nu sunt de pus la îndoială)! Maciej a venit, a văzut şi a învins; simplu! A plecat şi cu premiul de 200 EUR pentru cea mai mare viteză din concurs şi s-a declarat mai mult decât mulţumit de noua sa experienţă ardeleană. Sunt şanse bune să îl mai vedem!
Clasamentul Campionatului Naţional concide cu cel al competiţiei PlayBike – On The Rocks, mai puţin prezenţa celor doi polonezi. Cu alte cuvinte, la clasele Elite şi Juniori toată lumea progresează cu o poziţie, iar Campionii Naţionali, recunoscuţi şi medaliaţi de federaţia de profil, se numesc Sorin Părău, Mihai Andrei, Christian Rakosy şi Petru Vereştiuc. Pentru a evita afluxul de fabulaţii de prin vestul ţării (cu extensie .eu), notăm că acesta a fost primul Campionat Naţional după o pauză de 6 ani.
Dar lucrurile nu s-au încheiat la Bunloc! Petrecerea post-eveniment a fost un highlight în sine şi a prilejuit şi un concurs invitaţional de dirtjumping, în cadrul căruia localnicii s-au confruntat cu musafirii şi BMX-erii cu mountainbikerii, motivaţi de nişte premii sănătoase de la Eastern şi Kero Bringa. Un parcurs destul de ghetto, în spiritul "pune mâna şi fă!" al întregului event, tineri talentaţi şi vulpoi bătrâni, sonorizare de la taurii înaripaţi şi trick-uri. Dar ce mai trick-uri! 360-uri back-to-back (Sasu), nothing-uri şi tuck-no-handers (Alex din Poiană), tailwhip-uri (Barni, Nandi şi Kazi), încercări de flip (Baby Gaby), de 360-barspin (Alin) şi de 360-tailwhip (Barni), plus 360-tabletop şi 360-can-can (Nandi), barspin combo-urile lui Andu din Constanţa (care pentru mine unul au fost mai rapide decât lumina reflectorului) şi acţiunile subversive ale Boracului de Sibiu (maaare pişicher!). Demni de menţionat sunt sigur şi localnicii Norbi, Răchită, Hipo, Dog şi Tavi, dar şi musafirii Comi (Ciuc), Cipri (Gu'a 'âului) sau Martin (Sibiu). Itză a probat din nou prin acţiuni stylish faptul că e multitalentat si "born for destruction", în timp ce Salam de Braşov, echipat strategic cu wifebeater alb, a fost showman-ul serii, după ce s-a hărnicit un pic la un tuck-no-hander to double tiregrab (vizualizaţi, vă rog!) şi a luat un faceplant, dar nu s-a oprit până când nu s-a încheiat şi sesiunea! That's the spirit! Având în vedere că Barni rotea cele mai frumoase 360-uri, iar Nandi nu prea era de oprit cu ale lui combinaţii tehnice, concursul şi premiile au fost adjudecate de cei doi ciucani!
Petrecerea este o extensie logică a unei astfel de reuniuni de rideri. Imaginile vorbesc de la sine. Cei doi deejays şi barul oferit de Die Stube s-au îngrijit de bunăstarea spirituală a participanţilor, până când nişte oameni de bine (sic) s-au gândit că e bine să ne strice cheful cu nişte uniforme. Notat! Anul viitor facem să fie mai bine.
Petardă în zodia lui "N-a fost să fie..." Nimeni nu a spus că lumea asta este dreaptă, deci nedrept e să şi poti sări pe noroi cât sare Petardă aici. Nu, nu încercaţi asta acasă, că oricum nu o să reuşiţi! Foto: © Tibi Hila
La finalul acestui text lunguţ, înainte de a purcede la a mulţumi celor cărora trebuie să le mulţumim, îmi voi permite o concluzie. Dincolo de traseu, participare, rideri, manşe furibunde şi incredibile ori premii consistente, evenimentul PlayBike – On The Rocks are un alt mare merit, pe care nu mulţi l-au remarcat încă: a dat scenei o coeziune nemaiştiută de mult şi i-a adus la un numitor comun pe cei mai buni dintre Cei Buni. Pentru că lucrurile bune unesc oameni! Am iniţiat campania "Respect Shapers!" şi am avut grijă ca cei responsabili cu lopătatul să fie aplaudaţi, la premiere, înaintea riderilor, la scena deschisă! Jos pălăria! Ne-am facut o grămadă de noi prieteni cu această ocazie şi am strâns şi mai tare legăturile cu vechii prieteni. Le mulţumim tuturor pentru încrederea lor, pentru răbdare şi pentru sprijinul acordat! Nu am glumit nici măcar o clipă cand am scris în proiectul de eveniment şi pe tricourile On The Rocks "This is the beginning of a beautiful friendship!", nota bene!
Mulţumiri speciale următorilor:
Attila şi Eszter Kovacs, Ciprian şi Viviana Burtan, Dan şi Dana Pohrib, Viorel şi Flori Bajora, Kinda Geza, Marcel Butuza, Dieter Rizea, Mircea Florescu, Bodo Jeno, webmaster Costi Iordan, Andras Antal şi a lui Anita, Christian Rakosy (Kiks), Ciprian Popescu (Popo), Adrian Stoica (Bronco), Iulius Miklos, brigăzii Garage Racing din Baia Mare, Dr. Rareş, Octavian Czeko (Tavi), Rudolf-Daniel Fröhlich (Rudi), Cezar Băjenaru, Radu Cătălin Ghioş (Salam), Mircea Ignat, Cosmin (Kane), Dani Braşoveanu, Cătălin Pelin, Ştefan Câmpean, Christian Baier (Neamţu), Robert Condurache, Radu Ianoşiu-Hangan (Petardă), Bilă, Aripilă şi Ovidiu, săpătorilor profesionişti, tractoristului, buldozeristului Octavian Şerb, tuturor arbitrilor, domnului Virgil şi echipei de la Telescaun Bunloc, Paul Bârsan & friends, Olivia Sârghi şi Ciprian Ursache, oamenilor de la Chrono Moto din Ungaria, Alex & Stefan @ RedBull, Mateffy, Puşoc, Cabrion, Dan Pelei, Russu Mic, Tibi Hila, Sergiu Faur, Iulia Borcsa, Virgil Poteacă, Adriana, tuturor fotografilor. Scuze tuturor celor pe care i-am uitat!
Sponsorii PlayBike – On The Rocks: DHS Bike Parts, SRAM, RockShox, O'Neal, Bikexpert, Kero Bike, Eastern, Maxxis, Dip Motors/Seat, Red Bull, Sanosan, RomSoft, Gerom Aslan, Crenvurştilă, Ferma Honigberg, GoPro Romania, ECO-S Paragliding, Thunder Tools, LMS Engineering Innovation, L.Angélys, Cubo, K&T, Silnef Security, Pizzaiolo, Bopal SERV, Macrotext şi Finterm Distribution. Mulţumim pentru tot!
Maximilian Munteanu
PR & media PlayBike – On The Rocks
Nota: luaţi, vă rog, aminte că în timp ce aţi citit textul de mai sus şi vă veţi delecta în continuare cu imaginile de mai jos, Mateffy a.k.a. Edward Scissorhands lucreaza de zor la filmul PlayBike – On The Rocks! Da, avem şi imagiini din elicopter, un milion de helmetcam-uri şi vreo zece ore de footage în care ne prindem urechile! Dar nu e bai; apăi când a hi mai rău, aşe să hie! Stay tuned for more!
Fotografii oficiale:
Itză - born for destruction şi atât! Foto: © Tibi Hila
Piciu sare un gap de 1000 de ori mai mare decât el. Foto: © Tibi Hila
Salam de Braşov, big air de Bunloc şi talent de pretutindeni. Foto: © Tibi Hila
Geza, acest cartofor al liniilor de concurs. Foto: © Tibi Hila
Asta au privilegiul să vadă cei ce ies cu Cezar la dat: nişte jeans rupţi, până îl pierd după primele curbe... Foto: © Tibi Hila
Danika într-o manşă bine inchegată care-i va aduce locul 3 şi titlul de vicecampion. Foto: © Tibi Hila
Sorin Părău ştie cum să aşeze una plată peste platul din step-up. Foto: © Tibi Hila
Maciej Jodko: focused daily! Foto: © Tibi Hila
Nişte vaze pentru băieţii ăştia... Foto: © Tibi Hila
RESPECT SHAPERS! Cu aplauze, vă rog! Foto: © Tibi Hila
Maciej Jodko a mers cu 63 la oră şi a primit 200 EUR. Nu, nu funcţionează şi cu agentul vostru de circulaţie... Foto: © Tibi Hila
De la stânga la dreapta: Daniel, Popo, Kiks, Răzvan, Tibi. Foto: © Tibi Hila
Podiumul de la Elite a avut şi şampanie. Nou! Foto: © Tibi Hila
Campionii voştri Naţionali. Foto: © Tibi Hila
Clasamentele oficiale PlayBike – On The Rocks:
Raporteaza
13 Comentarii
Scrie un comentariu
Promovarea ta aici!
Articole similare
Alte articole de la Maximilian Munteanu
Promovarea ta aici!
a, da.... si superba melodia...mi-a amuntit de atmosfera de acum 7-9 ani de pe litoral...