Absa Cape Epic 2013 – Etapa 6

Absa Cape Epic 2013 – Etapa 6

Autor: Dan Mazilu | 23 martie 2013

Cea mai grea etapă a maratonului din Africa de Sud s-a încheiat astăzi în jurul ore 18 timpul limită fiind de 10 ore. A fost cea mai grea chiar dacă nu a fost cea mai lungă întrucât a avut aproape 3.000 m diferenţă de nivel şi totuşi 99 km lungime. Cei câţiva rideri cu care m-am împrietenit au spus că prima parte nu a fost neapărat dificilă întrucât urcarea a fost constantă pentru 10 km după care au avut de coborât o distanţă similară. Traseul s-a desfăşurat aici pe drumuri de ţară de bună calitate, iar toată lumea a fost avantajată de faptul că noaptea trecută a plouat. Dimineaţă la linia de start m-a amuzat faptul ca MC-ul spunea ca va fi totuşi cald „dar nu va fi praf”, aşa cum la noi se spune la concursuri „va fi ceva ploaie dar nu va fi noroi… lipicios”. După care evident că este noroi aşa cum şi aici a fost ceva praf.

Absa Cape Epic 2013 – Etapa 6
Comentariul tipului din stânga când a vazut ce îl aşteaptă: "Oh Fuck!" Foto: Dan Mazilu


Următoarea urcare a zilei a fost mult mai dură desfăşurându-se în mare parte şi pe potecă îngustă şi foarte abruptă. Riderii încercau să menţină ritmul pentru că dacă nu reuşeau să ia un viraj trebuiau să descalece după care restul urcării ar fi fost push-bike. La un moment dat s-a traversat şoseaua naţională care leagă capitala Africii de Sud, Cape Town, de nordul ţării şi Johannesburg, cel mai mare oraş din ţară ca număr de locuitori. Traversarea s-a făcut însă pe dedesubt printr-un tunel destul de mare prin care au încăput şi motocicliştii care plimba fotografii.

Apoi traseul a traversat o mulţime de podgorii. Africa de Sud este una din ţările cu o industrie a vinului foarte bine dezvoltată, iar plantaţiile sunt cât se poate de industrializate pentru eficienţă. Concurenţii au pedalat prin aceste zone cu peisaj superb însă mă îndoiesc că au fost mulţi cei care au avut timp să-l admire. Cei din faţă erau prea preocupaţi de podium, cei de la coadă preocupaţi cu supravieţuirea.

Pe la mijlocul cursei etapa urma să fie decisă de două echipe: Burry Stander – SONGO şi cei de la Bulls. Celelalte două echipe Bulls nu se aflau nici ele cu mult în spate. Însă Sauser şi Kulhavy au atacat la ultimul obstacol al traseului şi diferenţa de timp faţă de urmăritori a crescut la 2 minute şi 37 secunde.

Astfel Sauser şi Kulnavy au mai câştigat o etapă cu timpul de 4 ore şi 30 minute. Karl Platt şi Urs Huber au ajuns pe 2 cu timpul de 4 ore 32 minute. Pe trei au venit Thomas Dietch şi Tim Boehme cu timpul de 4 ore şi 35 minute. Sauser spune însă în interviul oficial că „astăzi a fost frumos şi destul de uşor…”

Mâine maratonul Absa Cape Epic se încheie. Parca ieri era prologul şi toată lumea era agitată să ia cele mai bune poziţii pe traseu pentru fotografii. Etapa va avea doar 54 km şi va fi extrem de rapidă pentru leaderi. Etapa asta aş putea să o fac şi eu lejer! :)
Raporteaza

6 Comentarii

Dan Mazilu
23 martie 2013 la 22:16
Momentan astea sunt singurele galerii foto, cele de pe facebook.com/DirtBikePunctRo, aceelasi care sunt si in articolele de aici. Dar intr-adevar ar trebui facuta si o selectie cu imagini la rezolutie buna. Ma gandesc la o solutie
0
0
Zoltan Melanific
25 martie 2013 la 21:51
La cadru 79 e Tom Ritchey cumva? ...
0
0
Marian Balaure
26 martie 2013 la 00:02
parerea mea este ca DA
0
0
Marian Balaure
26 martie 2013 la 00:06
ptr. confirmare http://www.cape-epic.com/whotowatch.php
0
0
Zoltan Melanific
27 martie 2013 la 10:41
Wow
0
0

Scrie un comentariu

Dan Mazilu
Membru din: 12 septembrie 2012

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads