Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu

Autor: Maximilian Munteanu | 25 mai 2016

Octavian Richea este un exemplu clasic de om care tace și face. Gândindu-mă la introducerea pentru acest interviu, mi-am dat seama că așa a fost dintotdeauna. La Surmont Kamikaze Downhill, în 2003, a apărut ca din neant un băiat pe care nu-l cunoștea nimeni cu un Mongoose modest argintiu și a venit direct pe trei la general. Nu spusese nimic înainte de cursă, nu prea vorbise cu nimeni, mai nimeni nu-l știa. Dar ne-a bătut aproape pe toți și asta conta. De-a lungul anilor am avut plăcerea să fac cunoștință mai îndeaproape cu el și întotdeauna m-a uimit prin atitudinea pozitivă și ideile proaspete. Înainte de episodul acesta, spre exemplu, ultima noastră discuție era despre o bicicletă pe care o concepuse pentru transportul de bunuri de mari dimensiuni și pe care încă o folosește prin Brașov. Fiți mândri de omul ăsta și susțineți-l!

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



Spune-ne cine ești, care este background-ul tău și ce faci acum?

Salut, Octavian Richea, inginer proiectant, 29 de ani, din Brașov, deși născut la Sinaia. Am absolvit Universitatea Transilvania, facultatea de Design Industrial, urmată de o perioadă de 2 ani când am lucrat la Draexlmaier ca designer. În 2011 m-am mutat la un birou de arhitectura în Danemarca. În paralel cu job-ul am studiat acolo design-ul timp de doi ani. Lumma, produsul nostru, este puternic influențat de această perioadă. Am dorit un design elegant, cu linii curate și materiale de calitate. Cam ce urmaresc și cei de la Apple :)

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



Cum ți-a venit ideea pentru sistemul de iluminat inovativ pe care l-am aflat de curând sub numele Lumma?

În Danemarca mergeam zilnic cu bicicleta la serviciu, indiferent de vreme sau anotimp. Toata lumea făcea la fel. În zonele unde nu existau benzi speciale pentru biciclete, mașinile treceau cu oglinda foarte aproape de ghidon. Atunci mi-a venit ideea: mașinile au două faruri la extremități, și asta cu un scop foarte bun: delimitează clar lățimea lor. De ce ar arăta altfel bicicletele? Astfel a aparut ideea de lumini montate in cel mai lat punct al bicicletei: ghidonul.

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



Cui i se adresează sistemul de iluminare de la Lumma în primul rând?

Persoanelor care se dau cu bicicleta în oras sau pe drumuri publice. În trafic, un set de lumini poate proteja mai bine decât orice echipament de protecție. Li se mai adresează și celor care țin la un aspect “curat” al bicicletei, cei care nu vor un far mare pe ghidon sau un stop sub șa. Lumma integrează toate luminile necesare într-o piesă deja existentă, fără a afecta aspectul bicicletei. Alți oameni pe care-i avem în vedere sunt toți cei care au avut luminile de bicicletă furate sau le-au uitat acasă. Odată montate pe ghidon, Lummele rămân pe ghidon și este nevoie de o cheie pentru a le îndepărta, deci sunt mai greu de furat sau de uitat acasă.

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



Cât a durat de la ideea sclipitoare până să ai în mână un prototip?

Proiectul a demarat în martie 2015, cu dezvoltarea primului prototip. A fost o perioadă lungă de cercetare, întrucât doream ca produsul să fie cât mai subțire și era nevoie de componente compacte. Spațiul dinăuntrul unui sistem Lumma este foarte restrâns, arată aproape ca un telefon. În iunie aveam primul prototip brut, cu placă de baza lipită manual și carcasă printată 3D. Acela a fost folosit ca mostră pentru brevet.

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



Am văzut că deja există cârcotași, care spun că ideea nu este originală, că toate costurile de dezvoltare li se par exagerate și că totul se poate rezolva mai ieftin. Explică-ne puțin ce presupune procedura de patentare, de înregistrare a unei idei și de unde costurile la care ați făcut voi trimitere!

Am vrut să fim siguri că nu vom pierde ideea, așadar am apelat la servicille unui un birou de patentare. Brevetul inițial cuprindea partea de iluminat față, iluminat spate și proiecția laser, toate integrate în capacul de ghidon. Procedurile inițiale implică o parte de cercetare. În urma acesteia, am aflat că Lumma integra deja șase inovații diferite care puteau fi patentate. A fost o veste foarte bună, deci am urmat această cale, însă a trebuit să suportăm costurile pentru toate aceste demersuri. Lumma este un sistem proiectat de la zero și lucrul a fost împărțit în două categorii diferite: electronică & software și corpul produsului. Deși pare simplu, sistemul Lumma integrează trei plăci de bază diferite: o placă principală pe care sunt montate procesorul, butoanele și LED-urile, și două plăci secundare pentru dioda laser și acumulator. Nu e ușor să convingi o fabrică să îți producă prototipuri. Implica demararea unui întreg proces și nu este economic viabil pentru ei. Iar atunci când aceștia accepta, costurile sunt pe măsură.


În ce fel sunt semnalizările de la Lumma diferite față de altele, care aparent seamănă cu ele, ca principiu, dar nu și ca amplasare pe bicicletă?

Lumma este singurul sistem de lumini special proiectat pentru a face vizibilă lățimea bicicletei.

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu





Ce avantaje adduce Lumma cu sine?

Lumma integrează toate luminiile de care ai nevoie pe bicicletă, far, stop și iluminare laterala, la fiecare capăt al ghidonului. Sistemul se reîncarcă ușor prin USB. În afară de asta, sunt virtualmente invizibile pe bicicletă, deci nu-i influențează negative look-ul. Lumma este greu de furat, așa cum spuneam mai sus. Corpul este integral din aluminiu de înaltă calitate (6061 T6).

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



De ce încercați să vă finanțați prin crowdfunding și nu ați căutat altă formă de a aduna bani?

Dorim creșterea siguranței în trafic. Nu doar a românilor, ci a tuturor celor care pedalează. Campaniile de crowdfunding sunt susținute de oameni din toată lumea, iar exact lor ne adresăm: oamenilor întregii planete.




Care sunt beneficiile celor care vă vor susține financiar prin Indiegogo, odată ce ați lansat campania?

Simplu: head-start și discount. În campanie vor fi reduceri de până la 50\% față de prețul de raft, iar livrarea se va face cu câteva luni înainte de lansarea finală a produselor în magazine.


Am înțeles că vor exista niște opțiuni din care clienții vor putea alege. Despre ce este vorba?

Pachetele pentru cei care ne susțin sunt surpriza până în ziua lansării! ;)


Aveți în pregătire și alte produse sau momentan rămâneți cu acesta?

Momentan lucrăm doar la acesta. Dacă avem noutăți, fiți siguri că le vom comunica.

Lumea sclipitoare Lumma - cu Octavian Richea, iluminatul de serviciu



Cum estimați că va fi feedback-ul din afara țării?

Exista seturi Lumma trimise în afara țării. În prezent am primit feedback pozitive din Germania, Franța, Danemarca și Norvegia. Sperăm că trend-ul va continua și în campanie.




Unde vezi acest proiect peste 5 ani?

Cu siguranță în continuă dezvoltare! Dorim să integram în viitor un tracker GPS și o cameră video. Totul depinde însă de startul din 24 mai.


Mulțumim!




Lucrurile care trebuiau spuse au fost, deci, spuse. Dincolo de avantajele descrise mai su, nu știu cât contează pentru fiecare dintre voi patriotismul, ăla autentic adică, dar mie îmi place să cred e important să susținem ideile bune care vin din țara asta, atunci când ele au șansa de a se afirma internațional și să contribuie la buna imagine a noastră, a tuturor. Vă invit, așadar, să-l susțineți pe Octavian Richea și să susțineți Lumma, indiferent cine sunteți și ce faceți! DirtBike.ro sprijină cu mândrie Lumma și orice inițiativă românească de acest gen. BRAVO!

Găsiți Lumma pe Indiegogo aici: https://www.indiegogo.com/projects/lumma-system-the-ultimate-bike-lights#/

Mult spor tuturor!
Mx
Raporteaza

62 Comentarii

Sebastian Dumitru
27 octombrie 2017 la 13:42
adresa [email protected] nu este buna, am incercat sa trimit mail azi, sa vad cum pot rezolva o problema la un manson (lumina alba de la mansonul drept nu mai functioneaza), si am primit raspuns "The email account that you tried to reach does not exist."
0
0
CAMELIU COSTACHE
27 octombrie 2017 la 14:31
Salut Sebastian, suna la numarula acesta Tel:0723540053 Lumma Systems
Strada Nicoale Titulescu nr. 39 A
Brasov, Judet Brasov
0
0
Constantin Varniski
27 octombrie 2017 la 21:17
Se pare ca au c-am dat-o de astfalt pe bine cunoscutul stil romanesc...pacat
0
0
Attila Suto-Somodi
28 octombrie 2017 la 16:18 (editat)
Da, mare pacat. Eu am cumparat 4 seturi.la unul dintre ele nu a mers lumina spate din start.am scris un mail sa vad cum facem,si din pacate nu au raspuns. Dupa trei luni am pierdut de pe cealalta bicicleta, tot partea stanga. Nu am strans suficient surubul de prindere,si la un cocncurs sa pierdut.era vina mea.am vrut sa cumpar de la ei,dar iarasi nu au raspuns. Mare pacat.am cheltuit mai mult de 800 ron, si nici macar garantie nu am.asta e din pacate. proiectul era foarte interesant,si luminiile sunt foarte faine. Mai am 2 seturi intregi.sper sa nu se strice :)
0
0
Octavian Richea
3 noiembrie 2017 la 12:09
Salut, am raspuns fiecaruia in privat. Daca aveti probleme cu luminile, trimiteti-mi un mail pe adresa personala, e cel mai rapid mod de a va raspunde: [email protected]
Va salut
2 Maximilian Munteanu, Sebastian Dumitru
0

Scrie un comentariu

Maximilian Munteanu
Membru din: 21 octombrie 2006

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads