The Invincibles - Cel mai mare festival de sport alternativ poposeste pe malul marii

Autor: Maximilian Munteanu | 3 septembrie 2008
Am primit în urmă cu ceva timp, de la prietenii noştri de la H2O, comunicatul de presă al evenimentului, dar, din motive ce ţin de lecitină, ele ajung pe site de abia acum... Ma man Kiks, implicat în organizare, a dat de înţeles că am putea avea la Constanţa doi BMX-eri din echipa Simple, Eduard Zunda şi Mitch Yeats; deci lucrurile arată destul de bine, cel puţin pe diametrul de 20 de ţoli. Citiţi şi vă minunaţi! E de la ei.
Tulai, doamnie! Ni-l-ai mă pe Edwscho, ce tuck no-handere bagă, de zici că-şi ia zborul!
H2O şi Primăria Constanţa va organiza pentru prima dată în România un eveniment de o amploare extraordinară.
Festivalul The Invincibles este contest-ul care va marca evoluţia sportului extrem în România.
Avem sportivi români care iau premii la concursuri internaţionale, avem cel mai mare skate park din Europa de Est - Gravity Park.
Aşadar, a venit momentul să-i provocăm noi pe riderii străini şi să ne luptăm pentru podium.
În concurs s-au anunţat deja un număr considerabil de rideri din afară, care vin cu gândul să câştige. Din acest motiv, la unele sporturi se va face o categorie de Pro.
Valoarea premiilor va depăşi 20.000 de Euro cash.
Când e marea provocare?
5-6-7 Septembrie 2008, Gravity Park Constanţa. Este weekend-ul în care trebuie să fii la mare!
The Invincibles înseamnă sport extrem şi multa muzică, programul competiţiei cumulând 20 de ore de concurs, 10 ore de live-performance-uri, iar pe toată durata contest-ului vom avea parte de DJ set-uri.
The Invicibles va fi unicul concurs din România derulat la aceste proporţii, acesta urmând a deveni unul de referinţă pentru Europa de Est.
Noi îl vom transforma în tradiţie!
Organizarea festivalului presupune o echipă de peste 50 de oameni, colaborare cu profesionişti în acest domeniu, fiecare sport în parte antrenând o echipă specializată pe disciplina respectivă.
Contest-ul va fi unul open, programul fiind următorul:
5 Septembrie: - zi de antrenamente oficiale
6 Septembrie: - începând cu ora 10:00 -> calificările concursului
Calificările se vor desfăşura succesiv până la ora 20:00 în ordinea următoare:
CLIMBING,
BIKE TRIAL,
MTB- Dirt Jumping,
SKATE- Best Trick,
ROLE
BMX Street
de la ora 20:00 la ora 01:00 vor avea loc live performance-uri ale unor trupe, DJ, MC internaţionali şi din România.
7 Septembrie: finalele concursului (programul din 7 Septembrie va fi similar celui din 6 Septembrie.)
Colaboratori pe partea de muzică sunt Tralala Events, line-up-ul construit şi confirmat fiind următorul:
NATURAL SELECTION - UK
JFB
SHABBA D
DREAD MC
JORDAN V
ZUZA BOYS SOUND SYSTEM - RO
L'ORCHESTRE DE ROCHE - RO
ZAKAOS - USA
ROMANO - INT
TOMASAN – RO
Următoarele DJ set-uri vor însoţi evenimentele în timpul desfăşurării lor: Luca & Emap, Jack Hammer Jesus & Sir Smackwell, Fresh the Funkster şi Bully.
Numele de pe afiş definesc "the f-ing devilment" ce se va aprinde în Gravity Park.
Nu ezitaţi; fiţi atenţi la ce înseamnă The Invincibles, luaţi-vă artileria grea şi ne vedem în Gravity Park!
...şi, de la dirtbike cu dragoste, puţină acţiune de calitate cu domnul Zunda:

Raporteaza
5 Comentarii
3 septembrie 2008 la 14:55
Flaviu, eu zic să vorovim după eveniment, now shall we? Nu de altceva, dar rumânii sunt experţi la cârcoteala... Te-aş întreba câte evenimente ai susţinut tu, dar îmi aduc aminte ca ţie ţi-e lene să vii şi la ălea de se ţin la tine-n sat, direct sub nasul tău, deci... să nu mai povesim d-astea!
0
0
3 septembrie 2008 la 16:45
Inferno, eu am pus sus ce mi s-a dat. Parerile personale nu au loc intr-o stire de presa; asta ar contraveni eticii si deontologiei profesionale. Despre asta insa, cu alta ocazie... ;)
0
0
3 septembrie 2008 la 19:36
Bai copii! Voi stiti ce e ala un text de PR al unui eveniment? Si daca ar fi asa cum spuneti voi (probabil aveti si voi dreptate in ceea ce spuneti), doar nu te astepti ca aia care fac asa un event sa spuna "pai... sa vedeti, ca, de fapt, parcul e cam naspa si tranzitiile cam aiurea dar, na, hai veniti si voi la contest, ca nu o sa fie tocmai rau!" Lasati oamenii sa isi faca event-ul si vorbiti dup-aia! Eu cred ca e de datoria mea sa postez o asemenea stire, pentru ca lumea sa fie informata, iar daca ma voi duce la event o sa am si dreptul sa judec. Pana atunci insa, pauza!
0
0
4 septembrie 2008 la 19:42
sunt in constanta weekendu asta si am si bikeu cu mn\:d/
0
0
5 septembrie 2008 la 23:59
ce gol era sk8-u knd dadea edy no hander :)) azi naveai pe und sa te misti :) si e doar prima zi :P
0
0
Scrie un comentariu
Promovarea ta aici!
Promovarea ta aici!