Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!

Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!

Autor: Maximilian Munteanu | 23 februarie 2012

Nu mi-am propus să scriu articole de BMX prea curând, mai ales de când am un coleg iscusit care chiar se pricepe. Dar filmul despre care vorbim aici este o parte documentară foarte importantă în istoria sportului, iar influenţa lui bate până în ziua de azi.

Ce e conceptul "Road Fools" de la Props Visual? O să vedeţi mai jos! În mare, diavolii din spatele celebrului video magazine american au luat o mână de rideri, întâmplător unii dintre cei mai buni, i-a aruncat într-un RV ("rulotă" în accepţiunea americană a termenului) şi i-a trimis la plimbare cu tot cu cameraman şi fotograf. Cam ce e Thrasher - King Of The Road pentru skateri, doar că mai puţin serios şi mai puţin elaborat. Ultima oară când m-am interesat ce se întâmplă într-un Road Fools, erau pe undeva pe la episodul 37 al foiletonului. Mai ţin minte ceva de un Dave Mirra plecat acasă de oftică şi ceva de Scotty Cranmer cu stall to frontflip, dar informaţiile ăstea nu sunt verificate jurnalistic, deci nu vă bazaţi pe ele!

Ce se întâmplă în primul Road Fools? O să-i vedeţi pe Joe şi Taj, probabil cei mai influenţi BMX-eri ai ultimei decade, pe Standard, înainte să pună bazele Terrible One, pe Robbie Morales a.k.a. Robbo înainte de a fonda Fit şi apoi Cult, pe Sandy Carson înainte de a deveni fotograf şi evident pe Jimmy Levan înainte să conceapă Metal Bikes şi să se dea în geacă de piele la înălţimi ridicole. O să mai vedeţi cum e să te dai la street în Roswell la o aruncătură de băţ de Area 51, cum arată legendarele 9th Street Trails din Austin şi de ce "it's all about the nosedives". E cam ca şi când ai fi la un concert Zeppelin din 1973 şi apoi ai vedea o filmare cu Yardbirds de 7 ani mai devreme...

Cireaşa de pe tort vine la final şi o puteţi vedea şi în articolul scris de Toxi despre Jimmy Levan: Church Gap-ul din Austin. Eu unul am devenit complet sentimental la faza asta şi mărturisesc că nu mi se umezesc ochii decât când ascult "Child in Time" sau "High Hopes", că tot vorbeam de muzică cu un paragraf mai sus, dar filmul ăsta a reuşit să mă ducă pe trip-ul nostalgiei şi al melancoliei. ...ceea ce este necesar din când în când!

Click to play:





O galerie de imagini de pe Dig BMX, cu articolul lui Ed Docherty exact cum a fost el publicat atunci:

Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
Joe Rich la timonă


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
Roswell şi trails în deşert


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
Trails, Jimmy şi gap-uri...


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
Ar trebui să ştiţi cine e Dave Freimuth!


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
Joe - gap to kink, printre altele


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
Nu toate gap-urile funcţionează smooth - Jimmy o mai şi pizdeşte!


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
9th Street Trails şi epilog


Props Road Fools - Nebunia a început în 1998!
"Jimmy The Man" şi o legendă legitimă - uitaţi-vă bine şi apoi mai uitaţi-vă o dată!


Mă duc să-mi scot tricoul cu Little Devil din dulap!
Mx
Raporteaza

4 Comentarii

Cretu Alex
23 februarie 2012 la 21:22
In sfarsit ceva care mi-a atras atentia.Super tare toata seria,le-am vazut pe toate care au aparut pana acum,le recomand.
0
0
Darius Muresan
24 februarie 2012 la 00:48
super fain:)
0
0
Matar Kassem Mario (Tecktonelnoua)
24 februarie 2012 la 02:03
Bravo Maxi , la cat mai multe articole de genul . Bravo !
0
0
Roiban Victor
24 iulie 2012 la 00:43
Aproape toate BMX urile au cate un pic de chrome pe ele ... oricum e meseriasa culoarea chrome :D !
0
0

Scrie un comentariu

Maximilian Munteanu
Membru din: 21 octombrie 2006

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads