Prima Evadare 2012: vazut, placut, ce ramane de facut?

Între timp ştiu şi copiii şi bunicii ce e Prima Evadare: mai mult ca sigur cel mai mare şi mai popular concurs de mountainbiking şi, de fapt, de ciclism din România. Un eveniment care a crescut de la an la an şi care s-a surprins pe sine cu fiecare nouă ocazie, în special în ceea ce priveşte numărul de participanţi. Atât cât mă duce pe mine capul, este unul dintre cei mai importanţi ambasadori avizaţi ai sportului nostru care zilele astea înoată într-un mainstream plăcut şi călduţ din care îşi doresc din ce în ce mai mulţi o felie. Bucureştiul şi în general sudul ţării avea nevoie de o desfăşurare de o asemenea amploare. Pentru că e logic.

În condiţiile ăstea, ce era să facem? Să stăm cu mâinile în sân??? Dacă tot ne place să credem că suntem o redacţie care se dă înainte să stea la taclale, ne-am facut un plan serios pentru a participa la Prima Evadare de anul acesta. Aşa cum probabil ştiţi, însă, bisturiul a fost pentru noi săptămânile ăstea mai magnetic decât velocipedul, deci i-am pasat o înscriere bunului nostru prieten Dani şi bicicletei lui anacronice şi am pornit azi dimineaţă la 6:16 către Bucureşti.

Hartă. Corect! Deci unde suntem???

La start, o forfotă mare şi complet previzibilă. Teoretic cuantumul de participanţi era limitat la 2000, dar cineva vehicula numărul 2044. Nu că ar fi contat, sincer. Încercaţi doar să vă imaginaţi 2000 de biciclişti laolaltă şi cu toţii în febră de concurs! Bun, acum închideţi ochii şi mai gândiţi-vă odată la asta! Ei? Parcă e un peisaj nu tocmai comun, sau?. E obligatoriu de trecut în revistă (sic) înainte de orice altceva, organizarea coerentă şi preponderent civilizată a zonei de start: perimetru de plecare bine delimitat, sonorizare, hartă cu traseul, cort de înscrieri, apă la discreţie, areal de expoziţie pentru parteneri, oameni de securitate, jandarmerie şi cam tot ce e altfel firesc să vezi într-un astfel de context.

"Multă lume" a căpătat o nouă definiţie

Lumea? Şi ea cum ne aşteptăm: multă şi pestriţă, unii mai zâmbăreţi, alţii mai încrâncenaţi, relaxaţi şi seriosi, glumeţi şi morocanoşi. O împărţeală simplă. de fapt. Acum să vă spun şi teoria mea despre acest eveniment şi de ce consider că e fix ce trebuie şi mai ales unde trebuie! Am pomenit mai sus cuvântul "necesar" şi mă ţin de el. Luând în calcul popularitatea crescândă a sportului pe două roţi, era firesc să oferi un loc de joacă scenei cu cel mai mare potenţial de expansiune şi aici vorbim de Bucureşti. Oamenii sunt competitivi de la natură şi concursurile înseamnă, înainte de rezultate şi performanţă, distracţie, socializare şi, de ce nu, educaţie, disciplină. Pe de altă parte, cum să păşeşti pe scena de concursuri mai bine decât pe un traseu prietenos şi facil, numai bun pentru începători, învăţăcei şi entuziaşti? Exact! Luaţi în calcul şi factorul corporatist, vă rog, pentru ca el contează şi el finanţează o felie deloc neglijabilă din piaţa asta de vehicule cu două roţi nemotorizate. Oameni în jurul a 30 de ani care s-au dat pe bicicletă în copilărie şi au devenit peste noapte "serioşi", care au acum o slujbă bunicică, venituri şi educaţie peste medie, şi care s-au prins că e mai distractiv să dai pedală în blană decât să pompezi feroase la sală şi, hei!, mai e şi cool şi trendy pe deasupra, plus că trebuie să îi demonstrez colegului din biroul alăturat că sunt mai tare decât el. Lucrurile ăstea adunate contează şi ilustrează un peisaj. E normal sa îi aduci acestui public un eveniment "la scară", cu organizare "la cheie" şi facilităţi "pe tavă". Pentru că altfel nu poate sau nu are zor să bată ţara în lung şi-n lat după alte concursuri, dar poate că va prinde gustul exact datorită Primei Evadări. Am spus "necesar"? Am spus!

Cuburile lui Mircea, zis Rubik

Câmpul de start de la această Primă Evadare nu a fost chiar cel din Marea Evadare, deci făra favoriţii mei McQueen, Bronson şi Coburn, dar cu ai lor corespondenţi români plus musafiri deloc neglijabili de prin multiple zări: Emese Fodor, Tudor Oprea, Mircea Gustav Robert, Lucian Logigan, Zsuzsi Gyurka, Szilard Buruczki şi aşa mai departe. Dar cel mai important e numărul din ce în ce mai mare de amatori care vin să se dea şi poartă un zâmbet pe buze. Ei sunt sufletul comunităţii, să ştiţi! Şi încă ceva: o pleiadă de fotografi, de cameramani, de reporteri, de microfoane cu logo, o platformă suspendată pentru filmare şi chiar şi un elicopter pentru imagini aeriene. Da, ciclismul contează şi pentru canalele media principale. În sfârşit! Andreea, ai legătura!

Sper că nu l-au întrebat cât costă!

Pisi de la Pro era istovită, dar pe felie la datorie, cu mândrie, să se ştie!

Puţin surprinzător, după linia dreaptă de start de la Academia Aeriană Băneasa, traseul virează brusc stânga înspre Zoo Băneasa şi mai departe către Baloteşti şi mai încolo Snagov, dar se îngustează la fel de spontan. O pâlnie şi un prilej de frâne, încurajări, panaramă nevinovată şi şuete pe fugă cu participanţii. Fiindcă nu avea sens să ne apucăm să ne urmărim favoriţii prin pădure, am făcut un "mic ocol" prin Piaţa Revoluţiei unde nişte maşini de epocă se prezentau în straie de duminică. Un interlude plăcut şi delicios!

Mai departe, am tăiat-o la Snagov unde deja începeau să ajungă concurenţii şi unde era un zumzet geometric mai mare decât la start. Endorfine, claro! Amplasare agreabilă pe lângă lac, cort special pentru masaj post-eveniment, freebies pentru finisheri, pasta party în feeding zone, multe corturi de echipă, poveşti faine cu prieteni vechi şi o sonorizare ridicolă care zgâria unanim orice timpan, poate singurul inconvenient dar şi acesta relativ. Mi-ar plăcea să văd în anii viitori un festival la Snagov cu ocazia Primei Evadări; cu afterparty, muzică, zonă de dirtjumping, trialişti-exhibitionişti, poate un pumptrack şi în general alte lucruri fireşti pentru a ţine laoaltă o comunitate care de abia acum începe a se sedimenta. Ştiu că nu e uşor să organizezi un eveniment, dar nu uitaţi unde aţi auzit ideile ăstea prima oară! Credits & royalties la băiatu'! ;)

Am stat de vorbă cu unii dintre raceri, iar părerile sunt în general aceleaşi: un concurs bine organizat dar perfectibil şi satisfacţie pentru cei care l-au dus la bun sfârşit.

Alexandra Vulpe, una dintre fetele care s-a infectat mai recent cu virusul MTB-26 RIDE, strămutată de la Ciuc la Bucureşti, ne-a povestit cum şi-a intrat ceva mai greu în ritm, dar că i-a plăcut, că-i pare bine c-a terminat şi că speră să se regăsească în primele 20. Să fie, foxy!

Tudor Oprea, singurul mountainbiker român la Olimpiadă, ne-a relatat în schimb cum a reuşit să ia primul startul, dar şi cum a fost incomodat de maşina de deschidere, care a proiectat apă şi noroi dintr-o baltă fix în faţa sa, ceea ce l-a teleportat direct pe caldarâm şi apoi în boscheţi. Restart de pe poziţia 100, cu aproximaţie, şi o cursă de urmărire terminată în cele din urmă pe un foarte respectabil 4. Colegul de echipă Lucian Logigan, zâmbăreţ pe locul 7. Erste Geiger? ;)

Alt prieten, de-al nostru, polivalentul Răzvan Damian a.k.a. Chelu', dă pe goarnă cam aşa: "Băi, superconcurs, foarte bună organizare, oamenii merg foarte bine pe drum drept, dar trebuie să înveţe să se dea cu bicicleta!" Răzvan a avut ceva dificultăţi la depăşiri, pasămite, şi a fost "împins" de la spate de alţi competitori, ceea ce a însemnat că s-a dat cu o roată descentrată mai bine de 50 de kilometri.

Chelu' cel polivalent

O alta prezenţă surprinzătoare dar placută este Sorin Brotnei, pe care mai mult ca sigur îl ştiţi de la televizor, de pe posturile de muzică. Deşi în general se dă la vale (şi o face destul de bine), Sorin a participat şi la cursa asta de anduranţă şi se arăta epuizat dar fericit că a terminat, la fel ca şi toata lumea. Cheers şi la mai mare!

Sorin, un trandafir rătăcit în mulţime

Turul de impresii se încheie la Ion Trandafir, cel mai titrat freeskier român, reconvertit şi el la două roţi pe timp de vară: "Prea mult plat. Îi aştept pe oameni la munte!" Exact raspunsul la care m-aş fi aşteptat de la John!

Nu am încă nişte rezultate oficiale pentru a vi le comunica acum şi aici, dar revin deîndata ce ele vor apărea pe net. Sunt însă încrezător că am de a face cu nişte copii deştepţi care ştiu să dea click pe site-ul oficial Prima Evadare şi pe contul de Facebook al evenimentului.

În continuare, imaginile mele mediocre de la faţa locului:

Unealtă de concurs a lui Dani. Nu întrebaţi.

Mâna, pardon, îmbrăţişarea lungă şi duioasă a federaţiei nu putea ocoli Prima Evadare

Giganţi rătăciţi în mulţime

Pegas la datorie!

Interviuri la cald

Moda e o chestie discutabilă

Asta însă nu!

Pentru cei ce au deschis mai târziu televizoarele, aşa arată un tricou de Campion Naţional

Mami, m-am asortat?

Salutări către prietenii de la Surmont!

E bine să vezi că oamenii din industrie se dau. Aici Emil Bituleanu de la Felt. Tot aşa mai departe!

Unii o ard pe tandem şi nu uită ce e mai important: distracţia!

Colegul meu de liceu Dan Babu, o surpriză faină

My Bull Met a Giant

Zâmbetul şi casca sunt obligatorii!

Tricoul meu favorit de XC al momentului, de la Cyclopedia

Tensiunea creşte

Amical-colegial-normal: Ovidiu de la ciclism.ro, alţi oameni care se dau pe bicicletă

Câtă frunză, câtă iarbă!

Refresh şi blugi mulaţi - not bad!

Robike for the win!

Adică expunere!

Zsuzsi se uită în sus, unde altundeva?!

Pisi de la CST ştie că ne uităm. Şi se uită şi ea. Clar!

Încă un pic!

Liniştea dinaintea furtunii - ce clişeu obosit! Care furtună şi care linişte???

De la Ploieşti cu drag - ce spui tu?!

Tudi rulează polisemantic

3, 2, 1...

Primarul are fani

Go!

Atât!

De agrement

Oameni care zâmbesc, aşa DA!

She's real fine, my 409...

Triumful şi Triumph-ul

Dodgeball!

Dani e gata!

I am the one, Orgasmatron

Frână, că ne prăpădim!!!

Hands up, this is a robbery!

Friends will be Friends!

Aveau şi d-ăstea

Tablou perfect de duminică

Linişte!

Sorin şi Daniela vă salută până data viitoare! Ahoi!

Cu salutări către participanţi şi organizatori! Faceţi o treabă bună! Keep it up!
Maximilian Munteanu (anul viitor nu mai scăpaţi de mine!)