Miercurea Ciuc - o cu totul altă atitudine

Aseară scrollam şi eu ca animalul virtual/social ce mă aflu prin News Feed-ul de Facebook şi am dat peste următoarele două filmuleţe. Unul realizat cu helmetcam-ul la modul ţac-ţac, celălalt pus cap la cap ceva mai elaborat. Ambele documentează, în moduri ce-i drept diferite, scena expansivă şi influentă din Miercurea Ciuc. Nu am putut să nu mă întreb "Băi, de ce la ăştia se poate? De ce e la ei altfel???" Răspunsurile le ştiu de fapt foarte bine şi nu am putut să nu mă abţin să le pun la comun cu voi aici-şa.





Păi să vedeţi! Nu e ca şi când în restul ţării lucrurile nu s-ar mişca şi nu e vorba nici o secundă de lipsă de respect faţă de alte comnunităţi. No fucking way! O să-mi ridic oricând pălăria în faţa Sibiului, respect scena self-made din Mureş, îmi place că la Cluj încă se stă pe baricade, Timişoara reînvie şi ea, Baia Mare se menţine pe zonă, întreaga Moldovă are ceva de demonstrat, Constanţa nu se ascunde după deget, sunt mândru că şi la mine în Braşov sunt oameni care se dau şi pun osul la treabă şi aş fi un idiot să nu remarc Bucureştiul care evoluează şi el riding-wise. Deci nu se pune problema că lucrurile nu merg înainte şi în alte părţi ale ţării. În Ciuc pur şi simplu e alt aer şi oamenii funcţionează după alţi parametri. Cineva spunea că toţi sunt urşi, referindu-se mai degrabă la aspectul fizic al celor care se dau. Şi eu cred la fel, dar plusez cu tipul de caracter dintr-o bucată pe care îl asociez cu oamenii din Ciuc. Înainte de a da liber celor două filme, o să îmi iau libertatea de a înşira câteva lucruri legate de oamenii din Ciuc şi de lucruri care ţin de ei pe care doar ei le pot face, evident în stilul caracteristic. Pigmente deosebite.



1. Domi, pionier în mountainbiking şi snowboarding, care la 40 şi de ani, cu familie şi copil, a apărut anul ăsta la două curse de downhill, cu hardtail şi cască de XC, neavând nici o problemă şi nelamentându-se o secundă. Domi s-a dat în infernul de noroi cu granit ascuţit de la Mogoşa pe hardtail şi i-a plăcut. Un coi în plus!



2. Judokanul Gyula, un obişnuit al curselor de acum zece ani, care îşi făcuse full de DH din ţeavă de gaz şi furcă hibrid RockShox / Manitou în lipsă de altceva şi care se dădea mai tare decât pusetele cu bike-uri scumpe de azi. Gyula era tot omul de la care nu voiai să refuzi băutură la o petrecere. ;)



3. Evident Geza, care era în stare să petreacă până la 5, iar a doua zi să înhaţe locul trei, doi sau unu la un concurs. Pentru a parafraza pe cineva, Geza a făcut indirect mai mult pentru datul pe bicicletă din România decât a făcut Bin Laden pentru terorism. ;) Nu pot să uit nici cum acum 12 ani la Surmont Bike Festival, ţinut atunci la Bunloc, Geza îşi scotea din concurs deloc elegant şeful de club şi sponsorul. E concurs? Atunci ne dăm! Ăsta e un moment bun să vă spun că Geza se poate da cam la fel de bine cu orice bicicletă.



4. Kelemen, reprofilat între timp pe curse de anduranţă, care nu de mult, cot la cot cu Danika, mânca pe pâine concurenţa, indiferent de concurs, four cross, dual, downhill sau orice altceva. Iar asta pe un Polar X cu Reba! Acum îi bate pe mofturoşii cu biciclete sub 10 kile de le sună apa în cap la XC şi maratoane. Kelemen a fost dintotdeauna un adversar temut pentru cei din vârful piramidei mountainbiking-ului românesc, Sorin, Geza, Mitzu etc. El este şi omul care probabil a sărit cea mai mare distanţă cu bicicleta pe la noi, iar asta se întâmpla pe kickerele îngheţate de la Mercurius de acum vreo 7-8 ani, alt concurs memorabil al scenei alternative din România. Cele de mai înainte se pot aplica foarte bine şi la Danika, doar cu precizarea că la el trebuie înlocuită anduranţa cu BMX şi cu nişte rezultate ce se lăsau aşteptate. Vă invit să vizualizaţi un run la Drop 'n Roll pe hardtail, vizibil mai rapid decât 80\% din rideri. Înfricoşător de fain!



5. Zsombi şi restul brigăzii care în loc să se plângă de zor că nu le pică un "dirtpark" din cer şi că "nu le face primăria" (Aţi văzut voi primar shapenind kickere? Eu nu!), au pus mână de la mână, osul la treabă şi într-o vară au avut ceea ce azi e probabil cel mai fain loc de dat din România. Pe banii şi efortul lor, fiindcă e distracţia lor şi nu e nimeni altcineva responsabil de asta. Rezultatul? Fiţi atenţi aici! Zice Geza acum ceva vreme (cu aproximaţie): "E incredibil! Sunt atâţia copii care se dau în Ciuc de nici nu poţi să îţi imaginezi. Înainte îi ştiam pe toţi, acum nu mai ştiu pe nimeni, dar e fain că TOŢI se dau!"



6. Nandi, pe care îl veţi vedea în film, Barni şi noua generaţie din Ciuc. Şi-au făcut propriul skatepark, îşi fac propriile trails şi zi de zi vor să înveţe ceva nou. Mai mult nici nu trebuie să spun. Foarte foarte fain!



Lista asta ar putea continua la nesfărşit, fiindcă sunt o mie de poveşti incredibile din Ciuc. Cel mai bine însă este să veniţi să vedeţi ce se va întâmpla în acest weekend. Dacă puteţi veni şi nu o faceţi din lene sau comoditate sunteţi nişte fraieri, să mă scuzaţi!



Întâi daţi click pe asta, vă rog: Ciuc trails - teste pe copii



Apoi uitaţi-vă la asta. Cu precizarea că traducerea suferă pe alocuri. Omul din spatele Parc Film este Tudor Hristescu, prezentatorul emisiunii Hai Hui la Atomic TV acum un catraliard de ani. E fain să vezi că nu s-a dezlipit de lumea asta. Cheers Tudorică!

The Earth Beat from Fire Up Your Dreams on Vimeo.

Cu tot entuziasmul asumat,
Maximilian Munteanu