Eduard Novak confirmat de justiţie în funcţia de Preşedinte al FRC

Eduard Novak confirmat de justiţie în funcţia de Preşedinte al FRC

Autor: Dan Mazilu | 20 martie 2014

Este un lucru ştiut că ciclismul de performanţă este la pământ în România în comparaţie cu ţările din vestul Europei. Este drept că ciclismul în rândul amatorilor a crescut simţitor în ultimii 4-5 ani, în momentul acesta în Calendarul Competiţional DirtBike fiind peste 50 de concursuri destinate în special amatorilor.

Tot ştiut este şi faptul că de luni de zile lupta dintre „vechea conducere” a Federaţiei Române de Ciclism şi „noua generaţie” a dus la o mulţime de contre, replici dure şi spălări de rufe în public. Pe de o parte vechea conducere umplea netul cu comunicate „oficiale”, scrisori de felicitare din partea forurilor internaţionale şi organizări de concursuri sub tutela FRC, pe de alta parte noua generaţie te lua la „şto” dacă îndrăzneai să-i întrebi ceva public pe Facebook, iar întâlnirile, de unde putea rezulta informaţie, le ţineau cu uşile închise. Din acest motiv confuziile şi dezinformarea au continuat să se propage. Contrele au durat şi vor continua o perioadă însă încet-încet se mai face lumină.

În conferinţa de presă de ieri, miercuri 19 martie, ţinută de Eduard Novak la sediul MTS, acesta a vorbit despre problema președinției Federaţiei. Eduard Novac, ciclistul medaliat cu aur la Paralimpiada de la Londra din 2012, a fost ales legal şi statutar în funcţia de Preşedinte al FRC pe data de 15 martie 2013. Din păcate Eduard Novac nu a urmat toţi paşii legali pentru a înregistra acest lucru la Tribunal lucru de care vechea conducere a profitat. Aceştia l-au demis în data de 12 noiembrie 2013 şi au organizat propriile alegeri pe data de 6 decembrie 2013 când a fost ales noul preşedinte în persoana lui Nicolae Plugaru.

Eduard Novak confirmat de justiţie în funcţia de Preşedinte al FRC
Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, în conferinţa de presă de la sediul MTS din 19 martie 2014. Foto: Dan Mazilu


Această hotărâre, din 6 decembrie, a fost contestata de CS. Intersport Miercurea-Ciuc în sensul că alegerile au avut loc prin încălcarea regulamentului Federaţiei acestea fiind nestatutare. Ca urmare demiterea lui Eduard Novak devenea ilegală, iar alegerea lui Nicolae Plugaru la fel.

Recent, pe 18 martie 2014, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în această cauză dând dreptate Clubului Intersport Miercurea-Ciuc. Din păcate cazul nu este încă „tranşat” întrucât hotărârea poate fi atacată în termen de 30 de zile de către vechea conducere.

O altă confuzie pe care o regăsim online este cu privire la pagina oficială de internet a Federaţiei Române de Ciclism. În acest moment există 3 adrese: www.frciclism.ro – pagina tradiţională a Federaţiei care acum este suspendată datorită neînţelegerilor, www.frciclism.org – pagina vechii conduceri creată întrucât nu mai aveau acces la frciclism.ro şi www.federatiadeciclism.ro – pagina actuală oficială a Federaţiei Române de Ciclism potrivit spuselor lui Novak Eduard. Cu alte cuvinte doar informaţiile prezentate pe această pagină sunt oficiale şi adevărate. Acestui din urmă website îi este asociată şi această pagină de Facebook. Aşadar doar ce vedeţi publicat aici este ok.

Ce urmează mai departe? În primul rând să treacă cele 30 de zile în care vechea conducere poate ataca hotărârea Instanţei. După care noua generaţie trebuie să onoreze la Stat datoriile în valoare de aproximativ 250.000 euro acumulate de vechea conducere, potrivit spuselor lui Eduard Novak. Şi abia apoi ne putem gândi la reclădirea ciclismului de performanţă în România.
Raporteaza

17 Comentarii

Vornicu Constantin (komy)
25 martie 2014 la 13:51
Probabil dvs. ati inteles ca eu am luat apararea noii conduceri .... gresit ! N-am zis ca au facut minuni...pt ca pana in prezent nu s-a intamplat nimic exceptional . Insa nici vorba sa se poata spune ca pe vremea fostei conduceri treaba mergea mai bine.... aia nu stiau cum sa fure mai mult si mai bine...
3 Zoltan Balint, Radu Sprinceană, Bogdan
2 Mihaila Dragomir, Mircea Rusu
Mircea Rusu
25 martie 2014 la 15:15
Macar se organiza Turul Romaniei si nu interzicea nimeni sportivilor sa participe in afara tarii
1 Mihaila Dragomir
1 Gheorghe Ionut Eugen
Ion Bobaru
28 martie 2014 la 13:52 (editat)
Ce inseamna ca "pe 18 martie 2014, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în această cauză dând dreptate Clubului Intersport Miercurea-Ciuc"? Pe site-ul lui Plugaru exista o anexa atasata a Hotararii Judecatoriei sectorului 3 in care se respinge actiunea reclamantului C.Novak. Se poate consulta undeva aceasta hotarire din 18 martie? care e legatura cu CS Intersport? Concret, in acest moment cine este recunoscut de UCI, altfel spus cand suna Brian Cookson in Vasile Conta cine raspunde astazi la telefon?
1 Mircea Rusu
0
Ion Bobaru
28 martie 2014 la 13:54
Nu pot sa nu observ faptul ca in Calendarul competitional de pe www.federatiadeciclism.ro sunt numai competitii de la Brasov spre Nordul si Vestul Tarii. Cui i se pare normal acest lucru?
1 Mircea Rusu
0
Mircea Rusu
28 martie 2014 la 15:42
pe site-ul UCI e dat Plugaru presedinte....
0
0

Scrie un comentariu

Dan Mazilu
Membru din: 12 septembrie 2012

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads