eXtreme Cross Country Race sau Bear Grylls pentru o zi

Da, este cât se poate de corect titlul. Cursa de mtb maraton de duminica trecută de la Sărata Monteoru a fost o adevărată cursă de supravieţuire, a omului şi poate chiar mai mult a bicicletei. Pentru început ţin să-i mulţumesc lui Daniel Roşioru, unul din organizatori, pentru sugerarea titlului reportajului. Până la urmă organizatorii ştiu cel mai bine.

Ok, despre maratonul mtb de la Sărata Monteoru - Buzău nu pot fi spuse prea multe decât că a fost mult noroi, foarte mult. Dacă vă amintiţi Prima Evadare din 2011 - care s-a ţinut pe torenţială, sau cursele de la Maraton Medieval Mediaş, de asemenea cunoscute pentru noroiul de pe traseu, putem spune că eXtreme Cross-country Race de la Sărata Monteoru le-a depăşit lejer de tot. Traseul a fost gândit să fie oricum dificil, de aici şi denumirea „extreme” însă ploaia din ultima săptămâna a făcut traseul să fie impracticabil. Sau aşa şi-ar fi spus majoritatea dacă l-ar fi zărit înainte de a lua startul.

Cum însă puţini ştiau de „starea drumului” toată lumea a luat startul la prima ediţie a maratonului de la Sărata Monteoru pe o vreme superbă care nu anunţa mare lucru, iar cine a fost mai inspirat s-a mai schimbat de al traseul lung la cel scurt cu o seară înainte. Concurenţii au avut parte de o scurtă buclă pe asfalt, numai bună pentru răsfirarea plutonului şi o mică încălzire după care s-a intrat pe o serie de serpentine asfaltate şi foarte abrupte, moment în care plutonul s-a întins şi mai mult.

Traseul a fost format din două bucle separate şi amplasate în zone geografice diferite. Prima buclă a fost destinată traseului scurt (26 km). Cei de la traseul lung aveau să parcurgă această buclă plus încă una în total rezultând la final în jur de 65 km. Regiunea este foarte frumoasă din punct de vedere geografic. De fiecare dată când se ieşea din pădure în zonă deschisă erai întâmpinat de un peisaj superb. Din păcate pentru mulţi acest lucru nu a fost suficient pentru a compensa calitatea traseului şi a drumurilor distruse de ploile din ultima vreme.

Da, s-a mers şi repede la eXtreme Cross-country Race 2014. Foto: Răducanu Florian - facebook.com/nomadmtb


Însă cel mai des te întâlneai cu aşa ceva. Foto: Răducanu Florian - facebook.com/nomadmtb


Sau cu asa ceva. Foto: Răducanu Florian - facebook.com/nomadmtb


Pentru altii a fost ok. Aşa cum spune şi Maria Rus pe pagina ei de Facebook: „Primii km nu mi-i amintesc. M-am trezit la realitate când am dat de mocirlă şi mi s-a părut a draq de distractiv şi tropăiala prin noroi şi alunecatul şi m-am veveriţit şi-am cântat tot traseul. Am cerut shaorma la punctele de alimentare şi am ras mult.” Aşadar, până la urmă este vorba doar de optimism. Orice piedică poate fi depăşită şi tot ce ai nevoie sunt voinţa şi optimismul.

Dar este deja un lucru ştiut că zona de deal este predispusă la noroaie şi alunecări de teren „ca-n poveşti” pentru că sunt puţine drumurile cu adevărat forestiere întărite cu pietriş. În plus traseul de concurs a urmărit în special poteci şi drumuri de pădure izolate şi extrem de greu accesibile cu altceva decât piciorul sau bicicleta. Am întâlnit câteva serii superbe de singletrack-uri la vale pe poteci şerpuind prin pădure. Din păcate tot timpul se încheiau într-o nouă baie de noroi şi foarte rar puteai să legi două urcări sau două coborâri. Anvelopele speciale de noroi au fost sfinte. Şi nu atât pentru urcări cât mai ales la coborâri unde aveai totuşi ceva aderenţă şi puteai menţine o direcţie.

Cicliştii pe care îi vedem în general pe podium au avut o viaţă mai uşoară mulţumită pregătirii lor fizice şi experienţei. Spre exemplu Lucian Logigan, de la Ideal Geiger Team, cel care a şi câştigat concursul la General şi Categorie, a făcut-o cu timpul de 3:35 ore în timp ce ultimul sosit la traseul lung a avut aproape 8 ore. În plus, potrivit lui Daniel Roşioru, Lucian a parcurs traseul cu cele mai nepotrivite anvelope posibile, Kenda Small Block Eight, o anvelopă rapidă pentru teren uscat. Cu alte cuvinte cine poate, poate cu orice. Însă profesioniştii nu pot fi comparaţi cu amatorii care nu au nici jumătate din condiţia fizică a acestora. Pentru amatori cursa a fost una de supravieţuire.

Lucian Logigan zburând pe deasupra noroiului. Foto: Răducanu Florian - facebook.com/nomadmtb


Numărul mare de abandonuri din partea celor cu experienţă este încă un semn că maratonul a fost unul greu sau unul care i-a luat (prea mult) prin surprindere. Marius Petrache şi Răzvan Jugănaru au ales să renunţe şi să nu testeze rezistenţa bicicletelor. Şi vorbind de biciclete, în cursa de duminică acestea au acumulat peste un an de uzură în doar câteva ore datorită noroiului de pe transmisie. Cine a fost inspirat a avut la el un lubrifiant gros pentru condiţii ude reuşind ca la fiecare punct de alimentare / hidratare să-şi mai ungă lanţul după ce organizatorii / voluntarii îl spălau cu apă. Aici ţin să-i mulţumesc prietenului Sandu Marin împreună cu care am concurat întreg concursul şi cu care am împărţit suferinţa. Fără bidonaşul său de ulei aş fi ajuns la finiş cu transmisia distrusă, dacă aş mai fi ajuns.

Traseul foarte bine marcat cu benzi, săgeţi pe asfalt sau pietre şi indicatoare care anunţau coborâri periculoase. Mi-a plăcut în special marcarea virajului la 90 grade dreapta după ce se rula pe asfalt o lungă perioadă, atunci când se intra de fapt pe a doua buclă a traseului lung. Întrucât se rula la viteză mare organizatorii au anunţat din timp că urmează viraj la dreapta aşa că nu erai obligat să frânezi brusc sau să ratezi virajul cu totul. Nu au fost probleme de orientare cu excepţia ultimilor 5-8 km ai traseului lung când au început să mai dispară din benzi. De asemenea am văzut o mulţime de organizatori şi voluntari pe traseu. Toate intersecţiile erau supravegheate aceştia uşurându-ţi efortul de orientare şi indicându-ţi din timp pe unde trebuie să o iei. Sincere felicitări pentru efortul depus.

Subsemnatul într-un moment de slăbiciune. Foto: Răducanu Florian - facebook.com/nomadmtb


Însă nu ştiu ce concluzie putem trage în urma maratonului de la Sărata Monteoru. Cu tot respectul pe care îl am fata de organizatorii de astfel de maratoane, care o fac literalmente de pasiune, dacă traseul va rămâne şi la ediţia a 2a la fel şansele să fie acelaşi număr de participanţi la linia de start sunt foarte mici. Iar ideea este ca la următoarele ediţii să fie din ce în ce mai mulţi. Este drept că e greu să modifici un traseu după ce ploaia ţi l-a distrus însă deja plouase de ceva vreme şi poate ar fi fost timp să se „creioneze” altul. Nu este bine să rămâi ferm hotărât pe o singură opţiune de traseu întrucât vremea nu face discriminări şi nu poţi spera că nu va ploua.

Ni s-a spus că nu existau alte opţiuni pentru a 2a buclă a traseului, pentru a trece spre Tisău. Însă cine a venit la acest concurs poate nu vroia neapărat să ajungă la Tisău. Dacă s-ar fi renunţat complet la bucla 2 şi s-ar fi ales un traseu mai puţin spectaculos, dar practicabil cu siguranţă participanţii ar fi plecat acasă cu amintiri şi mai frumoase. Sunt conştient de cât de greu este să organizezi un astfel de concurs, de cât efort se depune şi cât stres indură organizatorii însă pentru ca toate acestea să nu fie în van trebuie neapărat să existe un backup, chiar şi atunci când aparent nu există.

Închei prin a mulţumi organizatorilor pentru efortul depus, pentru că s-au gândit să ne cheme într-o nouă regiune a ţării unde nu era niciun concurs de bike, regiune care este într-adevăr superbă şi pentru că am reuşit la final să şi spălăm bicicletele înainte de a pleca fiecare spre casele noastre. Le urăm cu toţii baftă, o a 2a ediţie în 2015 cu mai puţin noroi şi un traseu „editat” ;)
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×