Tare Ca Piatra plusează în 2016 cu un bikepark!

Tare Ca Piatra plusează în 2016 cu un bikepark!

Autor: Costi Iordan | 11 aprilie 2016

Veștile bune vin azi de la Piatra Neamț, unde echipa inimoasă Tare Ca Piatra ne anunță cea mai tare știre de până acum: punerea pe hartă a traseelor Tare Ca Piatra, sub formă de bikepark! Aruncați o privire peste comunicatul lor, pentru că e de bine!

Tare Ca Piatra este în acest sezon una dintre etapele Cupei DirtBike, iar riderii participanți pot aduna puncte în cadrul acestui concurs online, cei mai rapizi și consecvenți dintre ei urmând a fi răsplătiți la final de sezon! :)

Tare Ca Piatra plusează în 2016 cu un bikepark!
Foto: Ștefan-Daniel Toma


"După cum am anunțat de ceva timp, a 11-a ediție de TARE CA PIATRA (probe de bike: DH & XCP) are loc în data de 23-24 iulie, la Piatra-Neamț.
Noutăți pentru 2016:

1. Primul lucru pe care dorim să-l comunicăm este că ediția de anul acesta va coincide cu inaugurarea Bike Park-ului Cozla, proiect recent demarat, sub marca TARE CA PIATRA, în parteneriat cu Primăria Municipiului Piatra-Neamț.
Proiectul „Cozla Bike Park” vizează cele trei trasee de MTB de pe Muntele Cozla: unul de Downhill și două de Cross-Country (Hobby și Expert), acestea fiind trail-urile folosite în cadrul celei de-a 10-a ediții de Tare ca Piatra, din 2015.
Principala activitate a inițiativei noastre presupune refacerea traseelor, asigurarea și semnalizarea permanentă a acestora, pe toată lungimea, astfel încât ele să fie practicabile pe întreaga perioadă a anului. Printre modificările ce urmează a fi aduse se numără:

• Pentru traseul de DH:
1. Toate elementele de pe traseu vor fi reconstruite.
2. Vom construi o platformă de START.
3. Toți copacii din zonele cu risc de accident vor fi asigurați cu saltele de protecție.
4. START-ul și FINISH-ul vor fi clar marcate de două panouri pe care vor fi trecute informații relevante, ca: amplasament, împrejurimi, hartă Bike Park și hartă traseu, lungime, dificultate, recomandări echipament și alte explicații necesare.
5. De-a lungul traseului vor exista indicatoare de:
- avertizare pentru zonele mai tehnice
- semnalare a prezenței chicken-line-urilor
- semnalizare a intersecțiilor cu poteci pietonale sau drumuri forestiere

6. Întregul traseu va fi marcat cu bandă și plasă de protecție pe toată perioada anului.

• Pentru traseul de XC:
1. Cea mai importantă îmbunătățire adusă este marcarea cu indicatoare pe toată distanța de aprox. 24km:
- de direcție
- semnalare a porțiunilor de urcare/coborâre
- avertizare pentru zonelor tehnice

2. Amenajarea unor zone de odihnă în punctele de belvedere
3. Panou de START/FINISH, cu detaliile aferente
4. Semnalizare cu vopsea


Detalii tehnice trasee:

Tare Ca Piatra plusează în 2016 cu un bikepark!

Acces către Platoul Cozla: mașina sau telegondola.
Acces către Platoul Colibele Haiducilor: mașina.
Accesul în Bike Park va fi gratuit, prețul unei călătorii cu telegondola fiind de 15 RON.

2. Un al doilea aspect legat de această ediție este că, cel puțin pentru sezonul 2016, Tare ca Piatra rămâne un concurs deschis pentru toți cei care doresc să participe, licența concurenților - atât amatori, cât și profesioniști - fiind opțională.
3. Concursul de downhill din cadrul Tare Ca Piatra face parte din Cupa DirtBike 2016. Cupa DirtBike este o competiție online care contabilizează rezultatele obținute de rideri în timpul sezonului și îi premiază la sfârșitul lui. Pentru mai multe detalii, accesați link-ul: http://www.dirtbike.ro/cupa-dirtbike
4. Și un ultim anunț vine pentru capitolul distracție, unde ne bucurăm să anunțăm că headliner-ii petrecerii oficiale Tare ca Piatra 11 sunt cei de la trupa Subcarpați, care fără doar și poate vor garanta cel mai mare party din istoria TCP. 
Pe măsură ce apar noi informații, vă ținem la curent, fie pe pagina de Facebook a festivalului - https://www.facebook.com/tarecapiatra.neamt , fie prin intermediul partenerilor noștri, website-ul www.tarecapiatra.org fiind momentan UnderConstruction."

Tare Ca Piatra plusează în 2016 cu un bikepark!
Foto: Ștefan-Daniel Toma


Disclaimer: DirtBike.ro susține necondiționat orice demers făcut pentru progresul scenei de mountainbiking în general, și disciplinele gravitaționale în special. Deși suntem angrenați în proiectul nostru, Cupa DirtBike, nu ne împotrivim Cupei Naționale de Downhill a Federației Române de Ciclism în colaborare cu ADMR. Ba mai mult, le recomandăm celor care iau sportul în serios să își facă legitimații de competitori. Sportul gravitațional se poate dezvolta doar cu o bună comunicare între toate părțile interesate, dar și prin coerența straturilor de competitori, de la începători și aspiranți la amatori foarte dedicați și chiar și profesioniști.
Raporteaza

Scrie un comentariu , fii primul ! :)

Costi Iordan
Membru din: 19 iulie 2010

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads