Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021

Cum ne-am săturat să-i luăm interviuri Deliei, de parcă ar fi invitată permanent la noi, precum Cristian Tudor Popescu la Digi, am ales anul ăsta altă variantă de informare: e-mail, frumos, citit comunicat, conspectat, iată lucrarea, de notat de către profesorii din public!



Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Ce este de știut despre Tare Ca Piatra 16:

- Tare Ca Piatra este unul dintre concursurile cu cea mai veche tradiție din România. Are loc în oraș, practic, atrage mult public și tot timpul se încheie cu o petrecere. Traseul este mai scurt și mai accesibil din punct de vedere tehnic, deci aduce la start oameni care nu bat drumul până la alte concursuri. Totuși, traseul poate fi dificil pentru cei care pot merge tare pe el.

- După ani de zile în care toată lumea care se înscria se dădea și în finală, adică seeding run, anul acesta TCP face în sfârșit calificări de-adevăratelea și salutăm această măsură! Se vor califica 50% dintre participanții din fiecare categorie, dar acest procent se poate schimba, în funcție de numărul de oameni înscriși. Capacitatea maximă este de 150 de participanți. Este o măsură foarte importantă și care aduce mai multă siguranță evenimentului, având în vedere că în ultimii ani programul s-a lungit inutil din pricina excesului de participanți în finală. Să nu fie cu supărare: e de apreciat entuziasmul fiecăruia, dar dacă-ți ia 10 minute să cobori traseul de la TCP, locul tău sigur nu este în finală și este bine ca fiecare să-și știe nivelul. Plus că ideea de competiție se diluează prin populisme gen ”se califică toți”. Nope, atunci nici măcar nu mai sunt calificări.

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


- Taxa de înscriere este de 250 de lei și include 14 urcări cu gondola, de vineri până duminică, și diverse alte beneficii.

- Traseul a evoluat și în anul acesta un pic. Organizatorii spun că are elemente noi din lemn, e mai lat și mai flowy, nu mai are nici o parte de urcare și a primit secțiuni off-camber proaspete. De asemenea, se pare că este cel mai sigur traseu de la TCP de până acum.

- Categoriile de concurs rămân aceleași: Feminin (open), Copii (10-14 ani), Juniori (15-18 ani), Elite (19-29 ani), Masters (30+ ani) și Hardtail (open). Riderii de la Masters care simt că au ritmul pentru a se da la Elite au voie să facă acest lucru.



Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Pentru alte detalii, aveți aici comunicatul integral:



Așadar, în weekend avem Tare ca Piatra, ediția cu numărul 16.
Cele mai importante aspecte legate de eveniment sunt adresate punctual mai jos:

Programul evenimentului:

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Ca și până acum, cu excepția anului trecut, ziua de vineri este dedicată acreditărilor și
antrenamentelor, sâmbăta e pentru concurs, iar duminica zi liberă la dat.

VINERI
08:00 – 19:00 – Validări înscrieri ✅
10:00 – 11:00 – Trackwalk 1 ????
11:00 – 15:00 – Antrenamente 1
15:00 – 16:00 – Trackwalk 2 ????
16:00 – 19:00 – Antrenamente 2
19:00 – 20:00 – Trackwalk 3 ????
*În timpul sesiunilor de trackwalk, NU este permis accesul cu bicicleta pe traseu. ⛔️

SÂMBĂTĂ
10:00 – 11:30 – Antrenamente oficiale
12:00 – 14:30 – Calificări ????
14:30 – 15:30 – Pauză (traseu închis) ⛔️
15:30 – 17:00 – Finala ????
18:00 – Festivitatea de premiere*
*Programul poate suferi modificări și decalaje datorate evenimentelor neprevăzute și asupra cărora nu avem vreun control.

DUMINICĂ
10:00 - 20:00 - Zi liberă la dat

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Taxa de înscriere și facilități

Taxa de înscriere în cadrul Tare ca Piatra 16 este 250 LEI și include următoarele:
• 14 ture cu telegondola în intervalul vineri - duminică (10:00 - 20:00)
• hidratare: 4 vitamin aqua + 2 VITANIMIX + 2 ape plate
• kit înscriere: număr competiție, brățară participant, programul evenimentului + materiale promo
(stickere)
• discount 20 LEI la achiziția tricoului

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Traseul de concurs

Traseul de anul acesta vine cu o linie modificată în proporție de 30%, cu elemente noi din lemn,
zone lărgite pe alocuri pentru mai mult flow și eliminarea unei porțiuni de urcare. Vor exista și
câteva zone noi de coborâre în off-camber. De asemenea, s-a lucrat mult pe partea de reabilitare,
mărire contrapante și cosmetizare și s-a plusat la capitolul safety (un număr de 25 de saltele de
protecție pe un traseu cu o lungime de aprox. 1.8km).

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Categoriile de concurs

Categoriile de participare rămân aceleași 6 ca în ultimii ani și anume:

• COPII (10-14)
• JUNIORI (15-18)
• ELITE (19-29)
• FEMININ
• MASTERS (+30)
• HARDTAIL (OPEN)

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Ce este diferit?

• Am modificat și îmbunătățit Regulamentul Oficial, pe care vă îndemnăm să îl mai cititți încă o
dată înainte de participarea la concurs. Regulamentul poate fi vizualizat pe website-ul nostru.
• Calificările vor trimite în manșa finală doar primii 50% clasați din fiecare categorie de concurs.
• Numărul maxim de participanți pe care îl putem găzdui este de 150. La momentul de față, am
ajuns la 148. În funcție de cum se vor confirma sau nu înscrierile, până miercuri vom mai putea
suplimenta sau nu locurile. Țineți aproape pentru update-uri.
• Accesul auto în zona de FINISH este interzis atât vineri, cât și sâmbătă, cu câteva excepții care
vor fi acreditate în acest sens. Vă rugăm să respectați această directivă, întrucât accesul
Ambulanței trebuie să rămână facil în eventualitatea unor accidente!

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Mulțumim pe această cale autorităților locale, sponsorilor și partenerilor acestei ediții!

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Un alt set de mulțumiri merge către oamenii de bază ce contribuie la reabilitarea traseului: Sandu,
Dimi, Petre și întreaga grupă de rideri locali care crește exponențial de la an la an, dar și către
celelalte grupe de voluntari: monitori de traseu, înscrieri, logistică și hidratare!

Tare Ca Piatra 16 - Tot ce trebuie să știi despre ediția din 2021


Toate informațiile de care aveți nevoie sunt disponibile atât pe website-ul nostru
www.tarecapiatra.ro, cât și pe pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/tarecapiatra.neamt și în secțiunea About a evenimentului https://www.facebook.com/events/250711786876582?active_tab=about.

Mulțumim tuturor participanților înscriși! Ne înclinăm. Vă urăm încă de pe acum distracție
prudentă și să ne vedem cu bine la Piatra-Neamț! :)



Melodie, frumos:





Ah, pe final o opinie nepopulară: alegerea numerelor de concurs de către rideri este un moft stupid și trebuie să s oprească la un moment dat. Nu, nu e important să ai numărul 12, fiindcă 12 era pe mașinuța preferată la grădiniță. Dacă Greg Minnaar se poate da la Mondiale cu 68, după un sezon anevoios, sigur n-o să-ți cadă nici ție puța, dacă te dai cu ce vine la rând. În afară de asta, numerele îi pot ajuta pe organizatori, care-și fac un mare deserviciu nealocându-le din capul locului. 1 până la 30 pot fi Elite, 30-60 Juniori, 60-80 Masters etc. Poate rumegăm un pic chestia asta! Merci!

Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×