Specialized Test the Best a fost în România

Săptămâna trecută a fost ceva agitaţie cu testele de la Specialized. Brandul american este prezent în România oficial abia din 2011 deci nu putem spune că deţine o vechime demnă de luat în seamă. Test the Best 2013 este însa primul lor eveniment de la noi desfăşurat în 3 oraşe, Cluj Napoca, Braşov şi Bucureşti. Acestea 3, la care se adaugă Târgu Mureş, fiind oraşele în care Specialized are dealer.

Pentru a participa la eveniment trebuia să urmezi un proces care, recunosc, la început mi s-a părut lent şi complicat. Înainte de ziua testării trebuia să intri pe o pagină web specială, să-ţi alegi ziua şi ora pentru test şi apoi modelul şi mărimea de bicicletă dorită. Însă testele se desfăşurau, evident după un model „de afară” aşa că toată „birocraţia” s-a dovedit a fi în interesul celui care îşi dădea interesul să facă un test aşa cum trebuie. Puteai veni şi direct la faţa locului, neanunţat, şi dacă erau biciclete disponibile, erai liber să o iei la plimbare.

Aşteptând să vină rândul la fitting. Foto: Dan Mazilu


Întrunirea a fost interesantă. De mult mai mică amploare faţă de ce se întâmplă în Europa de vest sau SUA, însă trebuie să începi de undeva, iar acest eveniment a fost primit foarte bine de publicul autohton. Test the Best de la Specialized este ceva special nu pentru că poţi atinge „celebrul” brand american, ci pentru că poţi atinge şi folosi cele mai tari modele de la brandul american, iar la Cluj şi Braşov oamenii chiar au testat într-un mare stil. În Cluj, Braşov şi Bucureşti Specialized, prin distribuitorul oficial Avex Ltd., a adus 15 mtb-uri şi 15 biciclete de şosea, toate una şi una şi cu preţuri ce se învârteau pe la 4.000 euro, cum ar fi la variantele pentru off road Epic, Stumpjumper, Camber şi Enduro, şi 3.500 - 5.000 euro pentru bijuteriile de şosea pe care le folosesc inclusiv Tom Boonen şi Mark Cavendish în curse ca celebrele Clasice ale primăverii sau Turul Italiei.

Pentru că personal nu am fost decât la locaţia din Bucureşti, trebuie să spun în primul rând că am fost impresionat de locaţia în sine. Habar nu aveam ce teren bun pentru testări se găseşte în spatele hotelului Caro unde a avut cartierul general ThB. Un teren viran de câteva hectare bune, cu păduri, drumuri forestiere, poteci de pietriş, pământ şi iarbă, lac, noroi şi nu în ultimul rând dealuri pe care organizatorii au scos un circuit de vreo 5 km unde chiar puteai să tragi bine de biciclete. În plus într-o oră, cât aveai la dispoziţie pentru test, puteai să parcurgi acel traseu, plus alte combinaţii de drumuri şi poteci, de câte ori te ţineau plămânii. Cu alte cuvinte eu, într-o banala zi de duminică, în plin Bucureşti, m-am întors acasă stropit de noroi aproape din cap până în picioare. Cu alte cuvinte într-un oraş „flat as a pancake”, ca să citez un site de profil, asta este cam tot ce poţi obţine de la un Bucureşti. Şi nu a fost deloc rău.

Dap, drept la vale. Foto Specialized


Pentru şosea a fost bine iarăşi. Organizatorii au pregătit un traseu de aproximativ 15 km pe care puteai testa manevrabilitatea bicicletelor de şosea, rigiditatea, confortul şi… tot ce se mai testează la bicicletele de şosea :) Eu am luat un Roubaix, cursiera destinată concursurilor care se desfăşoară pe suprafeţe de rulare dificile, cum ar fi piatra cubică din Paris-Roubaix, şi am dat o fugă, ce mi s-a părut fulgerătoare, până la Henri Coandă şi înapoi. Eu nu merg pe şosea şi nu-mi place ciclismul de şosea în mod deosebit. Însa cursierele îmi plac, ca opere de artă pe care le-aş colecţiona dacă aş putea. Cu toate astea m-am trezit, la final de Test the Best, că am testat două cursiere şi un mtb. Puţin cam îngrijorător, mai ales că în timpul testului cu Roubaix-ul tot simţeam că mi se ridică colţul drept al gurii. Nu, nu de la viteză, zâmbeam…

Pentru a pleca în test fiecare persoană care făcuse rezervare se prezenta cu buletinul şi semna declaraţia pe propria răspundere după care trecea la fitting. În cazul cursierelor i se regla înălţimea şeii şi se instala tipul dorit de pedală, iar pentru mtb se mai adăuga reglarea suspensiilor în funcţie de greutatea riderului. Apoi se strângea toată lumea care era gata şi se pleca la test însoţiţi de un ghid „Specialized”.

Dar, dacă veneai nepregătit, în afară de biciclete puteai testa implicit şi ceva echipament Specialized. Firma îţi punea la dispoziţie o grămadă de variante de căşti pentru xc şi şosea şi la fel pantofi dacă tu te prezentai la eveniment doar împreună cu persoana ta.

Lada cu pantofi la îndemână. Foto: Dan Mazilu


Pal Purnhauser, directorul general al companiei, mărturiseşte că el crede în testare. „Practic de pe internet poţi afla în 5 minute tot ce ţine de o bicicletă”, spune Pal. „Geometrie, greutate, recenzii, preţ, foto la rezoluţie mare, specificaţii. Însă fiecare ciclist este diferit şi nimic nu se compară cu o experienţă «hands on», un test făcut pe drumurile din zona ta pe care o cunoşti. Personal consider că bicicleta nu este un produs «one size fits all». Trebuie să o găseşti pe cea care ţi se potriveşte ca geometrie, ergonomie şi «stil de dat»”.

La final de eveniment peste 200 de persoane au testat bicicletele Specialized împreună cu căştile şi pantofii de ciclism Specialized în cele 3 locaţii din România. În zilele noastre 200 de oameni nu este mare lucru însă pentru Specialized este suficient. Gândiţi-vă la mărcile de top de autoturisme. Nu se adresează tuturor şi nu vezi îngrămădeala pentru că organizatorii ştiu cum să se facă auziţi chiar şi când nu fac gălăgie la fel ca mărcile pentru mase. Specialized nu s-a dus într-un parc unde puteau să fie văzuţi de 1 milion de oameni pe zi (dar şi să rămână fără jumătate din stoc), în schimb s-au instalat la un hotel de 4 stele şi s-au agitat doar atât cât să fie auziţi de adevăraţii pasionaţi sau de cei care urmează să ia virusul.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×