Road Grand Prix la Ploieşti

De la organizatorii circuitului de competiţii desfăşurate în câteva din oraşele din România am primit comunicatul de presă de mai jos. Ne bucurăm că astfel de competiţii se dovedesc a avea succes şi că participarea este numeroasă.



Weekendul trecut ediţia de la Ploieşti Road Grand Prix a reuşit să adune la start aproximativ 270 de participanţi cu vârste cuprinse între 6 şi 70 de ani şi mulţi spectatori care i-au susţinut pe ciclişti. Bulevardul Independenţei a fost închis mai bine de 6 ore timp în care ciclişti de toate vârstele participând cu biciclete de toate tipurile au concurat pentru un loc pe podium. Vremea a fost bună, iar la start organizatorii au avut şi un participant din Spania care a venit să concureze la Road Grand Prix.

Categoria Elite a adus la start, pentru a enumera doar câţiva, pe cel mai bun sprinter al României - Eduard Grosu şi pe Marius Petrache - poate cel mai talentat ciclist al României, dar şi alţi ciclişti care au strâns, de-a lungul anilor, titluri importante.

Organizatorii au fost onoraţi de prezenta şi participarea lui Teo Matican, adolescent născut cu pareză cerebrală, campion la înot, schi şi ciclism, care a luat startul alături de alţi copii şi care a fost aplaudat de cei prezenţi pe tot parcursul cursei. Premiile, constând în bani, au fost oferite de Corina Ungureanu şi Alex Ciocan.

Rezultatele complete ale competiţiei pot fi găsite pe pagina oficiala a concursului.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×