Distracție multiplă la Pălti: Arena Platoș MTB DH and MORE!

Dacă nu te-ai decis încă ce faci în acest weekend, oferta celor de la Arena Platoș ți-ar putea surâde!



Puțini știu că împrejurimile Sibiului au fost gazda primului concurs de mountainbiking din România. Asta se întâmpla acum 21 de ani la Cisnădioara, dar Sibiul a dat țării o sumedenie de rideri de rang înalt și evenimente de top, iar acest lucru este relevant și pentru ce se mișcă la Arena Platoș. Oamenii din spatele proiectului de acolo au experiența organizării celebrului concurs de hard enduro Red Bull RoManiacs, țin pe timpul iernii unul dintre cele mai faine snowpark-uri din țară și concursuri la nivel TTR, iar anul trecut s-au ocupat la Electric Castle de concursul de dirtjumping Castle Line. De ceva timp încoace însă, Jaffar și brigada de oameni de bine de-ai locului muncesc de zor la mai multe trasee în zona Arenei Platoș, iar weekend-ul acesta roadele muncii lor vor fi inaugurate! Și ține cont că nu-i spune ”DH and more” pe degeaba! ;)

De asemenea, foarte important, Arena Platoș MTB DH and more este una dintre etapele Cupei DirtBike în cadrul căreia puteți aduna puncte pentru un premiu foarte fain la final de sezon competițional, dar care vă răsplătește cu surprize după fiecare cursă!



În continuare, programul detaliat al weekend-ului, dar nu înainte de a vă da un super pont: Pălltinișul are o droaie de poteci naturale pe care lumea se dă cu spor de ani de zile. Făceți-vă calculul pentru weekend-ul de dat la Sibiu și socotind o tură lungă și faină până jos de tot în vale, cu dat până te-ai săturat! Tot ce trebuie să faci e să vorbești frumos cu un localnic și să te ții de el. Poți merge aproape cu orice bicicletă, deși e de preferat una de enduro sau de downhill.

Spor!


ARENA PLATOȘ PĂLTINIȘ MOUNTAINBIKE DH and MORE
24-25 IUNIE 2016

CONCURSURI PENTRU COPII
CONCURS DOWNHILL MTB
CONCURS SKATEBOARD MINIRAMP
BAGJUMP FREESTYLE MTB SESSION
CONCURS CROSSCOUNTRY MTB NIGHT CHALLENGE
OUT-DOOR PARTY



Arena Platoș Păltiniș Mountain Resort deschide sezonul activităților de vară cu un eveniment dinamic și complex adresat copiilor, practicanților de sporturi gravitaționale și nu numai.

Vineri este ziua antrenamentelor și se încheie cu o petrecere de bun venit.

Ziua de sâmbătă începe cu muzică și cu un concurs de biciclete pentru copii și continuă până seara cu sesiuni de skateboard pe miniramp, sesiuni de sărituri cu bicicletă la BagJump, un concurs de Downhill Mountainbike, un concurs de CrossCountry pe timp de noapte și un concert live. Mai multe activități distractive așteaptă copii pe toată durata zilei: parc de cățărat, trambuline, centru gonflabil de joacă, teren de fotbal gonflabil, zorbing, biciclete și trotinete.


CONCURSURI PENTRU COPII

Fără taxă de participare.

Pentru copii cu vărste sub 5 ani, concursurile și activitățiile specifice se desfășoară în cadrul Grădiniței și a zonei de joacă Arena Platoș Păltiniș. Copii sunt îndrumați și supravegheați de către personalul de specialitate.

Pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, mersul cu trotineta offroad și cu bicicleta se transformă în concursuri desfășurate la baza complexului Arena Platoș Păltiniș.

Pentru copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani se organizează concursuri de fotbal pe echipe pe terenul de fotbal gonflabil cu suprafață umedă și concurs de trotinete offroad și biciclete la baza complexului Arena Platoș Păltiniș.



CONCURS DE DOWNHILL MTB

Taxa de participare este de 100 RON și include 2 cartele de zi pentru telescaun.
Format OPEN

CALIFICĂRI (12:00)
1 manșă de concurs pe 2 trasee (galben și portocaliu)
Se păstrează ordinea de start de la primul traseu până la ultimul traseu.
Suma timpilor obținuți pe cele 2 trasee egal timpul TOTAL, după care se stabilește clasamentul din Calificări

FINALE (15:00)
1 manșă de concurs pe 1 traseu (roșu)



DOWNHILL TRAILS
O varietate de trasee de coborâre cu bicicleta; folosind telescaunul pentru acces, senzațiile tari sunt pentru toată lumea, de la începători până la avansați, iar valurile, contrapantele și rampele de sărituri țin adrenalina la înălțime.

1. TRASEU GALBEN - FLOW TRACK
Lungime aproximativ 500 m. Nivel: începător/mediu
Traseul traversează păduricea, paralel cu telescaunul, păstrând o viteză relativ constantă și comodă pentru introducerea contrapantelor și valurilor din pământ construite pe traseu.

2. TRASEU PORTOCALIU - FUNNY TRACK
Lungime aproximativ 400 m. Nivel: mediu/avansat
Dedicat celor cu experiență și nu doar, este un traseu scurt, dinamic și jucăuș presărat cu obstacole diverse. Poziționat în zona telescaunului, traseul face ca evoluția practicanților să fie vizibilă în întregimea ei.

3. RED TRACK
Lungime aproximativ 600 m. Nivel: mediu/avansat
Dedicat riderilor experimentați, acesta este un traseu de viteză cu obstacole specifice, cu sărituri peste pârtia de sănii și străbate pădurea cu contrapante și săritori, până la baza pârtiei de sănii, unde se termină cu o săritură în step-up.

Categorii:
Bărbați Adulți (peste 18 ani)
Bărbați Juniori (sub 18 ani)
Femei

Vârsta minimă de participare este de 12 ani.


SKATEBOARD MNIRAMP JAM SESSION

Fără taxă de participare.
Promovează mișcarea în scena skateboardingului.
Sesiuni cu premii pe toată durata zilei și seara.

12:00 - 16:00 Jam Session
16:00 - 17:00 1 minut/ run - Qualies
17:00 - 18:00 1 minut/ run - Finals


FREESTYLE MTB BAG JUMP SESSION

DEMONSTRAȚIE
Sărituri cu bicicleta pe rampă cu aterizare pe BagJump.
Aterizarea pe BagJump permite execuția de sărituri tehnice cu grad sporit de dificultate, astfel particicpanții pot exersa trickuri noi.

13:00 - 14:00
17:00 - 18:00



CONCURS 6 ORE CROSS-COUNTRY MTB

Taxa de participare este de 100 RON pe echipă.
Concurs de noapte pe echipe formate din 2 concurenți.
Durata concursului: 6 ore.
Start 18:00 - Finish 00:00
Format OPEN
Categorii de concurs:
- Echipe masculin
- Echipe mixte
Vârsta minimă de participare este de 16 ani.

TRASEUL DE CONCURS:
START la baza pârtilor,
Urcare pe Aleea cu Povești, buclă prin spatele lacului, apoi ocolirea lacului.
Coborâre tehnică prin pădurice spre baza pârtiei D.
Trecere peste podețul de lemn.
Urcare ușoară pe poteca spre izvor.
Urcare prin poiană (traversarea pârtiei B) până în vârful pârtiilor.
Coborâre pe traseul de FLOW.
Trecere pe sub podețul de lemn.
Coborâre în parcarea 2.
Urcare la parcarea 1.
Buclă prin SERVIS POINT în parcarea 1.
Trecere prin poarta de FINISH/START

Concurenții schimbă ștafeta la SERVIS POINT când doresc.
Concurentul care a făcut tura se odihnește.
Clasamentul final este stabilit funcție de câte ture au reușit să parcurgă echipele.


DJs & CONCERTS

10:00 - 18:00 DJ Coralie (Camp Sauvage)
18:00 - 22:00 DJ Mike ONE
22:00 - 01:00 DJ Jele
01:00 - 05:00 Camp Sauvage


PROGRAM SPORTIV COMPLET
Sâmbătă 25 Iunie 2016

12:00 CALIFICĂRI DOWNHILL MTB
12:00 CONCURSURI PENTRU COPII
14:15 DEMONSTRAȚIE FREESTYLE MTB LA BAGJUMP
15:00 FINALE DOWNHILL MTB
16:00 CALIFICĂRI SKATEBOARDING
16:45 DEMONSTRAȚIE FREESTYLE MTB LA BAGJUMP
17:00 FINALE SKATEBOARD
18:00 START CONCURS CROSS-COUNTRY MTB NIGHT CHALLENGE
00:00 CEREMONIA DE PREMIERE


Programul poate suferi modificări.
Detalii și informații:
Event Manager
Radu Lungu
Email: [email protected]
Telefon: 0747554892

Bă, da' tu ții cu ursu'? - foto: hila.ro


Evenimentul pe Facebook este AICI.
Înscrieri pentru downhill:
https://docs.google.com/forms/d/18Q2oPG7xMBdFEhAhQ7SNAkHdXFuO08sKd9bfEia3WLo/viewform
Înscrieri pentru cross country:
https://docs.google.com/forms/d/1hQ4ZvnRJd7nKEvtoj_yB7xEFnOKZuhLkdBe0NY1K3BA/viewform
Site-ul oficial: http://arenaplatos.ro/vara/evenimente.html

Dacă nu mă credeți pe cuvânt cu turele de Pălti, luați de aici cu voie bună:



Mai multe filme cu ture faine găsiți AICI, la Tibi Draghe.

Toate fotografiile au fost luate fără pic de jenă de la omul meu Hila.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×