A 6-a bicicletă roz la licitație

Salutare,

Poate că deja știți care e povestea bicicletelor roz cu care concurez, știți care e "soarta" lor, de ce, cum le vând și ce fac cu banii strânși.
Am mai tot povestit aici și nu numai de unde a început și unde vreau să ajung cu acest proiect. Practic în timpul anului îmi dau silința să promovez lupta împotriva cancerului, cât de importante sunt controalele periodice, fie că vorbim de femei sau bărbați.
Știu că e foarte greu când cineva din familie sau din cercul de prieteni e diagnosticat cu această boală și mai știu că timpul ar vindeca totul. Trebuie putere și o dorință nemaivazută pentru a face acest pas.
Consider și acum că dacă mama mea nu a avut șansa să supraviețuiască în această luptă, trebuie să mă zbat pentru alții, fie că au șanse mai mari sau mai mici.
Costurile tratamentelor și implicit costurile adiacente sunt mari. Mai ales dacă vii dintr-un colț îndepărtat al țării la Cluj spre exemplu, unde o cameră la o pensiune lângă institutul oncologic e 150 de lei...
De-a lungul anilor am încercat să ajut cât mai mulți oameni, fie că aveau 6 sau 60 de ani. Această boală nu face discriminare când vine vorba de vârstă.

Îmi dau silința să promovez această acțiune prin orice fel mai ales la cursele la care particip. Cei mai mulți oameni sunt la etapele de Cupă Mondială și de aceea e foarte important să ajung anual cel putin la o etapă (chiar mai mult dacă se poate)


foto credit: EGO Promotion


Anul acesta am amânat puțin licitația, din motive obiective, însă acum e pe val.
Aceasta va ține până în 29 iulie, până la miezul nopții.

Despre ce bike vorbim?
Un Cannondale Scalpel-Si, cu o vopsea "pink chrome" și piese pe alese, după cum urmează

Cadru: Cannondale Scalpel-Si Hi-Module / Large
Furcă și șoc spate: Cannondale Lefty 2.0 Carbon XLR / Rock Shox Monarch XX
Cuvetărie: Cannondale SI
Pipă ghidon: Cannondale
Ghidon: Tune Turnstange Flatbar 730mm
Manșoane ghidon: ESI Chunky Purple / limited edition
Frâne: Sram Level Ultimate
Tijă de șa: Tune Starkes Stuck
Colier tijă șa: Cannondale
ȘaȘ Tune Komm-Vor
Angrenaj: Sram XX1 Eagle Ai-Offset
Schimbător spate: Sram XX1 Eagle
Manetă schimbător: Sram XX1 Eagle
Pinioane: Sram XX1 Eagle 10-50
Lanț: Sram XX1 Eagle
Pedale: Xpedo XMF08 cu ax de titan
Butuci: Cannondale SuperMax / BlackOne
Spite: Sapim CX-Ray
Jante: Ryde Trace 22 29er
Anvelope: Michelin Wild Grip’R Advance 2.25x29er






La momentul la care scriu acest material, s-a ajuns la 2700 € dar sincer să fiu sper să depășească orice record. Nu doar că are cea mai bună echipare de când am demarat acest proiect, mai mult pentru cauza care încerc să o promovez.

Bike-ul a fost întreținut de-a lungul anului corespunzător, i-au fost inlocuite piesele uzate și pe deasupra este semnat de Manuel Fumic, rider al Cannondale Factory Racing. Practic vă puteți lua un bike ”race ready” de colecție. Într-adevăr are urme de folosire, chiar și o zgârietură pe top-tube de la o căzătură, dar nu e afectat în nici un fel.


Toate informațiile le găsiți la mine pe site, în secțiunea specială dedicată licitației.

V-aș fi recunoscător dacă ați da informația mai departe.

Vlad Sabau
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×