Vlad Sabău: mai mult decât roz - viaţă, speranţă şi mers mai departe

Cine a fost acum două săptămâni la Cluj la Maros Bike XCO Cup sigur a văzut o bicicletă Cannondale complet roz şi sigur s-a întrebat care e treaba cu ea. Bine, sunt convins că au văzut-o şi alţii care nu au fost printre toate pozele faine ale lui Okszi de la concurs şi curiozitatea trebuie că persistă. Suntem aici pentru a elucida misterul şi pentru a afla ce se află în profunzimea eisbergului roz.

Antrenament - foto: Elisei Miron


Pe Vlad Sabău vi l-am mai prezentat o dată, dar ăsta e un prilej bun să reluăm. Eu unul îl ştiu pe Vlad de când hălăduiam prin Cluj, iar el era unul din brigada veselă de crosscountrişti cu care tot timpul stăteam la taclale despre vrute şi nevrute dar de cele mai multe ori despre biciclete, amintiri şi vise. Vlad clar iese în evidenţă ca un tip care ştie ce vrea. E fan Cannondale înrait de când îl ştiu, organizează an de an pe barba lui Cluj Winter Race, aşa, for the love of the game, şi are ce povesti despre biciclete, de obicei pe site-ul lui de weight weenies, Light-Bikes.ro, dar şi aici, sperăm din ce în ce mai des. Un personaj pozitiv şi cu carismă fără doar şi poate.

În concurs - foto: Iuliu Vuscan


Acesta este un interviu despre pasiuni şi scopuri, durere şi voinţă. Read on!

DirtBike: Salut Vlad! Lumea de aici de pe DirtBike te cunoaşte cât de cât din activitatea ta de-a lungul timpului, de pe forum, din bazar şi aşa mai departe. Spune-ne, totuşi, câteva lucruri de bază despre tine. Spre exemplu câţi ani ai şi de unde eşti?
Vlad Sabău: Serus! Pentru cei care nu mă cunosc, mă numesc Vlad Sabău, am 24 de ani şi sunt din minunatul oraş de pe malul Someşului, anume Cluj-Napoca. Pe scurt, mă dau cu bicicleta de cand mă ştiu şi particip la cursele de XC de vreo 10 ani de zile.

Maros Bike XCO Cup 2012 - foto: Iuliu Vuscan


DirtBike: Cu ce altceva te mai ocupi?
Vlad Sabău: Pe langa biciclit sunt student în cadrul Universităţii Babes-Bolyai, mai precis îmi fac masterul în Managementul Organizaţiilor şi Asociaţiilor Sportive. Am în schimb şi alte activităţi, să zicem, "extracurilare": sunt redactor aici pe DirtBike pentru ştirile din XC şi mai administrez încă un site mai de nişă, Light-Bikes.ro, care tratează o pasiune aflată încă la început în ţara noastră: bicicletele şi piesele de bicicleta uşoare (după cum vă puteţi imagina).

Fear the rear - foto: Iuliu Vuscan


DirtBike: De cand te ştiu eşti mare fan Cannondale şi în majoritatea timpului te şi dai pe unul. Care e relaţia ta cu acest brand, de la ce a început şi încotro se îndreaptă?
Vlad Sabău: Fan Cannondale sunt de când am văzut un Fatty (N.R.: furcă HeadShok) într-o revistă ungurească de prin anii 2000, iar apoi răsfoind un catalog nemţesc Bike Workshop din 2001 am observat un Lefty (modelul de atunci cu burduf galben), moment în care am rămas "blocat" pe acest brand. Odată cu trecerea anilor am reuşit să văd că şi calitatea cadrelor era superioară multor modele concurente, iar faimoasele suduri pe care aproape că nu le vedeai (arătau mai bine decât multe cadre din carbon de azi) atrag pe oricine înţelege despre ce e vorba. Colaborarea propriu-zisă cu firma Cannondale a început în 2007, iar din 2008, cu o pauză de un an în 2011, am concurat doar pe biciclete Cannondale. E greu să spun unde se îndreapta, deoarece încă mă antrenez sa prevăd viitorul, dar eu îmi doresc să continue pe aceeaşi linie ascendentă pentru ambele părţi mult timp de acum încolo.

Ghiduşii... - foto: Dumitru Lungu


...şi airtime! - foto: Dumitru Lungu


DirtBike: Câte Cannondale-uri ţi-au trecut până acum prin mână şi care e favoritul tău?
Vlad Sabău: Numărul lor nu e foarte mare. Am avut doar trei până acum, iar acum sunt la al patrulea. Preferatul meu este ultimul, un Flash Carbon Custom Pink. Şi îmi place să cred că sunt chiar obiectiv când spun asta, din mai multe motive. Unu: este protrivit traseelor de XC şi maraton de la noi din ţară. Doi: este uşor şi are o rigiditate laterală de care nu am mai avut parte până acum Trei: geometria, în special lungimea toptube-ului, a wheelbase-ului şi headangle-ul mă avantajează şi mă ajută atât pe coborâri cât şi pe urcări. Nu în ultimul rând, este o bicicletă cu care aleargă cu succes în Cupa Mondială.

Maros Bike XCO Cup 2012 - foto: Dumitru Lungu


"It's all about the nosedives!" - foto: Istvan Mura


DirtBike: Ai pomenit bicicleta actuală, cea roz. De fapt chiar motivul pentru care luam acest interviu. Care e povestea acestei biciclete? Ce simbolizeaza rozul în context?
Vlad Sabău: Da, într-adevăr este vorba de "rozoşină". Cu siguranţă la Maros Bike XCO a ieşit în evidenţă, chiar dacă părerile despre culoare au fost împărţite. Nu contează. Rozul este culoarea internaţională de conştientizare a cancerului de sân, iar simbolul panglicii roz a luat fiinţă în anul 1996. Destul de recent, după un eveniment tragic în familia mea, în urma căruia mama mea a fost răpusă de această boală teribilă, m-am gandit ca singura metodă de a păstra vie memoria ei, de a atenţiona lumea în ceea ce priveşte cancerul de sân şi de a-i ajuta pe alţii în aceeaşi situaţie este să pun pe roate un asemenea proiect. Am început cu paşi mărunţi dar siguri în 2011, când purtam la concursuri nişte şosete cu model argyle cu roz, dar m-am gândit că pot face şi mai mult. Am pus astfel pe hârtie nişte idei şi le-am prezentat cunoştinţelor mele de la Cannondale şi de la alte companii care mă susţin material cum ar fi Ashima, Sapim, Tune, SRAM sau Xpedo. Nici cei de la Adidas Eyewear nu s-au lăsat mai prejos şi de Crăciun am primit de la ei un cadou special: o pereche de ochelari de rac Evil Eye Half Rim Pro roz, pereche unicat.

DirtBike: Îmi pare nespus de rău de pierderea ta, aşa cum ţi-am transmis şi când am aflat despre ea şi sunt sigur că şi cititorii noştri sunt în asentimentul meu. Cât timp ţi-a luat să aduni piesele şi care este finalitatea proeictului tău? Ce vrei să urmăreşti prin el şi care sunt paşii?
Vlad Sabău: Pff, primele piese au sosit anul trecut în iulie, mai precis grupul SRAM X.0 roz, ediţie destul de limitată, produsă înainte să apară varianta cu 10 pinioane. În acel moment eram înca poate sceptic că proiectul va fi realizabil deoarece nu primisesem prea multe semne pozitive. După promisiunea celor de la Ashima de a produce special pentru acest proiect un set de frâne roz mi-a crescut motivaţia. Nu la mult timp după, cei de la Cannondale mi-au promis că se vor implica şi ei. Apoi totul a fost ca un bulgăre care se tot măreşte: Adidas a anunţat că se ia parte la proiect, apoi Sapim, apoi Tune apoi Xpedo şi tot aşa. Construcţia bicicletei a fost puţin mai complicată, însă am avut-o gata de concurs cu câteva zile înainte de Maros XCO şi ieri am primit chiar ultimele piese şi am definitivat configuraţia. Per ansamblu totul a durat deci mai bine de 10 luni.

Produsul finit


DirtBike: Ce urmează acum?
Vlad Sabău: Următorii paşi sunt mult mai simpli decât construcţia propriu-zisă. Urmează să concurez cu această bicicletă în sezonul 2012, iar la final de sezon, încă nu am decis data exactă, bicicleta va fi licitată public şi toată suma obţinută va fi donată unei fundaţii care ajută şi tratează persoanele afectate de cancer.

DirtBike: Te-ai interesat daca a mai pus cineva la cale până acum un astfel de proiect caritabil? Ştiu că Sam Hill a avut acum circa un an o acţiune similară cu Specialized şi Troy Lee Designs.
Vlad Sabău: Sincer, nu m-am prea interesat, dar în România nu ştiu pe nimeni care să fi lucrat la un astfel de proiect. Cele mai noi acţiuni de acest gen au fost cea a lui Sam Hill de anul trecut, după cum spuneai, care prin vânzarea cadrului său a reuşit să adune o sumă destul de frumuşică, undeva pe la 5000 USD, iar acum ştiu de un proiect a celor de la Intense care au construit un 951 mai special dar care nu are nimic custom cu excepţia cadrului.

Detalii importante


DirtBike: Ai luat deja legătura cu vreo organizaţie care se ocupă de conştientizarea publică pe tema cancerului de sân?
Vlad Sabău: Fiindcă abia am terminat bicicleta, nu am luat încă legătura cu nimeni din domeniu, dar mi-am propus să mă ocup cât de curând şi de acest lucru, să caut şi să găsesc organizaţii care să se ocupe de acest lucru, preferabil cu rezultate pozitive, şi care eventual să mă ajute cu promovarea proiectului.

DirtBike: Înainte să încheiem, for the weight weenies and gram counters: cât cântăreşte bicicleta?
Vlad Sabău: În configuraţia finală are 8.02kg - o greutate mai mult decât decentă având în vedere că e construită cu piese făcute să reziste într-o competiţie. Nu am urmărit neapărat greutatea cât confortul şi calitatea, dar cele 8 kg sunt un avantaj care nu poate fi neglijat, e drept.

Încă una


DirtBike: Ai un mesaj pe care vrei să îl transmiţi cu ocazia acestui interviu?
Vlad Sabău: La capitolul "dedicaţii" nu am fost priceput niciodată, dar vreau să le mulţumesc tuturor care s-au implicat şi se implică în promovarea şi buna desfăşurare a acestui proiect şi sper să pot sensibiliza macar un mic procent a celor care aud de el. Vreau ca lumea să ştie că şi cancerul de sân este tratabil dacă este descoperit la timp. A nu se confunda sensibilizarea cu mila. Nu cer milă, pentru că ăsta fost destinul. În fond, vorba unor "clasici": "Viaţa-i grea dar trece".

DirtBike: Mulţumim frumos pentru interviu, Vlad!
Vlad Sabău: Eu vă mulţumesc şi vă urez pe această cale spor la pedală!

Oameni buni, l-aţi auzit pe Vlad. Fetelor, aveţi grijă şi mergeţi cuminţi la controale! Pentru că vă iubim!

Alte imagini:

De pe stânga


Gaucho


Detalii...


...detalii


Cable guy needed!


Executorul perfect


...şi din spate



Lista completă de componente a Flash-ului roz al lui Vlad:

Cadru: Cannondale Flash – custom pink
Furcă: Cannondale Carbon Lefty PBR – custom pink
Cuvete: Cannondale SI
Pipă: Cannondale SI
Ghidon: Truvativ Stylo World Cup
Manşoane: ESI Chunky pink
Frâne: Ashima PCB – custom pink
Tijă de şa: Tune Starkes Stück – pink
Colier: Cannondale
Şa: Tune Komm Vor – pink
Angrenaj: Truvativ Noir – pink
Schimbător spate: SRAM X.0 – pink
Schimbător faţă: SRAM
Manete de schimbător: SRAM X.0 Grip Shift
Pinioane: SRAM PG990
Lanţ: KMC X9SL
Pedale: Xpedo MF4TI
Butuci: Tune Cannonball / Kong
Spiţe: Sapim CX Ray
Jante: ZTR Alpine
Pneuri: Continental
Greutate: 8.02 kg (cu pneuri Race King 2.2)

This is how you do it - foto: Elisei Miron


Toate acestea fiind spuse, mă înclin în faţa lui Vlad!
Maximilian Munteanu
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×