Trial Jam 9 - Oradea, 17 Septembrie 2011



Asociaţia Probikers Bihor şi www.biketrials.ro prezintă:

Trial Jam 9

În data de 17 Septembrie Oradea intră din nou în centrul atenţiei a comunităţii de trial din România. De-a lungul anilor „marmelada” din Oradea a câștigat un renume bine meritat în ochii trialiştilor din ţară, dar şi din afară, datorită atmosferei familiale şi a nivelului de competiţie ridicat, astfel devenind cel mai popular eveniment de trial din România la ora actuală, care ajunge la a noua ediţie acum în 2011. Anul acesta locaţia evenimentului s-a schimbat din nou, mutându-se în parcarea ERA Shopping Park, acesta fiind partenerul nostru principal, cu care sperăm să avem o colaborare cât mai înfloritoare pe viitor. Traseele sunt în continuă creştere sub mâna crew-ului „Oradea Power Team”, iar cum v-am obișnuit an de an și de această dată spectacolul şi provocările vor fi grantate la fiecare categorie.
Organizatorii aşteaptă mult mai mulţi spectatori şi participanţi decat în anii precedenți, mai ales din țară, dar și de peste hotare, oferindu-le și de această dată multe surprize, precum cazare gartuită si produse oferite de sponsori şi parteneri în valoare de peste 1000 de euro!
Vă aşteptăm cu drag la Oradea pe 17 Septembrie pentru o gustare de neuitat pe doua roţi – Trial Jam 9

Locaţia evenimentului :
• ERA SHOPPING CENTER (parcare)
• Google Map http://maps.google.com/maps/ms?msid=202893022504929803519.0004abbe32078545a1759&msa=0


Data evenimentului:
• 17.09.2011

Programul evenimentului:
• pana la 9.50 Inscriere Amatori
• 10.00 START CONCURS AMATOR
• 11.00 FINISH (amatori)

• pana la 11.20 Inscriere SENIORI
• 11.30 START CONCURS SENIOR
• 13.00 FINISH (seniori)

• pana la 13.20 Inscriere JUNIOR
• 13.30 START CONCURS JUNIOR
• 15.00 FINISH (juniori)

• pana la 15.20 Inscriere ELITE
• 15.30 START CONCURS ELITE
• 17.30 FINISH (elite)
• 18.30 PREMIERE

CAZARE

Directia Judeteana Pentru Tineret Bihor
Cazare gratuită pentru cei înregistraţi (şi de la 15-20RON pentru însoţitori) până în data de 10.09.2011
STR. MIHAI EMINESCU NR. 11
410019 ORADEA , BIHOR
Telefon : 0259 437 011
Fax : 0259412319

Alte pensiuni şi hoteluri din Oradea:
http://www.pensiunioradea.ro/

Înregistrare
Inscrierea se va face pe baza CI completand un formular de inscriere si cu o taxa modica de participare 20RON. Oferim cazare gratuită pentru cei inscrişi on-line (prin e-mail la adresa [email protected] cu datele personale: nume, prenume, adresa, nr. mobil, serie/nr CI si categoria de participare) până în data de 10.09.2011!

Regulament:
http://forum.biketrials.ro/viewtopic.php?sid=0ec07b18d18e538d501842e5516087e8&lastaction=logout&t=1710&start=0
Folosirea căştii de protecţie este obligatoriu in timpul concursului!

Eveniment Facebook
http://www.facebook.com/event.php?eid=263297927028659
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×