O zi tristă. Odihnește-te în pace, Dave Mirra! RESPECT!

Când m-am trezit, era deja pe peste tot și oricât de evident, parcă nu mai înțelegeam nimic. Sau poate mintea noastră refuză să accepte asemenea lucruri șocante, spuse răspicat.

Pe scurt, Dave Mirra a fost găsit fără suflare joi dupamiaza în camioneta sa, în Greenville, North Carolina, localitate unde trăia de mult timp și pe care a pus-o pe hartă aproape de unul singur. Din câte se pare, Dave și-a luat singur viața. Ceva mai înainte fusese în vizită pe la niște prieteni. Gestul este greu de înțeles, cu cât el era privit drept ”familist convins” și posta frecvent pe Instagram fotografii cu soția și cele două fiice ale sale.

În fața Megaramp-ului, la X-Games foto: Fat Tony


Însuși primarul din Greenville a declarat despre Dave că era un prieten extraordinar și un om minunat, care i-a atins pe mulți în jurul lumii cu talentul său. Era un tip modest și nu avea nici o problemă să le povestească la colț de stradă copiilor despre biciclete sau să fie în lumina reflectoarelor.

Cariera lui Dave Mirra e binecunoscută. 24 de medalii în cadrul X-Games. 24! Două. Zeci. Și. Patru. !!! Un record mondial, până să fie întrecut Bob Burnquist, un skater de excepție. După cum știm cu toții, ”Dave Mirra Freestyle BMX” e poate cel mai influent joc video cu biciclete și i-a făcut pe mulți să se apuce de dat și dincolo de ecranul din sufragerie. Pe lângă asta, Dave a avut propria emisiune la MTV și, după ani de zile pe Haro și-a lansat propria marcă de biciclete; Mirraco. Poate vă amintiți, Mirraco a avut o distribuție serioasă și în România, iar asta s-a tradus în lucruri bune pentru scena locală, așa cum se cuvine: evenimente, rideri, sponsorizări.

Pe ăsta îl știți cu toții...


La 41 de ani, Dave se apucase în ultimii ani de raliu și de triatlon și se dădea mai puțin pe BMX. Totuși, e foarte important să înțelegem influența lui în comunitatea în care trăia. Originar din statul New York, Mirra s-a dat la un moment dat pentru GT și a cochetat cu mutatul în California. La GT ajunsese mulțumită idolului său Dennis McCoy, care, accidentat fiind, și-a convins sponsorii să-l ia pe Dave în echipă. Totuși, coasta de est era mai aproape de inima lui Dave, iar în anii '90 el s-a mutat în Greenville, în Carolina de Nord, după ce fratele său Tim a început să urmeze cursurile East Carolina University. Ryan Nyquist se mutase și el cu Tim, iar de acolo lucrurile au urmat un curs firesc: prietenie, spot-uri, mult dat împreună. Datorită contextului plăcut din Greenville, de-a lungul timpului o grămadă de pro BMX-eri s-au mutat acolo, iar orașul a căpătat porecla de ”Pro Town”. Impactul lui Dave asupra generațiilor de tineri rideri? Incomensurabil! Cu siguranță sunt zeci de mii de oameni care s-au apucat de dat pe BMX mulțumită jocului său video magnetizant și cu siguranță o bună parte dintre ei au devenit rideri în toată puterea cuvântului, influențăndu-i la rândul lor pozitiv pe alții și pe alții și pe alții...

Game changer: double backflip la X-Games în 2000


Alin Moldovan, primul și cel mai relevant team member Mirraco în România, poate cel mai influent BMX-er român, ne-a spus la telefon cam așa: ”Sunt foarte bulversat. Nici nu știu ce să zic, că tot stau mirat și mă gândesc ce l-a făcut să facă asta. A fost mentorul meu indirect, modelul meu în viață până la un moment dat, când a ieșit din zona competițională. N-am crezut niciodată că aș putea ajunge pe pagina principală Mirraco, cum s-a întâmplat când mă dădeam pentru ei! Probabil că l-a afectat foarte tare că nu se mai dădea pe BMX. Parcă am citit undeva că încercase de curând să se dea pe ceva pumptrack și nu mai era același lucru. Adică, ce am fost și ce-am ajuns. Înțeleg și eu cum e asta, cu toate accidentările pe care le-am avut și nu poți să faci nimic. Tot încerci să te pui pe picioare. La un moment dat te mai iau fel de fel de gânduri. Îmi pare tare rău.”

Cineva scria adineauri pe Facebook ”Fiecare cu demonii lui, dar e trist când înving demonii”. Nu suntem noi în măsură să analizăm ce l-a determinat pe om să-și ia viața. Acum oricum nu mai contează. Putem specula. Putem să ne gândim ce înseamnă pentru noi. Dar rugămintea mea e să nu scormonim. Din respect pentru cel care nu mai e. Știm bine că mulți dintre noi au curiozități din ăstea macabre și adesea indecente. Să le lăsăm naibii în pace. Discreția, tactul sunt valori importante. Să ținem cont de ele.

Dar se ridică o altă întrebare importantă care e legată strict de gestul acesta: ce impact are depresia asupra vieților noastre și câți dintre noi o luăm în seamă??? Ca un fapt divers la fel de trist ca și știrea aceasta, Dave Mirra nici măcar nu e primul pro BMX-er care-și pune capăt zilelor în Greenville, după ce regretatul Colin Winkelmann a decis și el în 2005 că nu mai are ce căuta în lumea asta. Și Winkelmann era depresiv. Se spune că depresia este maladia acestui secol și adesea oamenii o ignoră. În special la noi. Ne uităm la filmele americane și mustăcim ironic atunci când vedem că personajele se duc la terapeut. Câți dintre noi știm diferența dintre psiholog, psihoterapeut și psihiatru? Câți dintre noi mergem să ”stăm de vorbă cu cineva”, atunci când avem o problemă? Câți i-am șicanat pe cei care o fac? Poate e bine să ne ridicăm problemele ăstea și să ne întrebăm cât avem grijă de noi înșine. Din păcate, noi ca românii nu avem cele mai bune apucături când vine vorba de sănătatea noastră. Ne ducem la stomatolog doar când ne pică dinții și ne facem analize doar când ne doare ceva. E o problemă de proastă educație înrădăcinată în timp. Spitalele sunt pline de oameni care așteaptă pe coridoare când adesea e târziu. Prea târziu. Nici problemele psihologice nu fac excepție. Tot ce vreau să spun e că dacă suntem depresivi, măcar să mergem ”să vorbim cu cineva”, nu contează cu cine, și să nu ținem în noi. Iar dacă ajungem la vreun psiholog, psihoterapeut sau psihiatru, să nu ne fie rușine, că asta nu înseamnă că ”suntem nebuni”. Asta e doar o prejudecată păguboasă.

Așa cum trebuie să ți-l aduci aminte. Foto - Josh Maready


În ceea ce mă privește, nu pot minți că am fost vreodată un mare fan al lui Dave. Mai degrabă coolistul prostan care înoată împotriva curentului, ține întotdeauna cu underdog-ul și se bucură când favoritul pierde. Bine, că halal underdogs erau Nyquist, Hoffman, Miron, Bestwick și Tabron! Dar o atitudine cam proastă, trebuie să recunosc. Totuși, respectul sincer pentru Dave Mirra a existat dintotdeauna. Deci mă înclin, jos pălăria!

Înainte de a vă ura o zi liniștită, vă las aici niște link-uri cu montaje cu Dave Mirra. Pentru că trebuie.








































Ne mai rămân și melodiile ăstea frumoase:






Întotdeauna comunicați cu cei care vă sunt aproape!

Toate cele bune,
Mx


Informații de pe Fat BMX, Ride BMX, Buzz Feed și 104.1 KQTH.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×