Cockpit-ul bicicletei: manșoanele și manetele de control

Ca o continuare la prima parte a articolului despre cockpit, vom prezenta aici câteva detalii despre manșoane și manetele de control.

Manșoanele sunt acele piese, care, montate pe capetele ghidonului, fac legătura între ghidonul bicicletei și palmele riderului printr-un contact direct.

În mare, scopul manșoanelor este acela de a oferi un oarecare confort, datorită densității și compoziției și de a mări aderența prinderii pe ghidon, prin textură, profil și design.

Manșoanele pot avea diferite lățimi și grosimi, pot fi realizate atât din cauciuc (”kraton”) sau plastic, cât și din silicon, materiale compozite ce conțin kevlar, din burete sau chiar piele ori lemn. De asemenea, manșoanele pot avea sau nu un sistem de prindere și fixare pe ghidon (”lock-on”)

O pereche de ODI Ruffian
sursa:juensonusa.com


Pentru a răspunde nevoilor unui rider, manșoanele trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

1.) GRIP (Să ofere un grip cât mai bun)

- aderența oferită de manșoane variază în funcție de materialul din care sunt făcute, de profilul materialului la suprafață și de gradul de uzură al acestora
! o pereche de mănuși adecvată poate contribui la realizarea unui grip mai bun!
! există și manșoane făcute special pentru datul fără mănuși, în special cele de street/dirt și aproape toate cele de BMX


2.) DURABILITATE (Să reziste cât mai mult în timp)

- această caracteristică este de obicei invers proporțională cu confortul sau aderența, iar de cele mai multe ori suntem nevoiți să facem compromisuri din acest punct de vedere. Spre exemplu, pentru turele de zi cu zi, putem achiziționa un set de manșoane mai durabile dar în același timp mai puțin aderente, în timp ce pentru concurs vom căuta să alegem manșoanele care ne oferă cel mai bun control, care de multe ori pot ajunge să fie folosite doar la câteva curse.


3.) CONFORT (Să ofere un confort cât mai mare)

- în funcție de preferințele riderului, acesta poate alege materialul și profilul manșoanelor, dar și alte repere care țin de individualitate
- un alt aspect important de care depinde confortul este presiunea pusă pe antebrațe, iar aceasta este legată în mod direct de grosimea manșoanelor, pe scurt, niște manșoane mai groase, cu toate că oferă o absorbție mai bună a vibrațiilor și șocurilor, vor fi mai greu de ținut în palmă, față de unele mai subțiri, mai ușor de cuprins


Hart și al lui lock-on neconvențional, care păstrează totuși manșonul subțire!
sursa: vitalmtb.com



4.) ABSORBȚIA ȘOCURILOR (Să absoarbă șocurile cât mai bine)

- în general, manșoanele mai groase și confecționate din materiale cu densitate mai scăzută absorb șocurile mai eficient; deci cu cât mai pufoase, cu atât mai absorbante


5.) GREUTATE (Bineînțeles, idealmente cât mai redusă)

- nu pentru toți, dar mai ales când vine vorba de curse și de reducerea greutății, până și manșoanele pot ajunge să fie alese și funcție de greutatea lor.


6.) SISTEM DE PRINDERE

- în funcție de disciplina pe care o practicăm sau pur și simplu de preferințele personale, putem alege manșoane cu un inel de fixare (single clamp) sau cu două inele de fixare (double clamp), eventual cu capete de ghidon pline sau perforate; toate acestea ne induc și un important sentiment subiectiv de siguranță, iar greutatea este și ea influențată de toate aceste opțiuni

- de asemenea, sistemul lock-on are uneori și rolul de a fixa capetele de ghidon, iar acestea, la rândul lor, pot avea și sistem propriu de montare, pe interiorul ghidonului, în unele cazuri.





Capetelor de ghidon, da! adică dopurilor ălora, li se oferă prea puțină atenție. Vă întrebați de ce Uniunea Ciclistă Internațională și federațiile de ciclism reglementează și impun folosirea lor? Ei bine, lipsa acestor piese aparent neimportante vă poate transforma ghidonul într-o preducea. Da, da! Pentru cei care nu sunt la curent cu termenul, vă invităm să aflați versiunea dexonline.ro : "PREDUCEÁ, preducele, s. f. Unealtă cu un cap în formă de coroană cilindrică sau conică, cu marginea exterioară ascuțită, folosită pentru a perfora tablă, carton, piele etc., pentru a găuri și a însemna urechea vitelor etc.; potricală. ♦ Gaură făcută în urechea vitelor, pentru a putea fi recunoscute. "


Un set de preducele
sursa: sculesiechipamente.ro



Așadar, capetele de ghidon nu sunt niște accesorii, cum din păcate de cele mai multe ori sunt considerate, nici nu sunt proiectate special pentru a proteja capetele ghidonului ori pentru a ține pământul afară în cazul unui contact cu solul. Capetele de ghidon sunt niște piese INDISPENSABILE, iar folosirea lor este obligatorie! Vă întrebați, totuși, ce s-ar putea întâmpla dacă, zmei fiind, ne putem da și fără, că "oricum de dăm așa de mult timp și nu am pățit nimic" ?


Cam așa poate arăta rezultatul...
sursa: documentingreality.com





Instrumentele de control de pe ghidon sunt manetele de schimbător (shiftere) li manetele de frână. Ele permit modificarea raportului transmisiei și creșterea frecării dintre plăcuțele de frână și discuri. Altfel spus, după cum bine știm, cu ele schimbăm vitezele și frânăm. De preferință, cât mai ușor, dar și cât mai ferm, în cazul manetelor de schimbător și cât mai ușor, dar dozabil, în cazul celor de frână. Desigur, aceste aspecte țin nu doar de manete, ci și de alte elemente, ca de exemplu cabluri și cămăși, acolo unde este cazul, sau poate arcurile schmbătoarelor sau frânelor cu acționare mecanică.

Poziționarea acestor manete ne poate aduce avantaje din mai multe puncte de vedere, sau, în cazul în care nu le reglăm corespunzător, ne poate încurca sau ele ne pot chiar crea probleme serioase în timpul unei curse sau pe parcursul unei ture.

! Ca reper important, priza palmei cu ghidonul trebuie să fie în permanență relaxată!



Shifterele sau manetele de schimbător sunt mecanisme folosite pentru a controla deraioarele, în vederea selectării raportului de viteze dorit. Majoritatea shifterelor folosesc un cablu de oțel, dar există și shiftere hidraulice sau electronice, cum ar fi XTR-ul, Dura Ace-ul și Ultegra Di2 de la Shimano. Cele mai răspândite sunt cele cu cablu, acesta fiind folosit pentru a transmite mișcarea manetei și pentru a o transforma în schimbarea treptei, modificând poziția deraioarelor pin acționarea asupra arcurilor acestora.


Scurt istoric al shifterelor de MTB:

Shifterele nu diferă doar prin mediul prin care ele acționează asupra deraioarelor (cablu, hidraulic, electronic), ci și prin modul în care maneta operează și prin locul unde este ea plasată. Spre deosebire de cursiere, care aveau manetele de schimbător pe cadru în acea perioadă, primele mountainbike-uri le aveau de la bun început pe ghidon sub formă de thumb shifter, adică acele manete acționate cu degetele mari ale mâinilor. Chiar dacă mulți dintre români le-au spus destul timp ”SIS” și le asociau cu seria Tourney de la Shimano, ba unii chiar le montau sub ghidon, ca să pară altceva, ele sunt apreciate de unii entuziaști și nostalgici până în ziua de azi. Kona este compania care a rămas consecventă și a montat thumb shiftere până prin 1994, când acestea au mai încetat a mai fi disponibile.


Thumb shiftere Shimano Deore XT
sursa: bikehobo.com



Shifterele Shimano RapidFire, cu o manetă pentru degetul mare și alta pentru degetul arătător, sunt poate cele mai cunoscute, dar la începuturile lor Shimano cocheta și cu alte idei. De exemplu, așa-zisele ”piano shifters” din grupele mai joase, care aveau o ambele manete, și cea pentru urcat trepte și cea pentru coborât, dispuse pentru degetul mare. Acest set-up încă mai este disponibil pe diverse grupe pentru city, precum Nexave, dar el a pătruns în grupele ”serioase” de MTB doar până la vechiul Deore DX de la începutul anilor '90 și acolo s-a și oprit. În ceea ce privește shifterele RapidFire, ele au suferit în timp doar o singură modificare importantă, când maneta din spate a devenit 2-Way Release și acum poate fi operată și cu degetul arătător și și cu cel mare. Practic, este ideea Trigger-ului SRAM, perfecționată de Shimano pe 2 axe și cu o ergonomie ceva mai bună.


Shimano ”Piano Shifters”
sursa: RetroBike.co.uk



Există și erori în lumea shifterelor, iar exemplul cel mai bun sunt Dual Control-urile de la Shimano, adică ideea shifterelor moderne de șosea, adaptată la MTB în combinație cu schimbătoarele Rapid Rise cu arc invers. Problema? Întâi de toate, mountainbiking-ul nu este șosea, iar faptul că maneta de frână era folosită și pentru a schimba viteze genera niște probleme complet inutile. Cât de populare și de dorite sunt aceste shiftere astăzi puteți deduce din prezența lor pe piață. Cert este însă că Shimano a pierdut foarte mult teren în fața SRAM în perioada aceea, în special pe segmentul mediu superior. Fiindcă cealaltă problemă este modul abrupt și autoritar prin care Shimano a încercat să-și impună nefericitul principiu, obligând practic publicul să cumpere și deraioare și frâne odată cu shifterele. Oamenior nu le-a prea plăcut asta. Este iarăși foarte ironic că până și prima versiune a grupei Saint a avut shiftere Dual Control.


De evitat pentru cei mai mulți oameni: Shimano Dual Control



Mai departe, există shifterele rotative, montate în prelungirea manșoanelor. Cele mai răspândite sunt GripShift-urile de la SRAM și RevoShift-urile de la Shimano, în special pe biciclete low-end. Acest principiu a pierdut din popularitate printre mountainbikeri în ultimii zece ani, dar rămâne des întâlnit la bicicletele de oraș. Poate că puțină lume știe că inițial GripShift-urile erau niște shiftere pentru triatlon, care se montau în capetele ghidonului aerodinamic. De acolo au evoluat, au ajuns pe ghidoanele tuturor, anii '90 fiind perioada lor de glorie, și au făcut o companie mică din Chicago să fie un jucător global. GripShift-urile sunt genul de produs pe care sau îl adori sau îl iubești, dar am observat că multă lume judecă aceste shiftere fără să se fi dat cu unele bune, reglate corect.



Gripshift XX de la SRAM
sursa: bikemagic.com



GripShift-urile au avantajul că riderul nu mai trebuie să piardă din aderență în timpul acționării shifterului (ca în cazul celor clasice) iar totodată, la modelele mai performante, greutatea acestora este mai redusă. Dezavantajele pot fi întâlnite atunci când, din cauza unor obstacole neprevăzute sau a terenului accidentat, mișcarea încheieturii pe manșon duce la modificarea nedorită a poziției GripShift-ului și implicit la modificarea raportului de transmisie. Un alt dezavantaj poate fi amplasarea manetelor de frână sau (distanțându-le prea mult față de manșoane), ducând astfel la pierderea anumitor avantaje oferite de utilizarea unui ghidon lat. În același timp, montarea altor manete de control precum cea pentru sistemul de tip dropper al șeii, se va face iarăși la o distanță, după unii, prea mare față de manșon.

Ultimul paragraf istoric și de trecere în revistă a tipurilor de shiftere se referă la Triggerele SRAM. Dacă azi sunt pe peste tot, trebuie știut că primul lot, deși promițător, a fost un fiasco, iar shifterele au trebuit retrease. Au fost reintroduse mai apoi și au rămas. Înainte de Trigger, lumea era pur și simplu împărțită în fani RapidFire și fani GripShift, dar Trigger-ul a adus opțiunea de a schimba vitezele doar prin mișcarea degetului mare și astfel au câștigat rapid teren față de Shimano, care atunci ofereau manete pentru două degete. După cum spuneam mai sus, Shimano a perfecționat ulterior acest principiu, iar în ziua de azi avem shiftere excelente, ca rezultat al concurenței dintre cele două companii.


Primul Trigger de la SRAM



Manetele de schimbător pot fi organizate laolaltă cu cele de frână, formând așa numitele "manete combo", folosite în general la bicicletele de șosea. În alte cazuri, în funcție de preferințele riderului, manetele de frână pot fi unite cu shifterele pentru a obține un singur inel de prindere pe ghidon prin intermediul dispozitivului de tip "MatchMaker".
Alegerea poziției lor ține în mare de păstarea contactului cu manșoanele într-o măsură cât mai mare, în momentul acționării manetelor. De asemenea, vom evita montarea prea apropiată de mână, pentru a ne feri de acționarea accidentală a manetelor în timpul unei ture. Alt lucru care trebuie să ne preocupe este aderența degetelor cu suprafața de contact a shifterelor, pentru a evita alunecările nedorite ale degetelor, raportul transmisiei rămânând neschimbat.
Pentru montarea shifterelor pe ghidon, vom adopta o poziție în care nu este necesar să mutăm mâna pe manșon pentru a le acționa, iar ca unghi față de orizontală, vom fixa shifterul de ghidon atunci când nu trebuie nici să ne întindem excesiv sub ghidon degetul cu care acționăm, dar nici să tragem de police în spate, ca să reușim să agățăm maneta.

X0-ul tunat al lui Marcelo Gutierrez - aderență cu suprafața de contact crescută, suprafață micșorată pentru a evita acționarea accidentală!
sursa: redbull.com




Manetele de frână diferă ca tip de mecanism, în funcție de tipul de acționare a plăcuțelor (mecanic sau hidraulic), și în funcție de reglajele manuale pe care producătorul le-a prevăzut la nivelul manetelor.

În ceea ce privește locul acestora pe ghidon, manetele de frână pot fi montate imediat lângă manșoane sau la o distanță mai mare, chiar după inelul de prindere al shifterului, în funcție de lungimea levierului și poziționarea palmei pe manșon.

Astfel, alegerea corectă din punctul de vedere al poziționării pe laterală, este dată de unghiul format de indice (sau degetul arătător) cu ghidonul, unghi care trebuie să se apropie cât mai mult de perpendicularitate. O deviere cu mai mult de 5-10 grade, va face ca degetul arătător să nu mai execute o mișcare naturală la acționarea levierelor, ceea ce va duce la disconfort și creșterea tensiunii din zona antebrațului la o coborâre mai intensă.

verde - confortabil, rosu - inconfortabil
sursa: enduro-mtb.com


În ceea ce privește distanțarea față de ghidon a levierului de frână (unde există astfel de reglaje), degetul întins dar neîncordat ar trebui să se sprijine pe muchia superioară a acestuia pentru a evita alte situații ce pot aduce tensiune în plus mâinilor, sau, în unele cazuri, chiar neputința de a mai acționa manetele.

Ceea ce mai rămâne de setat este unghiul realizat de manetele de frână cu orizontala. Trebuie ca atenția asupra acestui detaliu să fie sporită, întrucât neglijarea acestuia este unul dintre cele mai mari motive ce cauzează fenomenul "arm pump" dar și lipsa controlului deplin și a unui bun echilibru al riderului. Foarte important: poziția și distribuirea greutății riderului pe bicicletă, sunt și ele influențate de acest aspect.

Observăm astfel 3 moduri în care maneta de frână poate fi poziționată în raport cu orizontala:

1) prea orizontal – atunci când levierul este aproape paralel cu solul, punând presiune pe încheietura riderului, ceea ce poate duce pe termen lung la o suprasolicitare a articulațiilor și la întinderea ligamentelor și de aici, la o serie de probleme de natură medicală, iar pe moment, unghiul antebrațului cu degetul care acționează levierul poate duce la incapacitatea fizică de a frâna (la coborâri lungi și abrupte). Poziționarea aproape orizontală a manetelor de frână face ca greutatea riderului să se mențină în mare parte, în spatele ghidonului.


sursa: enduro-mtb.com



Cu toate acestea, când vine vorba despre curse, sunt și rideri (Yoann Barelli, Damien Oton) care își aduc manetele aproape de orizontală pentru a obține o poziție a corpului mai pregătită pentru neprevăzut, cum este în cazul curselor de enduro.


Poziționarea manetelor de frână pe bicicleta lui Yoann Barelli
sursa: vitalmtb.com



2) normal – atunci când maneta formează un unghi de aprox. 45° cu orizontala, această poziție fiind totodată și cea mai recomandată, deoarece permite distribuirea uniformă a greutății pe bicicletă și pune cea mai mică presiune pe încheieturi și antebrațe. Această poziție este totodată, cea de la care putem pleca atunci când începem să experimentăm diferite alte unghiuri.


sursa: enduro-mtb.com



3) prea vertical – atunci când maneta este aproape perpendiculară pe sol și este cu siguranță poziția cea mai nedorită atât din punct de vedere al controlului bicicletei, cât și din punct de vedere medical. Mâinile nu alunecă de pe ghidon, prin simplul fapt că există degetul mare, care împreună cu o parte a regiunii palmare formează un "clește" în jurul ghidonului. Dacă manetele sunt prea verticale, palmele se vor întinde după ele peste ghidon, suportul oferit de acestea dispărând, toate șocurile fiind preluate în acest caz doar de degetul opozabil. Astfel, în cazul unor șocuri prea puternice, acesta va ceda, făcând mâinile să alunece rapid de pe manșoane.


sursa: enduro-mtb.com



Concluzionând, putem spune că informațiile prezentate în articol ne pot ajuta să ne simțim mai confortabil când ne dăm, să o facem cu mai multă încredere și să conștientizăm cum ne pot influența chiar și unele modificări aparent neimportante, datul pe bicicletă.

Nota redactorului: Pasajul de istorie a shifterelor este realizat de Maximilian Munteanu

Așteptăm comentariile voastre și poate câteva preferințe personale în ceea ce privește partea de cockpit a bicicletei și setarea componentelor acestuia.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×