CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului

Nu știu alții cum sunt, u̶i̶t̶e̶ ̶d̶a̶r̶ ̶e̶u̶-̶s̶ ̶f̶ă̶r̶ă̶-̶n̶d̶o̶i̶a̶l̶ă̶ ̶M̶C̶ ̶h̶o̶n̶o̶r̶i̶s̶ ̶c̶a̶u̶s̶a̶-̶n̶ ̶c̶a̶s̶a̶ ̶s̶i̶n̶d̶i̶c̶a̶l̶ă̶, dar eu, când mă gândesc la Harghita, îmi amintesc de o grămadă de experiențe faine derulate în 17 ani de plimbări prin zonă, majoritatea cu ocazia unor concursuri de mountainbiking, dar nu numai. În tot acest timp n-am întânit nici măcar un dram de negativism prin zonă (nici măcar când am fost în 2001 la striptease în Odorhei după race, cu Păulică, Zemi, Bronco și restul brigăzii, dar asta e deja altă poveste), dar drept îi că m-am și dus de fiecare dată încolo descuiat la cap și la suflet. De ce vă spun toate ăstea, de care probabil că nu vă interesează prea tare? Păi fiindcă trebuia să scriu o introducere. Și pentru că oamenii mei din Harghita fac din nou concurs fain la ei. Și probabil fiindcă țin eu morțiș să demitizez tâmpenia aia cu românul care nu poate cumpăra pâine de la alimentara. Dar să lăsăm ăstea mai bine! Unde eram? Ah, da! Interviu cu Danika, omul de prim plan al echipei de organizare a Harghita Downhill. Dacă sunteți curioși, mai avem materiale din trecut despre acest eveniment aici, aici și mai ales AICI. Spor!

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Jó reggelt, Danika! Încă un pic până la Harghita Downhill! Totul în regulă cu organizarea?

Jó reggelt! :) Pai ne pregatim de ceva timp. Eu sper să fie totul în regulă. Oricum tot timpul apar probleme, dar ne descurcăm noi!

Știu că în anii trecuți ați muncit o tonă la traseu, uneori cot la cot cu prietenele. Avem elemente noi anul acesta sau pur și simplu un traseu mai așezat, care e doar întreținut, ca să fie tip-top pentru concurs?

În mare parte, traseul va fi identic cu cel de anul trecut. Am făcut niște mici modificări în partea de sus, dar traseul este același.

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Anul trecut, unii dintre rideri au avut o surpriză când au văzut gap-ul din prima parte a traseului și unii au stat chiar 40 de minute să mediteze înainte să-l dea. Avem vreo modificare aici? Ce sfat ai să le dai celor care au un blocaj psihologic cu săritoarea asta?

Acolo nu am facut modificări. Tot ce pot să zic e că e mult mai simplu decât pare. Am curățat de pietre, dar probabil vor ieși din nou. Deci sfatul meu e “fără frâne” :)

Ce alte lucruri importante trebuie să știe cine vine la Harghita Downhill? La ce să se aștepte?

Traseul nu este lung, dar e foarte solicitant. Nu prea ai timp să te odihnești, trebuie să lucrezi peste tot! ;)

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Având în vedere că localnicii se dau mai mult pe traseul ăsta, logic, crezi că au vreun avantaj considerabil în această cursă?

Din păcate, nu. Fiind greu de accesat față de altel, plus problema cu urcarea (trebuie să se strângă minim 5 oameni) înseamnă că nu ne-am dat pe acolo. Poate vreo 3 zile maxim. În celealte dăți când am fost acolo, am lucrat la traseu.

Dacă ne uităm la sezonul derulat până acum, am putea spune că este anul lui Remus Bonta, foarte în formă pe o bicicletă de enduro. Ce pronostic dai? Cine crezi că va câștiga Harghita Downhill?

Remus se dă foarte bine. Totuși sunt niste porțiuni unde te avantajează o bicicletă de DH. Să vedem cine o să vină la concurs! Fiind primul an când o să participe și Sorin, eu cred că are multe șanse, fiind un traseu care îl avantajează.

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Pe de altă parte, anul acesta am văzut la cursele de downhill o brigadă foarte veselă din Ciuc pe care o vedeam altminteri la zăpadă și la skate sau BMX: Bobo, Csobod, Okos, Barni, Bando. Cum de s-au apucat oamenii ăștia de dat la downhill și cum se explică oare că au ajuns să se dea așa bine într-un timp așa scurt?

De mult așteptam acest timp, să mă pot da cu ei împreună. Cu ceva ani în urmă, ne dădeam pe BMX și ieșeau niște excursii foarte faine. Acum din nou facem același lucru, numai ca s-au schimbat bicicletele. :)) Am insistat și eu să-și cumpere biciclete de DH. Eu zic că nu e de mirare că se dau așa de bine, luând în considerare se dau toți pe bicicleta de când îi știu. O să fie interesant la clasa Hobby. Sper să fie pe podium! :))

N-am fost încă la nici o ediție Harghita Enduro, dar știu că mai sunt trasee excelente prin zonă. Ce s-a întâmplat, de exemplu, cu traseul de la primele ediții Harghita Downhill, care avea un farmec aparte, fiind în mare parte natural și sălbatic?

La enduro o să fie inclus și acel traseu de pe lângă traseul de DH. Al treilea traseu e încă în lucru. Sper să iasă așa cum trebuie!

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Deși e foarte fain, Mădăraș e un loc relativ izolat și nu are parte de facilitățile pe care le au alte stațiuni. Și totuși, la voi sunt trasee bine puse la punct și în alte părți nu și lumea se tot plânge. Ce sfat le dai celor care-și doresc să facă un traseu de downhill sau de enduro sau freeride într-un loc unde nu există încă unul? De unde să înceapă?

În primul rând, foarte multă ambiție. În al doile rand, e foarte important să fii susținut de localnici sau de interesul stațiunii.

Presupunem că localnicii și ardelenii știu un pic mai bine cum să ajungă la Mădăraș, dar cei care bat drumul din sud, pe unde să o ia? Brașov - Miercurea Ciuc sau prin Pădurea Bogății, Vânători și apoi pe la Odorheiu Secuiesc? Se urcă mai bine pe la Vlăhița, direct, sau pe Zetea - Sub Cetate?

În nici un caz să nu urce dinspre Vlăhița, că drumul e foarte stricat. Din orice direcție vin, sfatul meu e sa o ia pe ruta Bradești - Izvoarele și de acolo la Harghita Mădăraș. Drumul este asfaltat în mare parte. Cred că vreo 3 km este macadam, în rest, drumul e foarte bun.

Cu cazarea cum stăm? Capitala tot la Súgó Panzió e sau mai sunt și alte locuri de cazare prin zonă?

Cabana principală e tot Pensiunea Súgó . Mai sunt și alte variante: cabana 21 gr, cabana Harghita Mădaraș, pensiunea Pethö etc. Dacă nu, la poalele muntelui, în Izvoare sunt o grămadă de pensiuni.

Să lăsăm lucrurile serioase! Avem petrecere sâmbătă seară sau ne călugărim cu toții după sezonul ăsta?

Din păcate, nu organizăm petrecere, concursul fiind duminică. Avem nevoie de concurenți, nu vrem să fie toți mahmuri. :) Oricum, barul de la pensiunea Súgó o să fie deschis, cine vrea poate să se distreze! (N.R.: Sommelierii de bere, se aude?)

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Cui mulțumim pentru că se întâmplă Harghita Downhill? Cine sunt voluntarii, cine a ajutat, cine a muncit la trasee?

La traseu a lucrat comunitatea din zonă: Alpar din Odorheiu Secuiesc, Gabor, Bando, Okos. Distracția s-a legat foarte bine cu treaba și le mulțumesc. De organizarea concursului vinovații sunt Pensiunea Súgó, RideMore, iar sponsorul oficial este binecunoscutul magazin KeroBike, de la care vin o grămadă de premii!

Köszi szepen, ne vedem la Mădăraș!
Szivesen, și vă așteptăm pe toți!

CND #4 Harghita Downhill: călătorie spre centrul Ardealului


Comunicatul oficial, așa cum apare el pe Facebook:

Concursul Harghita Downhill vă așteaptă din nou la Harghita Mădăraș în perioada 26-27 August 2017.
Aflat la a patra sa ediție, cursa face parte din Cupa Naţională de Downhill încă din 2016.
Evenimentul se desfășoară pe traseul realizat în anul 2015, care de atunci a fost îmbunătățit periodic, pentru a crește nivelul competiției.

Locul de desfășurare: Harghita Mădăraș
Organizator: SúgóPanzió / RideMore
Sponsor Principal: KeroBike (www.kerobike.ro)

PROGRAM:
Vineri:
10:00 - 17:00 înscrieri
10:00 - 17:00 antrenamente și track walk ( pentru ziua de vineri shuttle-ul va costa 50 Ron)

Sâmbătă:
09.00-19.00 Înscrieri
09:00-10.00 Track walk
10:00-14:00 Antrenamente Libere
14:00-15:00 Pauză (Track walk)
15:00-18:30 Antrenamente Libere
19:00 - Ultima urcare

Duminică:
09:00-11:30 Antrenamente Libere
12:00-14:00 Calificări
14:00-15:00 Pauză
15:00-17:00 Finală
17:30 Ceremonia de premiere

ECHIPAMENT:
Obligatoriu: cască full-face, genunchiere, dopuri de ghidon sau manșoane care acoperă extremitățile ghidonului.
Recomandăm: protecție de spate și neck-brace.

ÎNSCRIERE:
Link: http://mtbcup.ro/cupe-nationale/harghita-dh/

Categoriile de participare sunt: Hobby, Hardtail, Copii (sub 14 ani), Juniori, Elite, Masters și Feminin. Categoria hardtail există la nivel de eveniment, nu la nivel de cupă și necesită licențiere (citește regulamentul aici: http://mtbcup.ro/regulament/ )
Categoria Copii se adresează segmentului de vârstă până în 14 ani.
Sportivii din categoriile Feminin, Juniori, Elite și Masters trebuie să dețină o licență FRC valida.
Sportivii din categoria Hobby trebuie să dețină o adeverință medicală care să ateste că sunt apți pentru efort și o asigurare valabilă în caz de accident.
Verificarea licențelor, adeverințelor medicale, a asigurarilor și preluarea numerelor de concurs se va face la oficiul de înscriere.

* Minorii se vor prezenta la inscrieri cu declaratia pe propria raspundere completata de un parinte, sau tutore legal si legalizata la notar. (declaratia se poate descarca aici: http://mtbcup.ro/regulament/)

Taxa de înscriere: 150 RON.

*Plata se va efectua la faţa locului la pensiunea Súgó
**În același loc o să completați și formularul prin care se atestă că sunteți de acord să participați la acest concurs pe proprie răspundere.
***Participanții la clasa Hobby vor face dovada asigurării de accident și a adeverinţei de la medicul de familie prin email după completarea formularului online sau la race office, în ziua concursului.
****Clasa Hobby este comună pentru ambele sexe și pentru participanţii de toate vârstele și se adresează celor care nu sunt interesați de latura competitivă a evenimentului. Totodată participanții la această clasă deși sunt cronometrați NU vor fi punctați în cadrul Cupei Naționale de Downhill. Nu vor exista categorii diferite în funcţie de vârstă sau sex la această clasă.

CAZARE:
Pensiunea Súgó

Cameră dublă sau de patru persoane 55 Ron/noapte/persoană
Cameră de 6 şi 10 persoane 40 Ron/noapte/persoană

TEL: 0725.927.773, 0745.522163


N-am fost în stare să mă decid între ăstea două melodii (de fapt, era și o a treia), deci le pun aici pe amândouă:


Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×