Cicliști din 25 de țări vor concura la Carpathian MTB Epic 2018

Cea de a 2-a ediție a evenimentului, acreditat UCI, va fi organizată în perioada 16-19 August 2018, la Cheile Grădiștei - Fundata.

Cicliști din 25 de țări vor concura la Carpathian MTB Epic 2018
© MPG

Staruri ale ciclismului montan, legende internaționale, campioni europeni și naționali, dar și cicliști amatori pasionați de acest sport vor lua parte la cea de a 2-a ediție a Carpathian MTB Epic, în înercarea de a cuceri munții României! Competiția mountain bike multi-etapă, acreditată de UCI, va introduce participanții în regiunea sălbatică din Carpații Meridionali și în atmosfera sportivă energizantă din complexul Cheile Grădiștei - Fundata.

Mai sunt doar câteva zile până când Race Village al Carpathian MTB Epic 2018, eveniment organizat de MPG România, va vibra de sutele de voci și va fi plin de entuziasmul natural al participanților în timp ce vor aștepat Startul cursei. Prima cursă multi-etapă din România înregistrată în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), la categoria S2, se va desfășura în perioada 16-19 August la Cheile Grădiștei - Fundata, un complex de nivel Olimpic situat în “Alpii” Transilvaniei, respectiv în județul Brașov.

Cicliști din 25 de țări vor concura la Carpathian MTB Epic 2018
© MPG

Mulți cicliști celebri și pasionați, de la campioni Europeni până la cei de nivel mondial, din 25 de țări, vor concura în cursa 4-day EPIC. Echipa MPG România este încântată să ureze bun venit Ambasadorilor de eveniment: Ariane Lüthi, care a cucerit podiumurile la unele dintre cele mai grele concursuri de mountain bike din lume, precum Absa Cape Epic la care a fost de 5 ori campioană; Frans Claes, numărul 1 în clasamentul UCI World Series Marathon 2017; și Vitor Gamito, atlet olimpic, câștigătorul Turului MTB al Portugaliei și Ambasador GoldNutrition.

Competiția se anunță a fi și mai strânsă la cea de a doua ediție a sa, printre campionii internaționali și naționali aflându-se: Janka Keseg Števková (Slovacia), câștigătoarea primei ediții a Carpathian MTB Epic, Márton Blazsó (Ungaria), care a ocupat locul 3 anul trecut în cursa 4-day EPIC din cadrul acestui concurs, Hans Comyn, Ambasador de eveniment (Belgia), Gustav Larsson (Suedia), câștigător a două medalii de argint la Jocurile Olimpice din Beijing în 2008 și la Campionatele mondiale în 2009, Lejla Tanovid și Ivan Širid (Bosnia și Herțegovina), Peeter Pruus (Estonia), Katazina Sosna (Lituania), Riccardo Chiarini (Italia), Cory Wallace (Canada), Jovana Crnogorac (Serbia), Celina Carpinteiro (Portugalia), Andrea Juhásová și Martin Haring (Slovacia), Ramses Bekkenk (Olanda), Veronika Cseh, Andras Parti și Regina Schmidel (Ungaria), Frédéric Gombert (Franța), Miguel Angel Garcia Marti (Spania), deținător al titlului de campion european la Ultramaraton MTB - Master 50, Pirmin Eisenbarth, Daniel Gathof, Jakob Hartmann și Pirmin Sigel (Germania), Wolfgang Krenn (Austria) etc. Printre cicliștii Elite din România care au acceptat provocarea competitorilor străini se numără: Lucian Logigan, Alexandru Stancu, Bogdan Duca, Marius Stancu, Attila Malnasi, Ede Molnar, Daniel Bostan, Raul Sînza, Roberto Burța, Tudor Oprea, Robert Dobai Joltvinschi și Paul-Sebastian Muntean.

Cicliști din 25 de țări vor concura la Carpathian MTB Epic 2018
© MPG

Carpathian MTB Epic 2018 este deschis tuturor iubitorilor de MTB din țară și de peste hotare, atât profesioniști cât și amatori, oferind 2 variante de concurs:
  • 4-day EPIC include un Prolog și 3 etape zilnice de competiție. Prologul, care va avea loc joi, 16 august, este o cursă în format XCT, pe un traseu de 11 kilometri. Cele 3 etape, organizate în perioada 17-19 august 2018, sunt în format XCM (Cross-country Marathon) și se desfășoară pe câte un traseu distinct de concurs, pe o distanță de 60 km fiecare, având plecarea și sosirea la Cheile Grădiștei - Fundata. Totalul diferenței de nivel acumulate în urcare, pe durata celor trei etape, este de 8.500 m.
  • 1-day Challenge are loc pe 19 august a.c. și, ca noutate față de prima ediție, propune un traseu mai scurt, de numai 40 km, special realizat pentru a oferi riderilor amatori, care nu au atins încă un nivel de pregătire necesar pentru cursa 4-day EPIC, ocazia unei experiențe MTB autentice în cadrul unui concurs internațional de top.

Cicliștii Elite care vor lua parte la acest eveniment vor avea șansa să câștige 80 de puncte UCI MTB XCO. Concursul multi-etapă din Carpații Meridionali este full-service – „eat, ride and sleep”, oferind tuturor participanților o experiență provocatoare, servicii la un standard de top și o organizare impecabilă. Premiile oferite de organizatori la Carpathian MTB Epic 2018 includ trofee, medalii, flori și sume în bani, plus alte cadouri speciale din partea sponsorilor. Suma totală a premiilor în bani este de 15,480 Euro.

Cicliști din 25 de țări vor concura la Carpathian MTB Epic 2018
© MPG

Echipa MPG România pune un accent deosebit pe atmosfera sportivă a evenimentului, care va fi una veselă și prietenoasă pe durata celor 4 zile, promovând cultura locală și ospitalitatea românească. O mulțime de surprize îi așteaptă pe oaspeții străini și locali, incluzând cine cu specific tradițional și o seară specială în prezența contelui Dracula!

Toate detaliile despre concurs se regăsesc pe pagina oficială www.carpathianmtb.ro/ro, iar programul evenimentului poate fi consultat direct prin click aici.

Carpathian MTB Epic 2018 beneficiază de încrederea și susținerea acordată de Banca Transilvania și Gatorade, sponsorii oficiali ai concursului, alături de furnizorii oficiali și partenerii BOSCH, GoldNutrition, Profructta, Tractalis și complexul Cheile Grădiștei - Fundata. Susțin evenimentul în calitate de parteneri: Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Turismului, Romsilva și Administrațiile Parcurilor Naționale Piatra Craiului și Bucegi, Salvamont România, Federația Română de Ciclism, Consiliul Județean Brașov, Centrul România - Convenția Carpatica și Fundația Conservation Carpathia. Suporterii competiției sunt: CANAH, Mitsubishi - Țiriac Auto, Kronenbourg 1664 Blanc, Expotehnica, La Vitta, Domeniile Urlați, Zimbria, Torockoi, Legume Fericite, Barilla, Eisberg, Organic India, Terapie pentru Mișcare, Papercups.ro, ROMDIST Packaging, Ambulanța de Biciclete - AmBike, România Sălbatică, NTD Films, Bio-natur.ro și Mainfreight. Ne sprijină și ne ajută să comunicăm în permanență și să vă informăm: Radio GUERRILLA, FreeRider.ro, Prima TV, TVR, International Mountainbike Magazine – IMB, Biciclistul.ro, Transilvania365, RomâniaPozitivă.ro, Ireporter.ro, BikeEvents.ro, Bike FM și SportsPlanner.com.

Toate noutățile și informațiile sunt comunicate pe paginile de social media Facebook Carpathian MTB Epic și Instagram Carpathian MTB Epic, unde vă așteptăm cu Likes și Shares. Pe durata evenimentului, vă invităm să urmăriți transmisiunile LIVE pe: Youtube Carpathian MTB Epic Romania și Facebook Carpathian MTB Epic. Vă așteptăm pe toți să susțineți acest concurs internațional fie online, fie la fața locului, și să vă bucurați de aventura sălbatică, dură și EPICĂ!
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×