Astăzi banda întâi e-a mea!

… s-a auzit la un moment dat din grupul bicicliştilor care pedalau în semn de protest pe bulevardele din Bucureşti, sâmbăta trecută 27 octombrie. Este trist dacă ne gândim că în unele ţări civilizate primele două benzi din trei sunt destinate bicicliştilor. Dar noi trăim în Europa de est şi suntem cu minimum 20 de ani în urma celor la care ne uităm tot timpul şi cu care ne comparăm.

Începută în noiembrie 2005 cu un Flash Mob, mişcarea bicicliştilor din Bucureşti a ajuns azi la un nivel acceptabil. Sunt mulţi biciclişti pe străzi, numeroşi cei care se duc la munte să se plimbe pe bicicletă, sunt multe concursuri de mtb şi sosea, ce mai, dacă privim situaţia aşa, stăm chiar bine. Din păcate adevărul este destul de departe pentru că, deşi recreerea are un rol însemnat, mersul pe bicicletă în oraşe are mai multe implicaţii.

Noiembrie 2005, Flash Mob in Bucuresti


Sâmbăta trecută s-a desfăşurat unul din cele mai importante marşuri ale bicicliştilor din Bucureşti. Organizatorii şi participanţii au vrut să demonstreze autorităţilor că în Bucureşti bicicliştii reprezintă deja un număr ce trebuie luat în considerare. Autorităţile au „făcut-o”şi au construit o serie de benzi de circulaţie pentru biciclete, dar care s-au dovedit impracticabile, fapt recunoscut şi de Poliţie. Principalul motiv: amplasarea acestora pe trotuare.

Sâmbătă bicicliştii au mărşăluit pe arterele din Bucureşti scandând sloganele care ar trebui să reprezinte „taskuri” pe agenda de lucru a autorităţilor locale. Au fost mulţi cei prezenţi la demonstraţie. Nu i-a numărat nimeni, însă cu siguranţă au fost peste 1.000 de biciclişti. Acum cârcotaşii din administraţia locală vor spune că 1.000 de oameni din cei 1,6 milioane câţi are Bucureştiul reprezintă o nimica toată din populaţia Capitalei, adică pe bună dreptate, merită cheltuiţi banii pentru doar atât?

Undeva langa pasajul Bucur Obor, sambata trecuta in Bucuresti


Evident că da! Odată ce ai creat condiţiile necesare, din ce în ce mai mulţi vor dori să profite de avantajele deplasării pe bicicletă în oraş. Chiar şi doar pentru zilele când este frumos şi soare.

Protestele bicicliştilor nu trebuie însă judecate ad litteram de cei neimplicaţi direct. În fond este o nesimţire ca noi, bicicliştii, să cerem piste când şoferii nu au parcări, când pietonii nu au trotuare, când pensionarii nu au parcuri, când românii nu au bani. Dar dacă priveşti imaginea în ansamblu vei vedea imediat că o bicicletă în plus pe stradă înseamnă o maşină în minus şi mai mult loc pentru ceilalţi şoferi, îţi dai seama că o bicicletă în plus înseamnă mai puţină poluare, mai puţine maşini pe stradă înseamnă zgomot mai puţin şi un oraş mai liniştit. În concluzie, creează condiţiile, favorizează bicicliştii şi toată lumea va avea de beneficiat. Nici măcar nu trebuie să inventăm noi roata, trebuie doar să ne uităm la cei cu care ne comparăm tot timpul. Şi vorba aia: „Un oraş în care se poate pedala este un oraş în care se poate trăi.”

Dar mai este mult până să ajungem acolo. Au trecut 7 ani de la primele mişcări organizate ale bicicliştilor şi mai este nevoie de foarte mulţi până când un biciclist va merge în siguranţă şi eficient în oraşele din România. Şi nu este doar cazul Bucureştiului. Mă uitam pe pozele făcute în Varşovia anul trecut când am prins un Critical Mass acolo. Oamenii şi-au început protestele înainte de 2002 (şi să vedeţi pe YouTube cu ce lupte de stradă) iar astăzi, deşi lucrurile stau mult mai bine ca la noi, încă se chinuie să fie recunoscuţi şi respectaţi în trafic.

Masa Critica din Varsovia anul trecut. O multime de voluntari moderatori care controlau participantii si intersectiile pe unde urma a se trece


Lipsa pistelor pe carosabil nu reprezintă singura problemă din cauza căreia biciclistul din România nu se poate deplasa în siguranţă. Celelalte două cele mai importante sunt câinii comunitari şi lipsa respectului din partea şoferilor. „Nu mă poza bah că-ţi iau aparatu’”, am auzit sâmbătă, dintr-un Logan roşu cu aripa faţă înlocuită şi încă nevopsită, în timp ce fotografiam bicicliştii. Nu generalizez, pentru că din 2005 încoace s-au schimbat totuşi multe în bine, dar asta este atitudinea pe care o întâlneşti la majoritatea şoferilor.

Cum spuneam însă, mai avem mult de „pedalat”. În urma marşului de sâmbătă nu se va schimba nimic peste noapte nici măcar într-un an sau doi. Însă fără a le reaminti în permanenţă că suntem aici şi avem puterea să facem tuturor viaţa mai bună, fără a le sufla în ceafă şi arăta unde greşesc, lucrurile nu se vor evolua spre bine, aşa că este datoria noastră să ducem la capăt ce am început acum 7 ani.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×