Log In
Pentru a putea posta mesaje te rugăm să te loghezi
|
Nu ai cont? Creează cont acum
DirtBike Logo

E-Bike care sa sustina 145kg


Florin Mare

Trimite mesaj
Posturi: 6
Subiecte: 1

#416100 8 mai la 12:13

Salutare,
Asa cum mentionam si in titlu, caut un E-Bike care sa poata sustine 145kg. Am inaltimea de 1,82m. Scopul e sa incep sa lucrez la conditie fizica, sa ma ajute si in tentativa de a slabi si sa ma pot bucura de drumetii usoare (asfalt si drumuri pietruite, dealuri si eventual poteci prin padure) impreuna cu familia si prietenii. La greutatea pe care o am, clar nu caut sa fac ceva extrem.
Stiu ca e un "challenge" sa gasesc ceva potrivit si stiu ca preturile vor fi piperate, dar am un buget de aproximativ 20.000 Lei si poate ma puteti ghida intr-o directie sau alta.
Din ce informatii am reusit sa gasesc pe net, limitele legate de greutate sunt destul de restrictive si se invart intre 120 si 135kg, bicicleta cu tot cu biciclist. Prin specificatii si posibilitatea de a le gasi si prin Romania am gasit doar Riese&Muller Multicharger care are o limita la 175Kg. Din pacate disponibila doar pe final de August. Aveti ceva experiente cu brandul acesta?

In alta ordine de idei, stiu ca e o nebunie cu stocurile si asteptarile mele initiale de a lua ceva potrivit in timp scurt nu sunt foarte realiste, asa ca poate sunt nevoit sa cumpar ceva care va avea la specificatii o greutate mult sub cea pe care o am eu, dar e disponibila acum.
Totusi, ce specificatii sa urmaresc si care sunt elementele care vor fi expuse cel mai mult la uzura si distrugere?
Din ce inteleg, majoritatea componentelor se pot inlocui in general cu altele de o calitate mai buna, care ar putea sa transforme bicicleta in ceva mai potrivit pentru abuzul de greutate. Puteti sa-mi sugerati ceva concret legat de asta?

Ultima bicicleta folosita a fost un clasic Pegas...acum 30 de ani, deci una peste alta, sunt incepator in tot ce inseamna biciclete si solutii tehnice actuale si as avea rugamintea sa tineti cont de asta.

Multumesc anticipat pentru orice sfat sau idee puteti sa-mi oferiti!

Calin Neagu

Trimite mesaj
Posturi: 4034
Subiecte: 14

#416105 8 mai la 17:01

Modifica serios dieta sa mai slabesti, intai mai da jos niste kg,
Astfel nu mai cauti solutii exotice/ scumpe si fara sens, doar vrei sa slabesti.

Daca e vre-o piscina deschisa in orasul tau, mergi :)

ultima modificare: 8 mai la 17:04

Iorga Alex

Trimite mesaj
Posturi: 246
Subiecte: 38

#416128 8 mai la 21:25

la prima strigare zic ca e important sa fie un cadru fix sau full dar shock obligatoriu arc (multi lbs) cu o furca solida si niste jante de 30mm latime interioara cu butuci zdraveni. La utilizarea dorita de tine nu vad probleme la prima vedere.

Calin Neagu

Trimite mesaj
Posturi: 4034
Subiecte: 14

#416144 9 mai la 08:29

aah deci el nu vrea sa slabeasca ci doar sa mearga cu prietenii si familia... atunci sa ignore mesajul meu.

Gelu Vlad

Trimite mesaj
Posturi: 2811
Subiecte: 4

#416146 9 mai la 08:45

Nu conteaza, orice miscare oricat de putina o sa-l ajute.

Reise & Muller e un brand de e-bike-uri respectat. Sunt gandite din start ca si e-bike-uri, nu ca si o bicicleta adaptata, in conclusize sunt foarte bine integrate si de calitate excelenta. Si eu cochetam sa-mi iau un Tinker la un moment dat pentru mers la munca (am de urcat un deal si n-as merge echipat sport, ci in haine casual). Multicharger e un o bicicleta de transport, probabil din cauza asta are limita la 175 kg. Charger 3 are limita de 140 kg. Vezi ca e vorba despre limita bruta, adica cu tot cu masa proprie a bicicletei, deci scade masa bicicletei sau cauta unde e specificata masa maxima a ocupantului.

Alte sugestii:
https://electricbikereport.com/ebikes-for-heavier-riders/

Shimano a lansat recent acest clip pentru incluziunea persoanelor supraponderale:
https://youtu.be/JytAXpxmmQY

ultima modificare: 9 mai la 08:58

+2
Florin Mare

Trimite mesaj
Posturi: 6
Subiecte: 1

#416148 9 mai la 13:11

Multumesc Alex pentru sugestii. Da, c-am la asa ceva ar trebui sa fiu atent.
Iti multumesc si tie Gelu. Citisem articolul acela. De acolo am preluat si ideea de Reise&Muller si din tot ce am gasit pe net, par sa fie un brand de calitate si destul de popular pe anumite nise. Am ales Multicharger pentru limita de 175Kg. 25kg bicicleta si 150kg ocupantul. La asta m-as fi incadrat. Problema e ca un termen de livrare este estimat pe final de August. Poate.
Restul modelelor sunt intradevar limitate la 140kg, greutate totala. Parca nu as vrea sa dau 4.000 Euro pe ceva ce sigur va incepe sa imi creeze probleme si ma va duce la costuri suplimentare in timp scurt.
Si eu si familia mea suntem la inceput de drum in ceea ce priveste "biciclitul". Dupa un an de pandemie, izolare si scoala online, incercam sa iesim din hibernare si sa ne schimbam stilul de viata intr-o directie mai sanatoasa. Realist vorbind, joburile, responsabilitatile pe care le avem fiecare, nu o sa ne permita sa facem schimbari radicale in scurt timp, dar trebuie sa incepem de undeva. Fiica noastra pare sa fie foarte incantata de a merge cu bicicleta si nu as vrea sa ratam sezonul asta doar pentru ca eu nu imi gasesc bicicleta potrivita.
Asa ca imi schimb putin prioritatile si o sa incerc sa aman ideea de ebike pe moment si sa incerc sa merg pe altceva in prima faza.
Gasisem Trek Roscoe 6, 7 si 8 ca modele interesante si care par sa fie construite destul de solid, incat poate resusesc sa duc la final sezonul asta fara incidente multe si sa-mi gandesc din timp o achizitie mai potrivita pentru sezonul urmator. Stiu ca limitarea de greutate totala la modele respective este la 136kg, dar oricum o iau, majoritatea modelelor se invart intre 120 si 130kg, deci la greutatea mea ar trebui sa renunt definitiv la idee in acest moment, dar nu vreau sa o fac. Ce ziceti, modelele respective sunt OK sau aveti voi vreo sugestie diferita?
Din nou, multumesc anticipat pentru orice ajutor.

Gelu Vlad

Trimite mesaj
Posturi: 2811
Subiecte: 4

#416155 9 mai la 19:52

August e ok. Multe au termene de livrare dupa septembrie acum. Daca gasesti ceva cu livrare mai devreme ia. Trek-ul e ok dar nu stiu cat tin rotile de 29" si e cam de dat mai agresiv mai pe râpe. Cel mai bine comanzi R&M si astepti. Pana la urma va veni, desi blochezi suma respectiva. Poate ai posibilitatea sa iei ceva in rate pe card de cumparaturi? Mai era in articol un Bulls pe la 150 kg.

ultima modificare: 9 mai la 19:59

+1
Cristian Laur

Trimite mesaj
Posturi: 11

#416158 10 mai la 00:12

Sunt si eu curios de chestia asta, am cautat insa nu prea am gasit, la roti, cele de 27.5 ar tine mai bine decat cele de 29?
Din cate am vazut, cele de 27.5 sunt mai groase de obicei?

+1
Florin Mare

Trimite mesaj
Posturi: 6
Subiecte: 1

#416173 10 mai la 13:56

Daca aleg Trek, nu indraznesc sa merg pe rotile de 29" :) Am vazut modelele Roscoe din 2021 ca vin si cu roti de 27.5" cu cauciucuri de 2,8''.
Nu stiu din propria experienta, dar din ce inteleg, rotile mai mari, ca cele de 29", se pot deforma mai rapid si spitele se rup mai repede. E cumva logic ca mergand pe aceiasi calitate la roti, cele mai mici sa reziste mai bine la utilizare normala, dar mai ales la abuzuri.

+1
Gelu Vlad

Trimite mesaj
Posturi: 2811
Subiecte: 4

#416176 10 mai la 14:11

Rotile tin mai bine cu cat sunt mai mici, mai groase jantele si construite mai atent cu spite care suporta forte mai mari.

Ex de spite:
https://www.sapim.be/spokes/butted/force

Sunt unele care tin mai multi N/mm2 (Sapim Laser) dar avand sectiune mai mica tin mai putin.

Ex:

1500 N/mm2 x 0.56 mm2 = 840 N pentru Laser
vs.
1400 N/mm2 x 0.81 mm2 = 1134 N pentru Force.

Cel mai mult dintre spitele Sapim tin modelul Strong, dar sunt cu cap de 2.3 mm si trebuie nipuri adecvate.

Sunt plus Bike-uri si Fat bike-uri cu roti de 27.5+ si 26. La alea e mai groasa si janta si anvelopa. Daca sunt de caliatate buna si stranse spitele ca lumea de catre personal calificat si cu aparat de masurat tensiunea, ar trebui sa tina. De fapt acum mi-am amintit ca Roscoe e cu roti plus de 27.5+, nu de 29" cum ziceam mai sus, numai ca n-am vazut e-bike Trek Roscoe, doar bicicleta normala, neasistata.

ultima modificare: 10 mai la 14:21

+1
Teodor Jagate

Trimite mesaj
Posturi: 979
Subiecte: 9

#416201 10 mai la 23:08

Marco Wolff-Staudacher, CE Commissioner | MERIDA Bikes
“All eMTBs manufactured by Merida are currently rated to a total weight of 140 kg. However, our e-Bikes must have a safety factor that exceeds this nominal rating. Of course, our goal is to increase the weight limit, though that requires extensive testing of both individual components and complete eMTBs. Merida test all the critical components that we don’t manufacture ourselves and also test them for anticipated misuse. Whilst increasing the weight rating for trekking and city ebikes to 150 kg will be easy to achieve for the next model year, that becomes a lot harder for the higher loads experienced by eMTBs. Now, test labs can even simulate eMTB use in the bikepark.”

Deci, un eBike Merida te-ar ține fără probleme, limita lor e clar mai sus de 140 kg, cum spune și producătorul. Dar pe șosea și doar drumuri neasfaltate sau pădure, fără cățărări și coborâri urâte.

Mai jos ai una americană care ține 150 de kg, sunt mau multe, dar prin America. Treaba este așa, mă îndoiesc serios că reușești să duci din picioare cu bateria la minim, așa că vei da pe maxim iar la greutatea ta bateria se va duce ultra rapid, ceva gen 15-30 km maxim doar plat. Așa că...

https://www.ancheer.shop/products/ancheer-2018-newest-electric-mountain-bike-27-5

P.S. Bicicleta NU te ajută la slăbit, e doar așa, de toniefiere. FUGA DE...frigider ajută 90% :) Crede-mă că vreau să fug de el și eu :)

ultima modificare: 10 mai la 23:29

+1
Adi Petre

Trimite mesaj
Posturi: 146
Subiecte: 3

#416212 11 mai la 09:08

Gelu Vlad: Rotile tin mai bine cu cat sunt mai mici, mai groase jantele si construite mai atent cu spite care suporta forte mai mari.
...
Sunt unele care tin mai multi N/mm2 (Sapim Laser) dar avand sectiune mai mica tin mai putin.

Ex:

1500 N/mm2 x 0.56 mm2 = 840 N pentru Laser
vs.
1400 N/mm2 x 0.81 mm2 = 1134 N pentru Force.

Cel mai mult dintre spitele Sapim tin modelul Strong, dar sunt cu cap de 2.3 mm si trebuie nipuri adecvate.
...


in primu rand trebe spus ca la 1500 MPa - care cred ca e tensile de fapt - trebe sa inmultesti acea valoare cu ~1.767mmp ca pt 1.5mm diametru sectiune rotunda a spitei.

0.75^2*3.14159=1.767
1.767*1500/9.8=270kgf...

eu suspectez ca au 1200MPa yield si deci tensiunea maxima la care se vor deforma plastic va fi de ~216kgf. asta presupunand ca stresul torsional (rezidual) a fost eliminat.

daca spitele ajung la 120-130kgf in urma lucrarii (tensiunile dinamice, in sarcina, ajungand sa fie altele) atunci singura belea pentru acele spite ar putea fi loviturile accidentale pe care le-ar lua de la pietre sau diverse alte obiecte contondente (accidentale, rare situatii) care sa poa sa le creasca tensiunea pana la pragul de deformare plastica care sa insemne descentrarea rotilor (pierdere tensiune).

in al doilea rand mai trebe spus ca daca vrei sa construiesti niste roti cat mai zdravene trebuie sa alegi jante nu numai cu profil destul de lat (pt stabilitatea anvelopei mai mult si mai mult) dar si cu profil pe cat posibil inalt asa incat in sarcina spitele sa nu fluctueze in tensiune cu o amplitudine prea mare. sa nu ajunga sa poata sa se desurubeze din nipluri. e destul de simplu de inteles ca un surub de va desfileta dintr-o piulita conventionala daca nu e suficient de strans. la fel si niste nipluri se pot rasuci treptat ori de cate ori tensiunea in spite ajunge la zero.

chiar daca ai pasta similara loctite (spre exemplu sunt anumite nipluri care vin din fabrica cu asa ceva cat sa previna dereglarea rotilor prin acest fenomen) vei avea problema lovirii la revenire. si nu numai asta... dar materialul oboseste mai mult daca amplitudinea deflectiei jantei e destul de mare cat sa implice si o amplitudine mare in ce priveste diferenta de elongatie a spitelor.

in al treilea rand... cand alegi spite groase ai pe langa dezavantajul greutatii... un avantaj in ce priveste tensiunea maxima la care poti sa te duci daca ti-ai facut temele. pe scurt: nu are rost sa scoti tensiune atat de mare pe spite subtiri - comparat cu cealalta situatie, a spitelor groase - daca sarcina maxima dinamica asupra jantei va face ca scaderea temporara in tensiune sa lase sa ramana tensiune doldora pe spita aceea mergand spre sol iar janta sa fie aproape sa cedeze. daca e sa compari doua situatii care sa insemne spite groase vs subtiri dar cu aceleasi tensiuni... atunci cu spite groase vei avea o scadere mai mare in tensiunea spitei mergand de la butuc spre sol si din acest motiv are rost sa mergi pe o tensiune mai mare in comparatie cu situatia spitelor subtiri. asta insemnand ca roata va fi mai zdravana per ansamblu, presupunand ca ai si nimerit tensiunea corespunzatoare - care o fi si aia.

un aspect foarte delicat in timpul in care construiesti/repari rotile: stresul aplicat jantei prin intermediul niplurilor care se rotesc frecand pe capse (daca nu sunt capse atunci cu atat mai mult)... numai daca ti-ai batut capul cat sa gestionezi cat mai bine aceasta problema are rost sa sari calul cu tensiunea maxima a spitelor DS (Drive Side). macar lubrifiantul care trebuie...

acest lucru care ar trebui sa nu necesite explicatii: cu cat ai variatie mai redusa in tensiune (asta insemnand ca ajungi si sa ai un reglaj destul de precis in radial runout) cu atat mai mult iti poti permite sa ai o tensiune finala in spite mai ridicata. daca faci reglajul de radial runout luand in seama abaterea in tensiunea spitelor (fata de media flansei) atunci incepi sa nu mai fii un nepriceputeanu. daca te duce capul sa folosesti CIFRE in acest sens (adica masurand, culegand si coreland datele, nu dupa ochi/ureche) si o mai si faci... cel mai probabil ar fi ca mesteresti la rotile tale. asta pentru ca aproape toti consumagii nici macar nu stiu sa evalueze un lucru bine facut, daramite sa si platesca osteneala. nu neaparat ca ar fi multi mesteri de prin occident care sa scoata altfel decat la noroc +/-5% tension variance si +/-0.05mm runout (radial/lateral). la acesti parametri daca ajungi si e vorba de o janta cu 32+ gauri si spite "groase"... poti sa bagi linistit chiar si 150kgf DS. ceea ce e recomandabil daca i le confectionezi unui clyde caruia ii explici si sa nu lase factorul chimic sa munceasca in materialul jantei, acolo unde e mai mare solicitarea: interfata cu niplurile. din pacate castigul nu e intotdeauna pe potriva, nici in tari ceva mai "civilizate" in acest sens. zic asta in ideea ca sunt destui scamatori care sa nu prea faca lucrare de calitate chiar daca iau suta de coco pt o pereche de roti lucrate. si daca lucrezi cu jante noi tot nu ai cum sa obtii parametrii astia fara sa indrepti janta plastic, ca nu vine din fabrica fara cusur. si ca fapt divers, apropo de spite groase vs subtiri... e mult mai anevoios sa indrepti plastic o janta cand lucrezi cu spite subtiri - e mult mai anevoios sa cresti tensiunea in spite ca pentru a indrepta cu precizie janta ca la urma sa scazi tensiunea.

daca pe flansa NDS ai spite subtiri si pe flansa DS ai spite groase atunci chestiunea asta te limiteaza in ce priveste tensiunea finala la care ajungi cand termini de construit/reparat rotile. asta pentru ca spitele de la ora 7:30 si 4:30 ajung in sarcina sa creasca in tensiune; daca spitele NDS sunt subtiri atunci sarcina va fi mai mare pe spitele DS in ceea ce priveste aceasta crestere in tensiune. zic de acele spite care sunt la 45 grade diferenta de spita care va avea cea mai mare scadere temporara in tensiune.

oricine poate verifica acest lucru incat sa compare cu greutate si fara greutate pusa:
1. ciupit spita de la ora 6:00 cu greutate considerabila care sa apese pe bicicleta (cel mai simplu e sa rogi pe cineva sa stea urcat pe bicicleta cu un picior pe bordura spre exemplu)
2. ciupit spitele care pleaca de la butuc la unghi de 45 grade (asta insemnand 7:30 si 4:30)

deci o spun din nou... spitele subtiri pe NDS te limiteaza in ce priveste tensiunea pe flansa DS si asta pentru ca nu vrei ca in mod dinamic, ca pentru sarcini extreme (accidentale sa zicem) spitele DS sa ajunga la tensiuni foarte mari (cu atat mai mult cu cat spitele subtiri NDS nu prea contribuie avand diferenta de rigiditate datorita diferentei de arie a sectiunii). asta nu pentru ca s-ar rupe spitele ci pentru ca poa cedeze janta, functie de ce fel de capse o avea si ea. din pacate insa daca ai spite groase pe NDS e mai mare riscul sa se desfileteze niplurile in cazul in care nu ai ceva in ele care sa iti inghete filetul pe spite, cat de cat, ca pentru situatii neprevazute.

deci... conceptul acesta al tensiunii maxime pe care o permite janta (nu prea am gasit pe vreun producator sa marketeze mai mult de 1200N)... e generic. orientativ adica. daca cei mai multi fac treaba de mantuiala chiar si cu jante cu material foarte bun... atunci se aplica acea regula.

ultima modificare: 11 mai la 09:18

+1
Florin Mare

Trimite mesaj
Posturi: 6
Subiecte: 1

#416220 11 mai la 12:05

Teodor, foarte interesant articolul de la Merida. Citisem si eu pe undeva ca se incearca o schimbare de legi pentru fortarea producatorilor sa aduca modificari si sa creasca greutatea maxima la biciclete pentru a ajunge la un numar mai mare de utilizatori, iar conditiile de garantie sa fie mai clar definite si mai permisive. Asta ca o masura fata de cresterea accelerata a obezitatii in majoritatea tarilor.
Din pacate si Merida si majoritatea producatorilor, cand spun greutate maxima, se refera la persoana + bicicleta. Asta e aspectul pe care majoritatea celor care sunt la inceput si vor sa cumpere nu-l realizeaza.
Un ebike se invarte in general la 25kg si din cei 150kg cat zice Merida, ramane ca persoana sa fie de maxim 125 kg. E foarte clar ca sunt niste marje pe care le ia fiecare producator care se respecta, dar cred ca exista doar un plus de 5-10kg peste limita. Si asta in conditiile cand bicicleta nu este abuzata si nu este folosita in alte scopuri decat a fost proiectata.

Florin Mare

Trimite mesaj
Posturi: 6
Subiecte: 1

#416221 11 mai la 12:09

Adi Petre, jos palaria pentru detaliile tehnice! Cred ca e genul de mesaj care poate fi pus "sticky". Chiar daca ma depasesc multe aspecte din ce prezinti, ma bucur sa citesc si probabil sa recitesc genul asta de prezentare tehnica si poate, poate se prinde ceva si de mine sa aplic sau sa pot intelege. Inca o data multumesc pentru timp si modul de prezentare.

Florin Mare

Trimite mesaj
Posturi: 6
Subiecte: 1

#416222 11 mai la 12:26

Acum sa vin cu un update legat de la ce am plecat cand am initiat discutia si unde am ajuns.
Am comandat un Trek Roscoe 7 pentru ca aveam nevoie de ceva cu livrare rapida, cat sa pot face niste plimbari impreuna cu familia si prietenii, iar odata ce incep sa deslusesc din tainele biciclitului, ce mi s-ar potrivi mai bine, unde gresesc si ce pot aplica din sfaturile voastre, e posibil ca pe urma sa comand totusi un ebike pentru a putea extinde perioada pe care o petrec pe bicicleta. Momentan Riese&Muller mi se par mai mult decat OK si faptul ca din 3-4 mesaje trimise la producatori din Germania, sunt singurii care au venit cu un raspuns prompt si o oferta concreta la specificul meu.

Sunt constient ca nu bicicleta va fi factorul decisiv in a slabi, dar pentru tonifiere si pentru a a porni de undeva, cred ca e mai mult decat ok.
Am sa incerc sa revin pe parcurs cu ceva impresii concrete, pentru ca sunt convins ca sunt si altii in situatia mea care incearca sa gaseasca solutii.

+1
Adi Petre

Trimite mesaj
Posturi: 146
Subiecte: 3

#416230 11 mai la 15:03

Florin Mare: Acum sa vin cu un update legat de la ce am plecat cand am initiat discutia si unde am ajuns.
Am comandat un Trek Roscoe 7 pentru ca aveam nevoie de ceva cu livrare rapida, cat sa pot face niste plimbari impreuna cu familia si prietenii, iar odata ce incep sa deslusesc din tainele biciclitului, ce mi s-ar potrivi mai bine, unde gresesc si ce pot aplica din sfaturile voastre, e posibil ca pe urma sa comand totusi un ebike pentru a putea extinde perioada pe care o petrec pe bicicleta.

...

Sunt constient ca nu bicicleta va fi factorul decisiv in a slabi, dar pentru tonifiere si pentru a a porni de undeva, cred ca e mai mult decat ok.


daca ajungi sa socotesti ca nu poti sa tii pasul la deal cu altii incat sa te ajute o bicicleta electrica... doar asa sa te complici cu ebike. parerea mea.
mai bine ca incepi cu ceva mai usor de manevrat.

odata venita bicicleta vezi daca oi gasi pe cineva care sa iti verifice tensiunea in spite. ar fi bine sa notezi frecventa cu care suna cea mai moale spita (si pozitia ei) asa incat daca mai tarziu se inmoaie si suna (din ce in ce) mai jos... inseamna ca se produce chestia aia cu desfiletarea niplurilor - cand sarcina face ca spita sau spite sa piarda tensiunea complet temporar, revenind la o tensiune mai mica decat cea initiala (statica). rezolvarea acestei problemei se poate face prin urmatoarele modificari (nu neaparat ca se exculd unul pe celalalt):
1. ridicarea tensiunii in spite dar cu o tensiune ceva mai uniforma (acceptata totodata ca roata sa nu fie asa de bine centrata);
2. introdus pasta gripanta in nipluri sau pur si simplu nipluri care vin din fabrica cu asa ceva. solutia mai clasica fiind folosirea uleiului de in sicativat.
3. folosit spite ceva mai subtiri pe NDS.

procedeul de a ridica tensiunea fara a deforma spitele prin stres torsional adaugat celui tensional... e cu dichis. spitele subtiri sunt mai vulnerabile torsional si procedeul de mai jos ar ajunge sa fie necesar - functie de coeficientul de frecare si tensiune la care vrei sa duci spitele.

odata instalate nipluri cu pasta gripanta (care previne desfiletarea la ceea ce unii numesc impropriu "vibratii" ) trebuie tras de janta cat de cat.... sa fie scazuta pt cateva secunde tensiunea pe spita pe care strangi niplul in sensul ca pe cealalta flansa tensiunea spitelor creste in acele secunde cat tragi de janta lateral. chestiunea asta e necesara mai mult si mai mult daca ai spite butted. cred ca e destul de evident la ce ma refer. in mod obisnuit astfel de nipluri cu pasta gripanta sunt folosite cu spoke count mic si spite groase. nu am nimerit decat o singura data sa dau peste o roata cu spite subtiri (Dt Rev, 1.5mm, dishless front rim brake, 32x) cu nipluri DT Pro Lock. asa o fi iesit din fabrica, nu spun care producator a avut asa ceva combinatie (roata brand-uita). o absurditate.

am scris mai devreme ceva legat de spite groase pe ambele flanse pt roti non dishless. nu as pastra asa ceva daca mi-ar fi la indemana sa schimb spitele NDS cu altele ceva mai subtiri. 2mm DS si 1.8mm NDS poate fi o alegere destul de buna.

Adi Petre

Trimite mesaj
Posturi: 146
Subiecte: 3

#416232 11 mai la 15:34

Florin Mare: Citisem si eu pe undeva ca se incearca o schimbare de legi pentru fortarea producatorilor sa aduca modificari si sa creasca greutatea maxima la biciclete pentru a ajunge la un numar mai mare de utilizatori, iar conditiile de garantie sa fie mai clar definite si mai permisive. Asta ca o masura fata de cresterea accelerata a obezitatii in majoritatea tarilor.


cum ar fi sa iti dea lege (sa iti impuna adica, sa te supravegheze) sa mananci - mai ales pe timp de pandemie - cutare dieta ca sa nu mai fii obez? zic de o dieta care sa isi fi spart cineva capul sa demonstreze teoretic si practic ca poate fi in mod universal de folos oricui...
nu de alta dar fiind obez vei avea risc sporit sa te infectezi si virusul sa faca mai multe mutatii la matale in fizic. ca tot se isterizeaza lumea ca din pricina vecinilor neglijenti se imbolnaveste cutarescu isteric. nimeni nu isi bate capul sa afle cum poate fi potentat sistemul imunitar prin ceva dieta desteapta si ceva suplimente alimentare.
daca zici ca ar fi o chestie revoltatoare treaba asta atunci zic si eu ca legi care sa forteze producatori "sa aduca modificari" etc... adica sa produca biciclete pe stoc pt grasi de inainte sa vina grasii sa si cumpere ar fi dupa parerea mea si mai urata treaba. pentru ca nu te forteaza nimeni sa cumperi de la producatori biciclete. e ca si cum as veni eu si as forta mega image-ul sa imi ofere ZILNIC pe raft iaurt vegetal produs din tarata de ovaz pentru ca asta vreau eu, care sunt si in stare sa demonstrez ca ar fi ceva mai sanatos, atat pentru obezi cat si pt non obezi.

vrei biciclete pentru grasi? nu te impiedica nimeni sa "furi" segmentul de piata si sa le produci matale. nu poti forta pe cineva sa produca pe stoc si sa mai si ramana cu marfa nevanduta daca pretul pe bucata produs ar trebui sa amortizeze linia de productie cu cerere atat de ingusta. ca asa se pune problema costurilor, bunurile de larg consum au un mai mic adaos comercial iar pentru o cerere atipica oferta ajunge sa vina cu preturi mai mari. daca nimeni nu socoteste ca fiind o oportunitate aceasta cerere atipica atunci nu poti sa ii obligi sa produca pe stoc pentru dumneata care de fapt esti liber sa cumperi sau sa refuzi oferta. asta a ajuns statul: ia fonduri bugetare cu de-a sila (at the point of a gun cum s-ar zice) de la indivizi rationali pentru ca si-a aservit o armata din ce in ce mai mare de indivizi irationali.

pe mine ma forteaza socialismul asta global sa umblu cu botnita la bot pe motiv ca matale esti vulnerabil... vorbeste papura voda in numele tau, chiar daca matale nu te isterizezi. cifrele sunt umflate in ce priveste isteria sanatatii publice. nu mi se pare in regula sa nu fiu lasat nici macar sa ofer alternativa... in sensul de a fi persiflat, ridiculizat daca imi fac vocea auzita. mi s-a intamplat in repetate randuri. tot soiul de ad hominem, mai soft sau mai hard.

ce e mai trist in toata afacerea asta este ca eu spre exemplu am solutii demonstrabile pt obezitate, boli cronice, am temele facute de mult. nu zic ca as fi singurul care sa fi aflat astfel de leacuri dar zic ca nu se vrea sa fie plecata urechea la astfel de lucruri. nici de catre individul privat (alegeri personale) si nici de guvern care sa faca ceva studii/experimente si eventual si sa deschida ceva cantine in care sa fie pretul subventionat pt niste mese cu care te lecuiesti mult mai eficient de cancer spre exemplu decat cu medicatia standard (chemoterapie).

nu am chef sa explic aci cu lux de amanunte dar macar atat voi spune:
1. lactofermented oats (sau si mai bine tarata de ovaz - oat bran) - aici trebe facut de fapt un compost care sa contina si alte seminte rasnitate ca nu prea ajunge doar tarata de ovaz pentru a asigura toti micronutrientii importanti (vitamine, aminoacizi, minerale) - ca recomandare pt masa de dimineata;
2. steam boiled sweet potatoes - recomandare pt masa de seara.

discutam mai mult in privat daca te roade curiozitatea.

un exemplu aci:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6033809/

ce prefer sa imi prepar eu de fapt e un compost ceva mai vascos, mai consistent... articolul de mai sus este doar un exemplu.

ultima modificare: 11 mai la 15:49

Gelu Vlad

Trimite mesaj
Posturi: 2811
Subiecte: 4

#416235 11 mai la 16:55

Cand iti vine bicicleta ar fi bine sa-o duci la un atelier decent pentru verificare si ca sa-ti stranga spitele ca sa fii sigur pe roti. Rotile care vin din fabrica sunt majoritatea spitale automat, nu stiu cate de bine au reglata tensiunea in spite. S-au mai plans si altii aici pe forum ca li s-au descentrat rotile la bicle noi. Ale mele facute manual n-a mai trebuit sa le centrez deloc.

E-bike te ajuta daca vezi nu faci fata cu Trek-ul. Important e s-o iei usor, sa nu fortezi la inceput si sa nu te descurajezi. Prima data va fi oribil de greu sa urci orice, apoi o sa devina tot mai usor la fiecare tura.

ultima modificare: 11 mai la 16:57

+1

Adaugă răspuns


Log in pentru a adăuga comentarii sau înscrie-te ca membru

Discutate recent

Parteneri


Termeni și condiții | FAQ | Despre cookie | Membri | Logo | Advertising | Contact © 2007 - 2021 DirtBike.ro