Log In
Pentru a putea posta mesaje te rugăm să te loghezi
|
Nu ai cont? Creează cont acum
DirtBike Logo

Cat valoreaza un Manitou FS vintage?


Eduard Motoi

Trimite mesaj
Posturi: 606
Subiecte: 22

#312736 8 aprilie 2014 la 22:53

Salutari. Nu ma pricep la chestiile astea, dar am gasit la cineva de vanzare(din intamplare) un Manitou FS din anii `90(cred ca e an 1993, dupa poze), si vad ca in occident acest model e considerat de colectie. Vroiam sa intreb daca cunoaste cineva modelul, si daca merita reconditionata. Adica ea pare sa aiba cam toate piesele originale, dar are zgarieturi etc.

Si in fine, de ce costa atat de mult dupa atatia ani de zile ? :)

ultima modificare: 8 aprilie 2014 la 22:56

Adrian Adi

Trimite mesaj
Posturi: 343
Subiecte: 12

#312737 8 aprilie 2014 la 23:31

Despre asa ceva e vorba?

http://pds13.egloos.com/pds/200906/20/27/c0084427_4a3ceedf37d40.jpg

Eduard Motoi

Trimite mesaj
Posturi: 606
Subiecte: 22

#312738 8 aprilie 2014 la 23:55

Exact.

. bibi

Trimite mesaj
Posturi: 3471
Subiecte: 15

#312739 8 aprilie 2014 la 23:56

Sigur că merită să fie recondiționată (numai să nu aibă sudură pe seat tube!) ! Problema e că elastomerii pentru amortizoare sunt greu de găsit iar cadru, se zice (inclusiv pe mombat) se fisura foarte repede. De aceea s-a și renunțat la acel sistem de ”full suspension”.
Dacaă vrei s-o iei pentru tine, merită banii! (6......), dacă vrei s-o iei s-o revinzi pe ebay, sunt multe de spus, dar eu mă opresc!

ultima modificare: 8 aprilie 2014 la 23:58

+1
Eduard Motoi

Trimite mesaj
Posturi: 606
Subiecte: 22

#312740 8 aprilie 2014 la 23:58

Eh, din cate stiu eu transportul international al bicicletelor costa cat bicicleta in sine, asa ca planul asta nu e foarte realizabil pentru mine(tentant, totusi).

ultima modificare: 8 aprilie 2014 la 23:59

. bibi

Trimite mesaj
Posturi: 3471
Subiecte: 15

#312741 9 aprilie 2014 la 00:01

Pentru tine nu, pentru alții da....

Zoltan Balint

Trimite mesaj
Posturi: 278
Subiecte: 9

#312774 9 aprilie 2014 la 11:47

Elastomerii nu sunt foarte greu de găsit, dar costă cam 53usd un set. Se poate cumpăra şi conversion kit pe arc. Merită recondiţionată, cum a zis şi Sorin, pentru colecţia proprie.

+1
Maximilian Munteanu
Editor in chief

Trimite mesaj
Posturi: 5866
Subiecte: 67

#312778 9 aprilie 2014 la 12:38

Sunt sigur că e vorba de anunţul apărut la noi şi pe care l-am văzut şi eu aseară, mulţumită lui Zoltan de aici. Am vrut să o iau, dar s-a vândut tot aseară, nici o problemă.

Cât valorează e greu de spus, dar e întotdeauna bine să arunci o privire pe eBay şi pe site-urile de pasionaţi retro. Eu sigur nu pot da acum o sumă din burtă. Contează mult şi echiparea. Elastomerii ăia pot fi înlocuiţi cu arcuri (am făcut asta la un Manitou 3 şi e mai bine), dar trebuie să ai răbdare să găseşti arcurile potrivite.

Cred că o bicicletă ca asta e mai degrabă pentru cineva pasionat care ştie ce e şi ce înseamnă şi mai puţin pentru un speculant care poate a bunghit el că e ceva deosebit acolo şi vrea să-şi îngroaşe veniturile. Uite, eu de exemplu, mi-aş fi dorit bike-ul ăsta pentru că Jürgen Beneke a câştigat pe o bicicletă similară, un Marin Nail FRS, prima Cupă Mondială la general în 1993, iar apoi s-a dat pentru Manitou în 1994, în World Cup şi pe la evenimente legendare, precum Reebok Eliminator-ul de la Mammoth. Beneke a fost printre primii mei eroi la DH în anii '90, iar de când s-a retras ca tâmplar mai povestesc cu el una alta pe FB. Omul e tare politicos şi se bucură când îi scrie lumea. Deci la mine există o afiliere sentimentală, dar asta nu potenţează valorea de piaţă a bicicletei. Acolo trebuie încercată marea cu degetul. Îmi pare rău că am ratat bicicleta asta, dar aşa e cu pasiunea pentru lucrurile mai vechi: uneori dai lovitura şi de multe alte ori pierzi, e un lucru care trebuie asumat ca atare.

Nu înţeleg întrebarea cu "de ce costă atât de mult după atâţia ani de zile", însă. Despre ce vorbim aici, de fapt??? Anumite obiecte de genul ăsta îşi păstrează şi îşi amplifică valorea în timp, în funcţie de ceea ce sunt, cum sunt păstrate şi cine le evaluează. Dar piaţa rămâne cel mai important reper, fireşte. Aici mai intervine un filtru important: cunoştinţele pe subiect. Fiindcă tendinţa necunoscătorului este să subaprecieze ceea ce vinde sau, de cele mai multe ori, să supraaprecieze obiectul, fiindcă a dat două trei click-uri pe internet şi are el impresia că are ceva special.

Aş putea să încerc să fac o paralelă cu lumea auto. Uite, există percepţia generală cum că Ferrari sunt maşini scumpe. Dar nu orice Ferrari este scump. Spre exemplu, modelele "entry level" de prin anii '70 şi '80, cum ar fi un 308 sau un Mondial, pot fi luate cu sume între 15.000 şi 25.000 USD, preţurile urcând până pe la 50.000. Atenţie, vorbim de maşini în stare bună sau foarte bună de funcţionare, iar pentru cele de la capătul de sus al spectrului, despre unele în stare impecabilă cu toată documentaţia şi actele de service. Sunt sigur că poţi lua lejer un Ferrari din ăsta şi sub 10.000, dar cât costă întreţinerea e altă poveste care trebuie evaluată şi ea. Bun, unii sunt sigur că se întreabă de ce nu e orice Ferrari scump. Simplu, pentru că ăstea nu sunt modele populare sau iconice, nici nu au fost făcute în serie limitată, deci au preţuri pe măsura interesului publicului. Pe de altă parte, putem să luăm spre comparaţie ceva ce ar putea părea la prima vedere infinit mai banal, un Plymouth din 1970. Plymouth e un cu totul alt tip de marcă decât Ferrari, e arma Chrysler care trebuia să contracareze mai popularele Chevrolet-uri şi Ford-uri, deci produse de masă făcute la Detroit pe când zilierii erau încă regi şi pe când treaba cu "maşina de luni" nu era tocmai o minciună (pentru detalii, citiţi "Roţile" de Arthur Hailey). DAR! Dacă e vorba de un Plymouth Hemi 'Cuda, un pony car iconic prin simpla pronunţarea a numelui lui, în care se mai întâmplă ca primul proprietar să fi băgat şi mai legendarul dar pretenţiosul motor Hemi de 426 de inch cubi, treaba se schimbă radical. Maşinile ăstea cu "matching numbers" (adică serie de şasiu, motor şi caroserie care să corespundă întrutotul actelor, deci indică originalitate 100%) sunt sensibil mai scumpe decât replicile. Şi apoi vin opţiunile rare: transmisia (manual înseamnă rar), raportul punţii spate (salutări de la Dana), culoarea (Chrysler avea cele mai trăznite culori în perioada aia) şi dacă poate e decapotabilă. Muscle car-urile decapotabile originale cu motoare puternice sunt extrem de rare şi au preţuri pe măsură. Poţi să mai adaugi şi o cireaşă pe tort: dacă se întâmplă să fie o maşină de California şi să aibă un număr albastru original atunci iarăşi ai un plus de valoare. Una peste alta, o 'Cuda decapotabilă cu Hemi şi toate actele perfecte sare oricând de milion. Şi nu e Ferrari, ci doar un Plymouth, ba chiar unul de masă. Cum se poate aşa ceva? Datorită pieţei. Aşa funcţionează ea.

Mă întorc la biciclete şi spun că lucrurile care au fost deosebite la vremea lor şi sunt păstrate cu grijă îşi menţin o partea din valoare. Mai spun că mi-aş dori ca atunci când ele apar prin România să nu ajungă pe mâna rechinilor semidocţi, care văd doar bani în ele, ci să ajungă la oameni care vibrează cu acele obiecte. De aceea e important cu cine şi cum comunici despre lucrurile ăstea. What is the second rule of Fight Club???

Sfatul meu pentru cei ce au o aplecare spre zona retro este să se documenteze şi să apuce să înţeleagă şi să aprecieze bicicletele vechi aşa cum se cuvine (citeşte: la valoarea lor reală, atât de piaţă cât şi sentimentală). Aşa va creşte această mică dar inimoasă comunitate care are şi pe aici reprezentanţi. Pe samsari îi dezavuez. Ei oricum vor crede că orice e vechi şi în stare cât de cât bună e "de colecţie" sau "ediţie limitată". Un drac! Sunt şi pe aici prin bazar biciclete din 1994 din gama medie inferioară pe care unii insistă să le vândă cu scoruri vecine cu mia. Eu le doresc mult succes pentru că vor avea nevoie de el!

Pe final mi-am adus aminte de 1996-1997 şi cum o ardeam pe aici, pe când nu aveai ce cumpăra din magazin. Serios, strânsesem 200 USD şi a trebuit să merg la Surmont la Sibiu să-i cheltui. Pe atunci, un schimbător Alivio era un fel de marfă de contrabandă. Trebuia să te duci la ăia care rezolvau garanţile pentru Olimpia şi să ai răbdare până s-or alinia stelele şi Emil avea chef să-ţi arate ce avea în dulap. Uneori era un STX şi tremurai! :)) Dar ca să închei, era şi un catalog Manitou de 1996 acolo, iar bicicletele complete, rare şi improbabile chiar şi pentru un Doug Bradbury, erau un deliciu! Erau full cu Ringle, XTR M900, Magura, poate un Grip Shift ESP 9.0 şi cu braţe Sweet Wings sudate. Dacă îmi bat puţin capul, poate găsesc catalogul pe aici... ;)

Nostalgiile ăstea...
Mx

+11
Cosmin Sabou

Trimite mesaj
Posturi: 7
Subiecte: 2

#312779 9 aprilie 2014 la 13:12

Imi cer scuze pentru offtopic. Desi nu stiu mai nimic legat de subiectul bicicletelor vintage si piesele lor de valoare sau nu, trebuie sa iti zic Maxi ca imi face placere de fiecare data sa citesc posturi de genu' celui de mai sus. Pasiunea se vede de la o posta. Jos palaria si mersi pentru asta!

Eduard Motoi

Trimite mesaj
Posturi: 606
Subiecte: 22

#312780 9 aprilie 2014 la 13:12

Multumesc pentru raspuns, Maximilian. Intrebarea mea e justificata. Ferrari sunt scumpe pentru ca au o anumita traditie in curse, sunt destul de performante si unele modele sunt foarte rare. Din ce am dedus, Manitou FS a fost o bicicleta de competiei, foarte scumpa la vremea ei, cand erau si mai putine modele disponibile pe piata. Asta nu explica decat partial valoarea ei, mai ales daca cadrul e predispus sa crape, ceea ce e cam penibil. Singura lauda pe care am citit-o la adresa acestui model a fost legat de exclusivismul lui, asa ca o sa atribui interesul pentru el melancoliei ciclistilor tineri din anii `90, care azi au devenit adulti ce-si permit si vor sa-si retraiasca intr-un fel tineretea. Inteleg fenomenul, si pe mine ma afecteaza, numai ca nu colectionez biciclete- prea scump, prea multa bataie de cap.

Maximilian Munteanu
Editor in chief

Trimite mesaj
Posturi: 5866
Subiecte: 67

#312799 9 aprilie 2014 la 16:18

Cosmin, merci pentru apreciere, dar să ştii că nu consider că am făcut vreun lucru special.

Eduard, când vorbim de produse exclusive, îmi permit să rememorez o exprimare eufemistică britanică. În mare sună cam aşa: "Când îţi cumperi un lucru exclusiv şi nobil, îţi asumi 'micile idiosincrasii' care vin odată cu el şi ajungi să le îndrăgeşti, ele transformându-se în atuuri.". Ăsta e un mod sublim de a spune că există obiecte scumpe care se întâmplă să fie şi proaste sau nu foarte durabile, dar că aceste trăsături pot fi transformate în calităţi. Dacă ne uităm puţin la ce fel de maşini iconice au făcut britanicii de-a lungul timpului, dar ce probleme de funcţionalitate majore au ele, înţelegem perfect.

Revenind la Manitou, cred că judeci superficial problema, nu mi te supăra! Putem spune lesne despre full suspension-urile anilor '90 că sunt nişte glume proaste dacă le comparăm cu cele de azi, dar nu e o comparaţie corectă, fiindcă între ele stau vreo 20 de ani de dezvoltare şi mai ales rafinare. Cadrul e predispus să crape şi ţi se pare penibil? Nicidecum, my friend, fiindcă asta îl face şi mai rar şi mai valoros. Cu aşa o bicicletă ieşi cel mult la o plimbare duminicală, alături de alţi entuziaşti, nu te duci cu el la race. Sau o faci doar dacă îţi lipseşte o doagă. La fel cum nu scoţi E-Type-ul la VTM pe Râşnov, ci mai degrabă la o plimbare cu oamenii din clubul retro. Mai e aici o chestie: durabilitatea nu este un factor în curse şi în anii '90, perioada de boom, de maximă expunere şi, de ce nu, de risipă a sportului nostru, cu atât mai puţin. Ca racer eşti interesat să ajungi primul, nu să ţii un cadru trei sezoane. Astăzi lucrurile sunt mult mai echilibrate, dar pe atunci Cannondale avea biciclete team exclusive de 50.000 de dolari bucata, iar dacă Beni rupea FS-ul ăla, nu era nici o problemă fiindcă Doug îi putea face oricând altul, cu modificările pe care şi le dorea.

Teoria ta referitoare la nostalgia (şi nu melancolia) celor care erau tineri pe când anumite lucruri erau pe val e într-o bună măsură valabilă, dar există şi ceva dincolo de ea şi vin cu o rugăminte: nu te uita de sus la oamenii pasionaţi de nişte lucruri, indiferent de natura pasiunii lor. Cei care revin la valorile pe care le apreciau acum un timp sunt un contingent important, dar dincolo de ei mai sunt şi cunoscătorii care nu se supun regulii ăsteia, oamenii care apreciază nişte lucruri în context şi care pot justifica valoarea lor. Iar acea valoare e dată, aşa cum spuneam, de exclusivism, de imagine de marcă, de funcţionalitate şi de mulţi alţi factori, dar principalul liant este pasiunea, emoţia, iar ăsta e un lucru care ţine de mai fina cunoaştere a contextului antepomenit. Eu pot da exemple egate de contextul meu, dar trebuie să mă întreb sincer pe cine interesează.

:)

Mx

ultima modificare: 9 aprilie 2014 la 17:22

+4
. bibi

Trimite mesaj
Posturi: 3471
Subiecte: 15

#312802 9 aprilie 2014 la 17:17

Fara a face judecati de valoare,as zice ca actuala firma Pegas se bazeaza pe nostalgie si pe placerea unora de a-si retrai copilaria in saua unui Pegas (sau de a avea acum Pegasul pe care nu si-l putea permite parintii lor acum zeci de ani!), dar nu face obiectul interesului pasionatilor de vechile Pegasuri, cele reale (cu mufe....) sau al celor interesati de biciclete rare, inovatoare, artizanale, de curse, frumoase etc pentru timpul sau locul unde au aparut.

ultima modificare: 9 aprilie 2014 la 17:18

+3

Adaugă răspuns


Log in pentru a adăuga comentarii sau înscrie-te ca membru

Discutate recent

Parteneri


Termeni și condiții | FAQ | Despre cookie | Membri | Logo | Advertising | Contact © 2007 - 2021 DirtBike.ro