Pedalează spre Centrul Pământului!

De parcă nu erau suficiente câte concursuri de ciclism avem în România – nu, de fapt nu sunt suficiente, mai avem unul care este chiar inedit şi unic, în lume? Practic nu este chiar o noutate cursa aflându-se cumva la a 3a ediţie. Este vorba despre seria de concursuri mtb organizate de AS. Transalpin Bike în colaborare cu Societatea Naţională a Sării în minele de sare din România.

Sună bine pentru început, să te asociezi cu o firmă de stat, poate fi bine sau un mic/mare coşmar. În cazul de faţă este o asociere de zile mari. Cei doi, la care se adaugă, evident, partenerul local Primăria din Târgu Ocna, organizează din 2013 nişte super evenimente. Este vorba de Călătorie spre Centrul Pământului de la salina Slănic Prahova şi Călătorie între Cer şi Pământ de la Târgu Ocna. Pe scurt organizatorul te bagă cu tot cu bicicletă pe tunelurile industriale şi prin salina turistică, vorba aia, de nu te vezi! Şi ai şanse să nu te vezi pentru că nu e luminat peste tot.

Imagine de la ediţia din 2013. Senzaţia de viteză este mult amplificată când te dai pe tunel. Foto: Cristian Vasile - igu.ro


Întrucât am participat vă putem spune că evenimentele sunt efectiv fantastice! E o chestie să îi dai la vale 3 km şi 240 m diferenţă de nivel pe tunel de mină prin semiobscur şi la temperaturi recişoare, 600 m să pedalezi prin mina turistică luminată ireal, apoi la deal alţi 3 km până la suprafaţă unde dai de soare şi căldură după care iei drumul forestierelor şi potecilor pentru a urca până la altitudinea maxima de 533 m. De aici îi dai complet la vale, şi pe alocuri foarte tare la vale, până în oraş în Târgu Ocna de unde pleci într-o nouă tură de 15 km dacă nu ţi-au expirat cele 2 ore cât durează concursul.

Cu alte cuvinte este un fel de cross country cu un traseu mai lung, special reglat să se potrivească amatorilor. Asta pentru că profesioniştii sunt profesionişti şi nu au nevoie de reglajele organizatorilor. Sigur unii se vor plânge că sarea nu e bună, ca rugineşte, că îngreunează bicicleta, lucruri nu departe de adevăr. Însă la fel de bine ştim că orice biciclist care îşi iubeşte bicicleta ştie s-o spele şi s-o ungă cât mai repede după concurs. Este elementar.

Bun, notează-ţi în calendar data de 22 iunie şi asigură-te că nu ratezi evenimentul. Era o „ofertă” zilele trecute când 2 se puteau înscrie cu o singură taxă de 80 lei. Acum nu mai este, dar poate organizatorii o mai aplică în viitorul apropiat.

Album foto: Cristian Vasile - igu.ro
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×