Juniorii pedalează

Juniorii pedalează


Juniorii pedalează” - ediţia a 8-a
Concurs contra-timp de mountainbike pentru copii

Asociația BikeWorks anunță deschiderea sesiunii de înscrieri online pentru ediția de toamnă a evenimentului „Juniorii Pedalează” care va avea loc în data de 9 octombrie 2016, în zona împădurită de lângă stadionul „Dunărea”, din municipiul Galaţi.
Aflat la a 8-a ediție, evenimentul continuă să fie dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, dar vine de această dată cu o nouă abordare, complet diferită față de precedentele ediții. Asociația Bike Works lansează astfel o provocare, oferindu-le copiilor posibilitatea de a-și demonstra abilitățile fizice și tehnice, în regim de contra-timp pe un traseu ce combină în mod echilibrat complexitatea și dificultatea zonelor offroad cu viteza pe asfalt. Practic, micii concurenți vor lupta contra cronometrului, de această dată cercurile, rampele și jaloanele fiind înlocuite de viraje, urcări și coborâri, unghiul pantei fiind diferit. Din acest motiv, competiția poate fi considerată ca fiind una de îndemânare și nu doar de viteză. Nu vor exista penalizări pentru opriri sau mers pe lângă bicicletă, dar vor fi descalificați toți cei care vor primi ajutor din public, vor încerca să scurteze traseul sau vor afișa o atitudine nesportivă. La final cei care vor reuși sa parcurgă traseul în cel mai scurt timp vor urca pe podium și vor fi premiați. În funcție de dărnicia sponsorilor vor primi diverse obiecte sau vouchere.
Asociaţia Bike Works militează pentru mersul în siguranţă pe bicicletă, motiv pentru care toţi copiii care vor participa la acest concurs vor trebui să poarte obligatoriu căşti de protecţie, de ciclism.
Important de reținut este faptul ca înscrierile se pot face online, pe site-ul oficial al concursului, juniorii.bikeworks.ro, până vineri, 7 octombrie, taxa de participare fiind de 25 lei. De asemenea fiecare participant va primi un pachet de concurs ce va conţine: nr. de concurs; diploma de participare; 0,5 la apă; medalie de finisher.
„Trebuia să venim cu ceva nou , inovativ; asta a fost concluzia în urma feed-back-ului primit la ultima ediție. Așadar am revizuit și regândit concursul în aşa fel încât să constituie o provocare și să surprindă în mod plăcut, atât pe noi ca organizatori, cât și pe concurenți”, spune Cristian Grădinaru, coordonatorul proiectului celei de-a opta ediţii a concursului Juniorii Pedalează.
Cea de-a opta ediţie concursului „Juniorii Pedalează” este organizată de Asociaţia Bike Works în parteneriat cu Maus Bike. Sponsori ai evenimentului sunt Daily Pub, Sprint Bike, Maus Bike, Intersport , Restaurant „Grădinița” lista fiind deschisă pentru toţi cei interesaţi să sprijine acest proiect. Parteneri media sunt Freerider.ro, Rock.FM și revista Explore.
Informaţii suplimentare puteţi găsi pe site-ul de concurs juniorii.bikeworks.ro.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×