CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!

Încă de la prima sa ediție, Buscatul rămâne o prezență aparte în calendarul gravitațional din România. Și asta fiindcă traseul de concurs din vecinătatea Băișorii, la granița dintre județele Cluj și Alba, este complet diferit față de orice alt traseu din România, iar numele AirDH nu este deloc întâmplător. Liniile aeriene sunt vitale, nu opționale, la Buscat și e nevoie de skill set puțin diferit pentru a fi rapid aici, cei obișnuiți cu kickerele de dirt și poate cu traseele de 4X/Dual fiind în clar avantaj. Dar cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui participant la Buscat AirDH, în ceea ce privește datul pe bicicletă, este că se poate motiva să înceapă să sară duble din ce în ce mai mari, iar poi poate transfera know how-ul și nou-câștigatul confort psihologic și pe alte trasee. Cu alte cuvinte, Buscat AirDH are cel mai bikeparsky* traseu din România și e un loc unde înveți să te dai, dacă vrei. Concursul de whip-uri de după finala de DH este tradiție, dar nu e singurul lucru bun pe care ni-l pun an de an pe tavă bunii noștri prieteni din Cluj. Pentru a afla mai multe despre AirDH-ul de anul acesta, am stat de vorbă cu headmaster Roto, iar informațiile esențiale despre eveniment au mai fost completate apoi de simpatica Ella Zegrean. Voila!
* adică în stil de bikepark, lin și cu multe obstacole artificiale

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!


DirtBike: Servus Roto! Să tot fie a patra ediție a Buscat Air DH?
Cătălin Rotariu: Salutare Maxi, într-adevar e al patrulea an consecutiv în care organizam Buscat AirDH!

Din câte știm cu toții, evenimentul trebuia să aibă loc în miez de vară. Cum se face că a fost reprogramat la final de sezon?
Așa este, trebuia sa aibă loc în 29 iulie, în colaborare cu MOX-ul, care, din păcate s-a ținut până la urmă în alt loc. Această schimbare ne-a complicat și nouă organizarea și, în combinație cu ceva probleme locale, ne-a pus în situația de a amâna sau anula evenimentul.

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto: Tibi Hila/hlia.ro


Evenimentul de la Buscat nu poartă degeaba cuvântul ”Air” în titlu, fiindcă zborul este obligatoriu, dacă vrei să ajungi jos la finish. Ce s-a modificat de-a lungul timpului la traseul de concurs și cum arată el acum?
Fiindcă avem diferența de nivel mică, am încercat să găsim o linie cât mai fluidă, cu cât mai mult flow, astfel încât să ne permită să construim cât mai multe elemente și să lungim traseul pe cât posibil. În această idee, am modificat traseul de la an la an, îmbunătățindu-l constant, astfel încât acum merge dat tot, cu sărituri cu tot, fără nici o pedala. L-am dat acum trei săptămâni fără lanț. De asemenea, am încercat să facem un traseu cât mai sigur, și pentru asta l-am lărgit, l-am curățat, iar majoritatea săriturilor sunt table-uri, deci toată lumea se poate da fără probleme.



Având în vedere că traseul e net diferit față de toate celelalte din țară, ce gen de rider se va simți cel mai bine pe acest traseu și pe cine vezi tu pe prima treaptă a podiumului?
Anul acesta a mers telescaunul la Buscat aproape în fiecare weekend și am observat că AirDH e cel mai rulat traseu din stațiune. Indiferent că ești începător sau avansat, e un traseu safe, cu elemente solide și bine construite, care oferă oricărui rider, indiferent de nivel, o coborâre plăcută, distractivă. Eu l-aș numi chiar traseu-școală pentru cei care vor să învețe să sară sau să-și perfecționeze tehnica de sărit, table-urile noastre fiind perfecte pentru asta!

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto: Tibi Hila/hlia.ro


Care e bicicleta ideală pentru Buscat, bike de DH full-on sau ceva mai de enduro? Va exista clasă separată pentru hardtail?
E un subiect pe care l-am discutat și weekend-ul asta cu Mihai Istrate (care tocmai ce a câștigat Băișoara Enduro) și am zis că o să putem trage o concluzie cand vom face niște ture cronometrate cu ambele tipuri de biciclete. Ca și la restul concursurilor, categoria hardtail va fi la nivel de eveniment, iar riderii legitimați de pe hardtail vor concura la Elite. Vedeți regulamentul complet pe mtbcup.ro.

Whip-off contest-ul încă mai are loc? Îmi aduc portavocea? ;)
Încă nu am luat o decizie în acest sens, ne mai gândim la care jump ar fi cel mai bine. Poate facem un “best air “ în loc de whip-off anul ăsta . Oricum, adu-ți portavocea, sigur îi găsim o întrebuințare și râdem un pic!

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto: Tibi Hila/hlia.ro


În trecut, Buscat Air DH a fost cuplat cu Music Outdoor Experience, un lucru pe placul multora. Anul acesta știm că MOX-ul a avut loc altundeva și în altă perioadă. Avem vreun afterparty oficial sau ne căutăm norocul prin Clujul cultural (sic)?
Așa cum am spus și mai sus, ar fi fost varianta ideală și pentru noi, dar, din păcate, a căzut. Nu o sa fie un party oficial, mai ales că finala o să fie duminică. Probabil sâmbătă seara ne organizăm pe zonă…

Cum ajungem cel mai ușor la Buscat și ce sugestii ai pentru casă și masă în zonă?
Anul ăsta au reparat drumul din Cluj până sus, în stațiunea Muntele Băișorii, iar ultima bucată, până la Buscat Resort e aranjataă și se urcă ușor cu orice mașină. Ca și în anii trecuți, majoritatea o să stăm la Pensiunea Montana, iar ei au un raport calitate/preț foarte bun, atât la cazare cât și la mâncare. Alte opțiuni de cazare aar fi Pensiunea Skiland, Cabana Ozon Băișoara, Hotel Alpin și Pensiunea Andreea din Băișoara.

Merci și toate cele bune! Ne vedem pe Cluj!

Nu uitați că Buscat AirDH este ultima etapă din Cupa DirtBike! Premierea pentru întreaga cupă va avea loc la Buscat, cu un buget foarte foarte generos de la sponsorii noștri! :D


CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
Ruta clasică pentru a ajunge de la Cluj la Băișoara - CLICK pentru detalii!



Comunicatul oficial și informațiile de bază:

Comunitatea riderilor clujeni, susţinută de Echipa Pisk, Bikenet/Bikesport, Buscat Ski & Summer Resort și Allianz Țiriac au plăcerea să vă invite în perioada 1-2 octombrie 2016 la cea de a patra ediţie a concursului de downhill ”Buscat AirDH”. Competiția are loc în stațiunea “Buscat Ski & Summer Resort” din Muntele Băișorii, aflată la 57 de km de Cluj-Napoca, pe DN1 și DJ107M. Evenimentul se desfăşoară pe durata a două zile, 1-2 octombrie, astfel: înscrieri şi antrenamente libere - sâmbătă, 1 octombrie, și antrenamente oficiale, calificări și finală - duminică, 2 octombrie. Competiția se va desfășura pe un traseu spectaculos, care va oferi o doză bună de distracție atât participanților cât și spectatorilor. Traseul este în mare parte o linie de “flow”, de tipul celor întâlnite în bikepark-uri, cu multe jump-uri (drop-uri, table-uri, hip jump-uri etc.) și contrapante. La final există o zonă tehnică de pădure, care va testa capacitatea riderilor de a păstra aderența. Jump-urile au fost finisate astfel încât pot fi sărite sau rulate de oricine în condiții de siguranță.

Anul acesta competiția face parte din Cupa Națională de Downhill, fiind a șasea etapă a ei și cea care incheie acest sezon competițional.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri: Buscat Resort, Consiliul Județean Cluj, Allianz Țiriac, Salvamont Cluj, Fox Racing România, Arobs & TomTom, FRC, ADMR, BikeSport, DirtBike.ro, Freerider.ro și comunității riderilor clujeni.

PROGRAM:

Vineri:
• 14:00 – 18:00: Înscrieri și antrenamente libere
• 18:00 – 19:00: Track walk

Sâmbătă:
• 9:00 – 10:00: Înscrieri și track walk
• 10:00 – 18:00: Antrenamente libere

Duminică
• 10:00 – 12:00: Antrenamente Oficiale
• 12:00 – 14:00: Calificări
• 14:00 – 16:00: Finala

*În cazul în care condițiile meteo nu vor fi favorabile programul poate suferi modificari


INSCRIERE : http://mtbcup.ro/cupe-nationale/buscat/

Categoriile de participare sunt: Open, Juniori, Elite, Masters și Feminin. Categoria hardtail există la nivel de eveniment, nu la nivel de cupă și necesită licențiere (citește intreg regulamentul pe site-ul mtbcup.ro).

Taxa de inscriere este: 150 RON

URCĂRI ȘI ZILE DE CONCURS
Taxa de înscriere include urcări nelimitate pentru ziua de sâmbătă și duminică. Vineri se va putea achita bikepass de la casă pe jumatate de zi cu 50 RON, traseul va fi deschis între orele 14-18.

Vă așteptăm la Buscat AirDH!




În caz că nu ați mai fost prin zonă și aveți nevoie de imagini, ca să vă convingeți că merită excursia, iată un set de fotografii de la Buscat AirDH 2015:

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH

CND #6 Buscat AirDH: Apusenii te așteaptă!
foto via Buscat AirDH


Facebook Buscat AirDH: www.facebook.com/BuscatAirDh
Eveniment pe Facebook: www.facebook.com/events/337755056567209

Toate fotografiile via Buscat AirDH, cu permisiunea organizatorilor.
Browserul este învechit!

Actualizați browserul pentru a vizualiza corect acest site.

Actualizați browserul acum! ×