Lucrăm să îmbunătățim DirtBike.ro. Vă mulțumim pentru răbdare!

Velopower Road Race 2014

Disciplina: Şosea

Data: 27-09-2014 - 27-09-2014

Locație: Panciu

Țara: Romania

GPS: 45.909958, 27.089697

Website: http://velopower.ro/

Velopower Road Race 2014
Competitia de sosea intitulată Velopower Road Race a debutat în anul 2013, când la sfârsitul primei luni de toamnă, orasul Panciu a fost gazda punctului de start pentru cei aproape 100 de participanti prezenti. Discutiile cu participantii, atât la cald, cât si ulterior, după 6 sau chiar 8 luni de la concurs, ne-au determinat să nu schimbăm nimic, în ceea ce priveste traseul, motiv pentru care anul acesta rămâne acelasi teren de joacă. Vom schimba însă, în bine desigur, pachetul de start, surprizele pentru finisheri si pentru premianti. Avem ca si ambitie să realizăm cel mai frumos tricou de concurs ever made si să vă surprindem cu cât mai multe chitibusării.

Cursa va începe în coborâre, ce va dura în jur de 5 km până în localitatea Satu Nou, după care traseul va urca usor. Prima urcare se situează la intrarea în comuna Tifeşti, are 500 de metri şi un maxim de 13\%, după care vom urca în fals plat de 2\%, până când traseul va vira brusc dreapta către localitatea Sârbi. Acest punct coincide cu startul tehnic al competiţiei, acolo unde maşina tehnică va accelera în funcţie de viteza primului concurent.

Tot traseul până în localitatea Vidra este valonat cu urcări de 3-4\%, până la 10\% şi coborâri de acelaşi nivel. Pe stânga veti fi însoţiţi pentru 20 km de priveliştea unui deal renumit pentru înălţimea şi bogăţiile sale - Măgura Odobeşti cu o altitudine de 996 metri. Odată ajunsi în centrul localitatătii Vidra, veti vira spre localitatea Câmpuri, ce serveşte ca şi poartă a Carpaţilor de curbură.

Din Vidra până în Câmpuri urcările devin mai lungi, dar şi coborârile, profilul rămânând unul valonat. Pe acest segment de traseu avem 2 urcări mai grele ca şi puncte de reper, ce apar una după intrarea în Vidra şi una înainte de localitatea Câmpuri, deci practic la începutul si sfârşitul segmentului. Ambele măsoară în jur de 1, 5 km şi au o medie de 8 cu înclinaţie maximă de 10\%. Segmentul de traseu este împânzit cu alei de nuci şi castani. Traseul este presărat cu dealuri de un verde crud, căpiţe de fân şi mirosuri autentice care vin din gospodăriile oamenilor.

După prima urcare urmează un segment de 300 de metri neasfaltat, ce va fi semnalizat corespunzător, unde vom amplasa şi un prim punct de hidratare, cu toate cele necesare unui concurent însetat şi înfometat, selecţionate chibzuit pentru a asigura o hidratare temeinică dar şi un aport caloric bun.
Următoarea portiune de 20 km de traseu continuă valonat, însă cu pante mai lungi, dar si coborâri pe măsură.

Din localitatea Câmpuri mai sunt de parcurs încă 36 de km până la final. Primii 19 din cei 36 de km sunt de plat. Popasul Valea Câmpului marchează urcarea regină a traseului, ce măsoară 3,5 km, atingând 11\%. Primul care va ajunge în vârful urcării va urca pe podium în calitate de King of the mountain, fiind şi premiat pentru izbândă.

După urcare veti observa pe stânga monumentul Ecaterinei Teodoroiu, ce marchează si startul la coborârea ce măsoară 13 km si duce fix către linia de finiş amenajată la Panciu.

La finish va fi amenjat un punct de hidratare si vitaminizare. De la linia de finish ne vom deplasa către pasta party, ce va coincinde cu festivitatea de premiere.

Pentru 2014 partenerii nostri din cadrul Primăriei Panciu ne vor pune la dispozitie un centru al orasului renovat si o atmosferă de sărbătoare; anul acesta urmând a se organiza festivalul intitulat Zilele Orasului Panciu. Veti avea ocazia să degustati licoarea bahică, pentru care zona este atât de renumită în tară si să vă bucurati de atmosfera oferită de locuitorii orasului si ai satelor apropiate, ce vin să sărbătorească strângerea recoltei.

Vă astetptăm !
Raporteaza

Discutii pe forum despre - Velopower Road Race 2014

Velopower Road Race 2014

Data: 27 septembrie 2014 (o zi)
Locaţie: Panciu, jud. Vrancea
Categorie: Şosea

Mai multe informaţii: www.dirtbike.ro/calendar/velopower-road-race-2014

Pentru întrebări şi nelămuriri postaţi aici.
Postat de Costi Iordan la 7 iulie 2014 la 13:48:00
0
0
E cineva care a participat anul trecut sa ne povesteasca cum a fost?
Postat de Cosmin MCM la 8 iulie 2014 la 12:28:00
0
0
Un film făcut de mine la Road Race 2013, cu maşina după concurenţi, să vă faceţi o idee. Traseul este foarte frumos, asfaltul foarte bun, cu câteva excepţii. Merită, per total :) Succes tuturor viitorilor concurenţi.


https://www.facebook.com/photo.php?v=577557588991760&set=vb.100002125714144&type=3&theater
Postat de Teodor Jagate la 9 iulie 2014 la 07:33:00
0
0
Un amator ca mine s-ar descurca oare? Doar cu pretentii de finisher...nu altceva. Nu am mai facut iesiri atat de lungi, la mine maximul a fost vreo 30km, de regula fac ture de 20km (deh, timp limitat...)
Postat de Cosmin MCM la 9 iulie 2014 la 11:45:00
0
0
Atunci stai liniştit...e o tură de 75 de km, cu o diferenţă semnificativă de nivel....
Postat de Teodor Jagate la 9 iulie 2014 la 13:45:00
0
0

Urmatoarele evenimente

Maratonul Nordului MTB Dersca 2024 - proba e-Bike
Maratonul Nordului MTB Dersca 2024 - proba e-Bike
Județ: Botoşani
Locație: Dersca
Data: 03-08-2024
Bikexpert Alpine Challenge 2024 - proba e-Bike
Bikexpert Alpine Challenge 2024 - proba e-Bike
Județ: Dâmboviţa
Locație: Pucioasa
Data: 05-10-2024
Up to Postăvaru 2024 - proba e-Bike
Up to Postăvaru 2024 - proba e-Bike
Județ: Braşov
Locație: Brașov
Data: 12-07-2024 - 14-07-2024
BRM 200 Brasov 1st Edition Saint Ana Lake Challenge 2024
BRM 200 Brasov 1st Edition Saint Ana Lake Challenge 2024
Județ: Braşov
Locație: Brașov
Data: 20-04-2024

Anunță eveniment

Lipsește un eveniment din calendarul DirtBike? Spune-ne despre el și noi îl vom publica imediat.

Promovarea ta aici !

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.